Liviu Dragnea contestă decizia de condamnare la trei ani şi jumătate de închisoare 2

18 oct. 14:04 Politică
A.M.
Liviu Dragnea (Sursa foto: Twitter)
Liviu Dragnea (Sursa foto: Twitter)

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea, încarcerat din luna mai la Penitenciarul Rahova, contestă printr-o cale extraordinară de atac decizia definitivă a instanţei supreme, care l-a condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru trafic de influenţă în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman (DGASPC), informează HotNews.ro.

Avocata Flavia Teodosiu a declarat pentru HotNews.ro că Liviu Dragnea "s-a ocupat personal de depunerea acestei contestaţii", pe care, cel mai probabil, a trimis-o prin poştă.

"Domnul Liviu Dragnea s-a ocupat personal de depunerea acestei contestaţii. Cel mai probabil, a trimis prin poştă documentele la Înalta Curte. Deocamdată, aşteptăm termenul de judecată", a declarat avocata Flavia Teodosiu.

Potrivit portalului instanţei supreme, contestaţia în anulare a fost depusă joi. Termenul de judecată a fost stabilit pentru 11 decembrie.

Surse din dosar au explicat că avocaţii fostului lider al PSD contestă modalitatea de constituire a completului de 5 judecători de la instanţa supremă care l-a condamnat pe Liviu Dragnea. Mai exact, se invocă faptul că acest complet a fost constituit prin hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii şi ale colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care nu au fostă făcute publice, nefiind publicate în Monitorul Oficial.

Este folosit practic acelaşi tip de argumente juridice invocate de judecătoarea Camelia Bogdan la Curtea de Apel Bucureşti, unde aceasta a obţinut anularea hotărârii din 2018 a Secţiei pentru judecători a CSM privind componenţa completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a hotărârilor colegiului de conducere al instanţei supreme privind numărul şi tragerea la sorţi a completurilor de 5 judecători pentru anul 2019. Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este însă definitivă.

Adrian Toni Neacşu, fost membru CSM şi avocatul Olguţei Şefu, fosta directoare a DGASPC Teleorman, spunea, la momentul deciziei Curţii de Apel Bucureşti, că aceasta poate sta la baza contestaţiilor în anulare în acest dosar.

Neacşu a declarat pentru HotNews.ro că urmează să formuleze şi el contestaţie în anulare în cazul clientei sale, iar principalul argument este că instanţa supremă nu se putea pronunta pe nelegalitatea completelor de 3 judecători nespecializate cât timp CCR era sesizata cu aceeaăi problema, ICCJ fiind chiar parte a conflictului. "Practic, ICCJ s-a pronuntat în propria cauză, ceea ce face să putem invoca lipsa de imparţialitate a instanţei", a spus Neacşu.

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea este încarcerat din 27 mai la Penitenciarul Rahova, unde execută trei ani şi jumătate de închisoare în dosarul angajărilor fictive la Protecţia Copilului Teleorman.

Procurorii susţin că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a celor două angajate - Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica. Potrivit DNA, cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

La începutul acestei luni, Înalta Curte a publicat motivarea deciziei de condamnarea în acest dosar, megistraţii arătând că Liviu Dragnea a conceput întreaga activitate infracţională în legătură cu angajările fictive de la DGASPC Teleorman şi a dat declaraţii nesincere în instanţă.

Concluzia judecătorilor este că Liviu Dragnea avea un interes în menţinerea celor două angajate, Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica, în cadrul DGASPC Teleorman, pentru a putea fi remunerate de această instituţie, în condiţiile în care ele nu erau plătite pentru activitatea prestată la PSD Teleorman. Magistraţii mai spun în motivare că este suficient cuantumul pedepsei de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru fostul lider PSD, fiind proporţional în raport cu circumstanţele reale şi personale, asigurând realizarea scopurilor pedepsei, de coerciţie, prevenţie şi cel educativ şi dându-i posibilitatea unei schimbări de atitudine.

Documentul instanţei supreme are aproape 700 de pagini, fiind foarte greu de citit, deoarece iniţialele inculpaţilor au fost înlocuite cu alte litere din alfabet. Decizia de a cenzura motivarea a fost luată în acord cu dispoziţiile din noul ghid pentru relaţia cu mass-media, elaborat de CSM.

Fostul lider al PSD mai are o condamnare definitivă de doi ani de închisoare cu suspendare, primită în aprilie 2016 în dosarul Referendumului.

De asemenea, Dragnea este urmărit penal în dosarul Tel Drum. DNA a anunţat în noiembrie 2017 că a început urmărirea penală împotriva lui Dragnea şi a şefilor de la Tel Drum pentru constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte pentru reabilitarea de drumuri judeţene cu fonduri europene.

În 12 septembrie, Liviu Dragnea a fost scos pentru prima dată din penitenciar şi dus la Tribunalul Bucureşti, unde a fost audiat ca martor în procesul de corupţie al fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Opinia cititorului: 2
1.   pLD
mesaj trimis de Acronymus în data de 18.10.2019, 21:36

Procesomanul Liviu Dragnea. Noul hobby al leprei umane de Gratia. Nu ii este rușine? Completul de 5 care l-am judecat nu a fost alcătuit corect? Pai nu l-a schimbat de trei ori cu complicitatea Curții Constituționale, a lui Tudorel Toader și a Curții de Apel București? Javra tot javră rămâne. Sper sa fie condamnat și în alte dosare și să ii putrezească oasele in pușcărie. Și lui fiu-su, care i-a tepuit pe niște nemți cu ferma de porci de la Salcia, ii urez la fel: să înfunde pușcăria.

1.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de anonim în data de 19.10.2019, 18:41

Adica pLD = pe Liber Dragnea ?

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

MIHAIL NEAMŢU (PMP): Mesajele care ne-au venit după numirile făcute la Metrorex şi Transelectrica nu sunt încurajatoare
13 nov. D.F.


TÕKÉS LÁSZLÓ (CNMT): Suntem într-o situaţie proastă când trebuie să alegem între Iohannis şi Dăncilă
13 nov. D.F.


HUNOR KELEMEN: Niciunul dintre cei care intră în turul doi nu a cerut sprijinul comunităţii maghiare
13 nov. D.B.


MINISTRUL ECONOMIEI DESPRE RADET: "S-a găsit o soluţie, numai că trebuie responsabilitate din partea PMB"1
13 nov. I.A.


LUDOVIC ORBAN:"Am mai demis un rând de reprezentanţi ai PSD, printre care şi Olguţa Vasilescu"4
13 nov. M.I.


KORODI ATTILA (UDMR), DESPRE PROIECTUL LEGII VÂNĂTORII:"Este responsabilitatea ministerului să reglementeze cotele de prevenţie până în luna februarie a fiecărui an"
13 nov. I.M.A.


IONEL DANCĂ:"Depesedizarea statului înseamnă schimbarea radicală a felului de a face numiri la conducerea instituţiilor"3
13 nov. M.A.I.


Tăriceanu vrea ca şi votul în ţară să se poate derula pe durata a trei zile2
13 nov. M.A.


Observaţiile CEDO în cazul Dragnea au fost retrase2
13 nov. L.I.


EUGEN TOMAC:"O dezbatere între candidaţi în turul al doilea e un lucru firesc în democraţie"1
13 nov. I.M.A.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.