JAPONIA:

Noi acuzaţii împotriva lui Carlos Ghosn

19 apr. 2019 Internaţional
M.I.
Carlos Ghosn (Sursă foto: Twitter)
Carlos Ghosn (Sursă foto: Twitter)

Procurorii din Tokyo îi vor aduce probabil noi acuzaţii fostului preşedinte al Nissan, Carlos Ghosn, pe lângă încălcarea legislaţiei financiare el ar putea fi acuzat şi de abuz de încredere în formă agravată, a anunţat astăzi postul nipon de televiziune NHK, transmit Kyodo şi Reuters.

Acuzaţiile ar urma să fie formulate luni, când expiră actuala perioadă de detenţie, susţine NHK.

În 4 aprilie fostul şef al Nisan a fost arestat pentru a patra oară, la apartamentul său din capitala Japoniei, fiind acuzat că a încercat să se îmbogăţească pe cheltuiala companiei. Procurorii niponi susţin că Ghosn ar fi provocat Nissan pierderi de cinci milioane de dolari în perioada 2017-2018 încălcându-şi atribuţiile legale, cu scopul de a obţine foloase materiale în nume personal, conform Agerpres.

Agenţia de presă Kyodo a informat că ar fi vorba de pierderile provocate de mutarea fondurilor companiei într-un cont bancar deţinut de Ghosn prin intermediul unui dealer din Oman.

"Arestarea mea este imorală şi arbitrară şi face parte dintr-o altă încercare a unor persoane de la Nissan de a mă readuce la tăcere, informându-i greşit pe procurori. Sunt nevinovat de toate acuzaţiile fără temei aduse împotriva mea", anunţase Ghosn într-un comunicat, conform Agerpres.

Joi, Curtea Supremă a respins apelul avocaţilor fostului preşedinte al Nissan privind decizia tribunalului de a extinde până în 22 aprilie perioada de detenţie.

Conform legislaţiei nipone, Ghosn poate fi ţinut în arest 22 de zile fără a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile şi poate fi interogat fără a fi şi avocatul lui de faţă.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi mai mult decât Volkswagen şi Toyota, scrie Agerpres.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

Beijingul cere întreprinderilor publice chineze să nu mai importe soia şi porc din SUA
02 iun. S.B.


Bursele europene au deschis în creştere
02 iun. S.B.


Donald Trump a discutat telefonic cu Vladimir Putin despre noul format al G72
02 iun. G.U.


Guvernul Greciei va plăti cazarea pentru turiştii străini depistaţi pozitiv cu coronavirus în timpul vacanţelor
02 iun. G.U.


Bulgaria intenţionează să finalizeze conducta Balkan Stream până la finalul anului2
02 iun. S.B.


Justin Trudeau exclude o eventuală participare a Rusiei la reuniunea G7
02 iun. S.B.


Alegerile prezidenţiale din Polonia ar putea avea loc în iunie
02 iun. S.B.


OMS şi mai mulţi experţi susţin că nu există dovezi că noul coronavirus îşi pierde din putere3
02 iun. S.B.


Protestele Black Lives Matter s-au extins şi în Franţa1
02 iun. S.B.


SUA a încheiat un contract cu Emergent BioSolutions pentru producerea unui vaccin împotriva COVID-19
02 iun. S.B.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.