LA RECOMANDAREA COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SUPRAVEGHEREA MACROPUDENŢIALĂ

BNR, posibil să implementeze restricţii la creditarea populaţiei 1

09 ian. 11:55 Bănci-Asigurări
F.A.
BNR, posibil să implementeze restricţii la creditarea populaţiei

Banca Naţională a României (BNR) ar putea implementa restricţii la creditarea populaţiei din primăvară, la recomandarea Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macropudenţială (CNSM), a anunţat, luni, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Centrale, într-o conferinţă de presă.

"Face parte din măsurile pe care le va hotărî Comitetul Macroprudenţial. Le va recomanda Băncii Naţionale şi ea va reacţiona. Ceea ce pot să vă spun acum este că le-am discutat în şedinţa precedentă, nu s-a luat o decizie, le-am discutat şi în comitetul de politică monetară, cu toate că nu s-a dorit acest lucru. Monetariştii de la Banca Naţională vor să rămână vor să rămână monetarişti mai puri, dar asta e lumea către care ne îndreptăm. Tangenţial, le-am discutat şi în Consiliul de Administraţie", a spus Isărescu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, măsura privind restricţiile la creditarea populaţiei intră într-un mix mai mare: "Se va spune: mixul de politici monetare şi fiscale care să asigure şi aşa mai departe, vom pune acolo şi ceva macroprudenţialitate. Mulţi dintre colegii mei nu sunt de acord cu ce v-am spus. Lumea se schimbă, ne schimbăm şi noi cu ea şi încercăm să facem lucrurile să meargă mai bine. Dacă se vor lua asemenea măsuri, probabil prin primăvară".

Conform unui raport al Băncii Naţionale a României (BNR), valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor, înregistrată în luna noiembrie 2017, se cifra la 5,46 miliarde de lei, în scădere cu 0,84% faţă de suma raportată în octombrie 2017. Restanţele la creditele în valută erau în scădere cu 9,47%, la 6,25 miliarde de lei (echivalent).

Totalul creditelor în lei atingea, în noiembrie, 145,89 miliarde de lei (cu 1,35% peste valoarea din luna precedentă), din care 62,32 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 79,5 miliarde de lei împrumuturi efectuate de populaţie.

De asemenea, creditele în valută totalizau 92,484 miliarde echivalent lei în noiembrie 2017 (cu 0,09% mai mult faţă de octombrie 2017), din care 47,10 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 42,25 miliarde de lei credite luate de populaţie.

Opinia cititorului: 1
1.   Manole e gentelman...
mesaj trimis de Greuceanu... în data de 09.01.2018, 16:59

Manole centreaza, Manole da cu capul. Asta am ajuns....Sclavii lui Manole...

Articole din aceeaşi secţiune

Bănci-Asigurări

EximBank emite garanţii bancare de 23 de milioane de dolari pentru contractul Hidroconstrucţia
22 ian. A.C


ROBOR la trei luni a scăzut la 1,98%
22 ian. V.D


ALERTEuro a fost cotat la 4,6656, atingând un nou maxim istoric1
22 ian. A.C


PIAŢA VALUTARĂ Euro s-a apreciat la 4,6614 lei, atingând un nou maxim istoric
22 ian. ANDREEA CUZUB


PIAŢA MONETARĂDobânzile overnight au stagnat
22 ian. ANDREEA CUZUB


ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE A ÎNCEPUT SĂ ÎNTOARCĂ RECURSURILE LA CURŢILE DE APELPiperea: "ÎCCJ încalcă, pe principiu, ideea de unitate a practicii, stabilită de Constituţie"8
22 ian. Emilia Olescu


LA FUZIUNEA BANCPOST CU BANCA TRANSILVANIASurse: "Creditele cu plăţile la zi cesionate în Olanda de Bancpost nu au fost vândute Băncii Transilvania"10
22 ian. Emilia Olescu


Euro a fost cotat la 4,6614, atingând un record în raport cu moneda naţională2
19 ian. D.I


ROBOR la trei luni a crescut la 1,99%
19 ian. D.I


ÎN TRIMESTRUL AL DOILEA DIN 2017,Rata creditelor neperformante din UE a scăzut
19 ian. V.R.

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.