Iridex a prezentat soluţii smart pentru domeniul public

08 feb. 16:13 Companii-Afaceri
Cristian Trîncu
Iridex a prezentat soluţii smart pentru domeniul public

Iridex Group Plastic, parte a grupului Iridex - lider în tehnologii de mediu, construcţii civile şi industriale, a prezentat noi soluţii de management eficient al deşeurilor în cadrul primei ediţii de anul acesta a Caravanei Smart City desfăşurate săptămâna trecută la Deva, conform comunicatului de presă Iridex remis Redacţiei.

În cadrul evenimentului, Iridex a realizat o trecere în revista a cerinţelor pe care trebuie să le îndeplinească România prin angajamentele luate în faţă Uniunii Europene, cerinţe prevăzute în Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNGD) aprobat în ianuarie 2018. Reprezentanţii companiei Iridex au prezentat realizările companiei în domeniul compostării, prin construirea a 30% dintre staţiile de compostare din România, precum şi a pregătirilor pentru implementarea digestarii anaerobe pentru atingerea de către România a ţintei de reducere a depozitării deşeurilor cu 50% până în 2020.

Judeţul Hunedoara, care acoperă şi zona defavorizată Valea Jiului, reprezintă o zona cu prioritate în implementarea de proiecte care să susţină dezvoltarea regională, precum şi zona de schi din jurul staţiunii Straja, zona cu potenţial de dezvoltare turistică. O altă regiune care necesită masive investiţii pe partea de eficientă energetică o reprezintă CET Mintia.

La evenimentul de la Deva au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, prefectul judeţului Hunedoara, dl. Fabius Tiberiu Kiszely, Preşedintele Consiliului Judeţean dl. Mircea Flaviu Bobora, administratorul public al judeţului, dl. Dan Stoian, precum şi circa 50 de primari, viceprimari şi adminstratori publici din tot judeţul, fiind interesaţi de soluţiile smart prezentate de Iridex. Printre soluţiile prezentate, de un interes deosebit s-au numărat soluţiile de eficientizare a iluminatului cu LED, reprezentanţii Iridex fiind invitaţi la primăriile din comunele hunedorene pentru detalierea şi demonstraţia soluţiilor.

Tot în cadrul Caravanei Smart City de la Deva, au fost prezentate soluţiile de eficientă energetică dezvoltate de Iridex în parteneriat cu General Electric şi Kapsch. Aceste sisteme au în vedere sistemele moderne de iluminat cu LED, precum şi senzoristica şi informatizarea instalaţiilor din clădiri, soluţii care permit că România să respecte angajamentul de reducere a consumului de energie cu 20% până în 2020.

O altă soluţie de gestionare inteligenţă a deşeurilor dezvoltată de Iridex în parteneriat cu Telekom, este soluţia care poate identifica gradul de umplere al fiecărui container şi a fiecari pubele, putând fi principiul "plăteşti cât arunci" şi, mai mult decât atât, poate eficientiza traseul de colectare a acestor deşeuri.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

Oltchim opreşte producţia şi intră în revizie generală
19 aug. A.M.


Volkswagen doreşte majorarea producţiei de automobile1
18 aug. A.M.


Transgaz a semnat contracte de 335 milioane de euro4
18 aug. A.M.


PRIUMUL SEMESTRU 2018:Braiconf, profit net de 1,3 milioane lei
18 aug. A.M.


PRIMUL SEMESTRU 2018:Dafora, venituri totale de 52,9 milioane lei
18 aug. A.M.


ÎN PERIOADA IANUARIE - IUNIE 2018,Câştigurile "IAR Braşov", în declin
17 aug. R.R.


ÎN PRIMELE ŞASE LUNI DIN 2018,Profitul Aerostar Bacău a crescut cu peste 80%
17 aug. R.A.


ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ANULUI CURENTProfitul Transelectrica s-a menţinut la 98 milioane lei
17 aug. R.R.


NOVEL RESEARCH:Contrabanda cu ţigarete, în creştere abruptă1
17 aug. EMILIA OLESCU


PENTRU DIMINUAREA TARIFULUI REGLEMENTAT DE TRANSPORT AL ELECTRICITĂŢIITranselectrica a dat în judecată ANRE
17 aug. E.O.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.