KELEMEN HUNOR:

"Cred că vom intra în turul doi al alegerilor prezidenţiale Paleologu şi cu mine" 2

20 sep. 2019 Politică
I.M.
Kelemen Hunor
Kelemen Hunor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, la Constanţa, că în turul doi al alegerilor prezidenţiale vor intra el şi candidatul PMP, Theodor Paleologu, fiind astfel vorba de un tur de scrutin "minunat", cum ţara noastră nu a mai avut.

"Eu cred că vom intra în turul doi Paleologu şi cu mine. Oricine câştigă, Toader sau eu, România va avea de câştigat, va fi în câştig. (...) Ar fi un tur doi minunat, cum nu a avut România de 30 de ani", a declarat reprezentantul UDMR, într-o conferinţă de presă, informează Agerpres.

El a afirmat că speră să îi convingă pe români că cea mai bună soluţie, cel puţin până în turul doi al alegerilor prezidenţiale, este să voteze Kelemen Hunor.

"Mesajele mele în această campanie, viziunea mea nu este pentru maghiari, este pentru toţi cetăţenii României. (...) Nici nu se poate altfel. Şi sper că voi reuşi să-i conving şi pe români, că cea mai bună soluţie, cel puţin până în turul doi, este să mă voteze pe mine. Eu am mai spus asta, aţi încercat cu români, nu eraţi mulţumiţi, aţi încercat şi cu Iohannis... văd că există o oarecare nemulţumire, putem să continuăm pe acest drum, încercaţi şi cu mine şi veţi vedea că va fi mult mai bine decât cu oricare dintre aceşti preşedinţi de până acum", a spus Hunor.

Potrivit acestuia, este foarte important ca în ţara noastră să existe respect.

"Sigur, trebuie să vorbim despre soluţii, trebuie să vorbim despre proiecte, eu am plecat de la acest slogan - respect. Înţelege şi românul, înţelege şi maghiarul că până nu va exista respect în această ţară ..., şi trebuie să începem cu statul. Instituţiile statului până nu îi vor respecta pe cetăţeni, (...), nici cetăţenii nu vor avea încredere în stat. Şi dacă nu există încredere şi respect, nu se poate construi nimic. Trebuie să plecăm de la acest principiu, de la această valoare şi apoi trebuie să vorbim de educaţie, de infrastructură ... portul Constanţa de ce nu a devenit ceea ce trebuia să devină acum 30 de ani? De ce nu este România un hub şi pentru mărfuri, şi pentru capital, şi pentru gaze şi alte resurse energetice spre Europa Centrală? De ce nu avem autostrăzi, de ce nu am reuşit să străpungem Carpaţii (...) măcar cu o singură autostradă? Deci trebuie să vorbim de viziune, de rolul României în această regiune", a declarat liderul UDMR.

Kelemen Hunor a participat vineri, la Casa de Cultură din municipiul Constanţa, la o întâlnire cu reprezentanţi ai minorităţilor naţionale din România.

Opinia cititorului: 2
1.   fără titlu
mesaj trimis de Om în data de 20.09.2019, 19:35

In primul rand nu era la Constanta ci in Mamaia, jud Constanta. In al doilea rand nu avea slipul pe el si a vrut sa abata atentia ascultatorilor catre o fenta. Maimuta presedinte!

 

2.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2019, 21:23

D,le sunt roman,nu cred ca e posibil dar vreau sa stiti ca Romania e mai vie și mai frumoasă cu voi.Va doresc gânduri frumoase despre noi!

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

MARCEL VELA: "Vor fi multe surprize plăcute, în etapa a treia de relaxare"
06 iun. E.O.


EUROPA LIBERA:Nepoata lui Marcel Ciolacu, angajată fără concurs la ICR
06 iun. A.D.


ASF: Organigrama corupţiei121
06 iun. Mori Savir


FLORIN CÎŢU:Economia trece printr-o perioadă dificilă în trimestrul II8
06 iun. G.U.


Joe Biden a obţinut numărul de delegaţi necesar pentru a fi desemnat candidatul Partidului Democrat la preşedinţie1
06 iun. G.U.


Marcel Ciolacu propune prelungirea mandatelor aleşilor locali 2
05 iun. A.D.


Biserica Ortodoxă va avea un reprezentant în Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării
05 iun. A.D.


Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constituţională legea pentru declararea zilei de 4 iunie "Ziua Tratatului de la Trianon"4
05 iun. G.U.


NICUŞOR DAN:"Am susţinerea oficială a PNL şi USR, am susţinerea informală a PLUS şi PMP"2
05 iun. S.B.


Contre între viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu şi Nicuşor Dan, în timpul unei conferinţe3
05 iun. S.B.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.