KPMG cere atragerea răspunderii lui Orlando Nicoară pentru insolvenţa Mediafax

17 mar. 2017 Companii-Afaceri
ADINA ARDELEANU

Administratorul judiciar vrea 8,94 milioane de lei de la zece persoane, despre care susţine că au contribuit la starea de insolvenţă a Mediafax  

Foştii angajaţi sunt acuzaţi de KPMG că au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu, că au ţinut contabilitatea fictivă şi au făcut să dispară documente contabile

Administratorul judiciar al "Mediafax Group", KPMG Restructuring, a înaintat cererea de atragere a răspunderii pentru zece persoane despre care consideră că au contribuit la starea de insolvenţă, în sensul obligării acestora la suportarea unei părţi din pasivul societăţii debitoare, în sumă de 8,94 milioane de lei.

Printre cei zece se numără fostul director general "Mediafax Group", Orlando Nicoară, dar şi alţi cinci inculpaţi din dosarul în care "Mediafax Group" şi Adrian Sîrbu sunt acuzaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani, respectiv Bălan Eugenia, Chiş Gheorghe Dragoş, Cozac Reghina Daniela, Dinu Sorin Nicolae, Grigoruţă Roxana Dorina, Noaghea Cosmina Ioana. Ceilalţi trei chemaţi în judecată de KPMG sunt Pirvescu Elena, Şerban Liliana Florentina şi Lazăr Daniela.

KPMG a indicat că aceştia au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, au ţinut contabilitatea fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, potrivit Raportului de activitate elaborat în cadrul procedurii de insolvenţă a Mediafax Group.

Primul termen de judecată în acest dosar este pe 10 aprilie 2017.

Adrian Sârbu este acuzat de evaziune fiscală, instigare la delapidare şi spălare de bani. Procurorii spun că, prin întreaga activitate infracţională derulată în nume individual dar şi prin intermediul firmelor pe care le controla şi, totodată, în contextul reciclării unor sume de bani prin circuitele create, prejudiciul total cauzat de Adrian Sârbu bugetului consolidat al statului se cifrează la circa 14 milioane de euro.

Societatea Mediafax Group SA, aflată în prezent în insolvenţă, a fost la rându-i trimisă în instanţă pentru evaziune fiscală.

Autorităţile susţin că, în perioada 2006 - 2014, în cadrul societăţilor din grupul Mediafax, deţinute direct sau indirect de Adrian Sârbu, a fost utilizat un sistem de salarizare, ce presupunea plata drepturilor salariale parţial în baza unui contract de muncă, şi parţial în baza unui contract de cesiune de drepturi de autor, acesta constituind eşafodajul unui mecanism de eludare a taxelor datorate bugetului de stat. Prejudiciul adus bugetului de stat în urma aplicării acestui sistem se ridică la 27.908.783,25 lei.

La finalul anului trecut, ziarul BURSA a scris că proiectele media administrate, în prezent, de fostul director general "Mediafax Group", Orlando Nicoară - Profit.RO Publishing şi "N.RO Agenţia de ştiri" SRL, care administrează agenţia News.ro - au făcut şi ele datorii la stat.

Agenţia de presă Agerpres a obţinut, în instanţă, executarea silită a Profit.RO Publishing, în două procese, în martie şi ianuarie.

Ziarul BURSA a publicat, între anii 2000-2003, zeci de articole (puteţi consulta Dosarul Media Pro pe www.bursa.ro), care au adus dovezi despre manevrele fiscale săvârşite de Adrian Sârbu, manevre tolerate de autorităţi, în regimurile politice de orice orientare. Între 1995 şi 2002, compania Media Pro, care deţinea postul de televiziune Pro TV, nu a plătit nimic la buget, nici o taxă, nici un impozit, nici un CAS.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

"Aro-Palace" îşi foloseşte profitul pentru finanţarea activităţii
26 apr.


"Oltchim" foloseşte profitul din 2017 pentru acoperirea pierderilor anterioare
26 apr.


PRELUAREA A&D PHARMA DE CĂTRE DR. MAX, FINALIZATĂLeonardo Ferrandino: "Transformarea farmaciilor Sensiblu în Dr. Max - în discuţie, în următoarele luni"
26 apr. RAMONA RADU


CEFC ar putea renunţa la jumătate din cei 30.000 de angajaţi
26 apr.


ORGANIZAŢIA GERMANĂ PENTRU TURISM:Peste un milion de înnoptări ale românilor înregistrate în Germania, anul trecut
26 apr. Adelina Toader


Oltchim va repartiza tot profitul realizat
25 apr. D.I.


STUDIU EY:Apetitul global pentru fuziuni rămâne puternic
25 apr. Mihaela Dan


Opsan va primi 5.000 de m2 de la CTP
25 apr. V.D.


Agricover Credit IFN a semnat un acord de finanţare de 10 milioane de euro cu BERD
25 apr.


RADU OPREA, MINISTRUL PENTRU MEDIUL DE AFACERI: "Programul Start-Up Nation 2017 se derulează în parametri normali"
25 apr. R.R.

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.