Lidl va deschide în vară magazinul pe care îl construieşte în locul fostei fabrici de ciocolată din Braşov

08 feb. Companii
OVIDIU VRÂNCEANU

Lidl România şi-a programat pentru această vară deschiderea magazinului care va lua locul fostei fabrici de ciocolată Poiana din Braşov. Într-un răspuns al companiei se arată: "Ne propunem ca noul magazin Lidl din Braşov, situat pe strada A.I. Cuza, să fie inaugurat la jumătatea acestui an. Ritmul de construcţie a magazinului poate varia, însă, în funcţie de factorii externi, printre care se numără şi condiţiile meteo".

Compania deţine un teren de 13.000 de metri pătraţi, o parte din acesta fiind alocat construcţiei unui hotel. Retailerul a anunţat, de asemenea, că "intenţia de a vinde o parte din teren nu s-a concretizat încă".

Amenajarea în locul fabricii de bomboane de pe strada A. I. Cuza a unui ansamblu format din hotel, centru de conferinţe, dar şi a unui supermarket Lidl a stârnit nemulţumirea locatarilordin zonă, astfel că la dezbaterea publică a Planului Urbanistic Zonal pentru acest proiect, organizată în noiembrie 2015, au existat o serie de observaţii. Lidl a refăcut documentaţiile, efectuând şi un nou studiu de însorire, dar tot au mai existat observaţii, astfel că abia la începutul lui ianuarie 2017 a reuşit să se înţeleagă cu toţi locatarii asupra proiectului final, obţinând acordurile notariale ale tuturor proprietarilor nemulţumiţi cu privire la forma finală a PUZ-ului.

Lidl România a plătit, în urmă cu patru ani, pentru achiziţia terenului pe care odinioară se întindea fabrica Cibo, 2,170 milioane de euro. Tranzacţia s-a încheiat doar după ce Consiliul Local Braşov a aprobat planul urbanistic zonal depus de Mondelez România, care prevede construirea unui ansamblu - format dintr-un hotel, un centru de conferinţe şi spaţii comerciale.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

MEDIAT DE MINISTRUL TRANSPORTURILOR LUCIAN ŞOVA:Acord între conducerea Romatsa şi sindicat
15 dec. T.T.


DIN CAUZA ZĂPEZII:Aeroportul Internaţional din Timişoara, închis temporar
15 dec. L.T.


FP critică Ministerul Transporturilor
14 dec. D.D.


Ţara noastră - blocaj economic în sectorul forestier
14 dec. L.I.


ANRE:Cresc tarifele pentru distribuţia energiei electrice
14 dec. T.A.


CET Govora a salvat Oltchim de la faliment3
14 dec. I.T.


Delta Studio a lansat a 3-a ediţie a Albumului Lifestyle Design Interior
14 dec. R.R.


Hidroelectrica a finalizat modernizarea Hidroagregatului II al CHE Bereşti
14 dec. Mihai Gongoroi


Mai mulţi bani pentru IMM-urile din domeniul IT
14 dec. I.Ghe.


Mandachi Hotel&Spa - o investiţie de circa 7 milioane de euro
14 dec. A.T.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.