MACRO NEWSLETTER 3 Iunie 2020

MACRO NEWSLETTER 3 Iunie 2020

Creditul acordat rezidenţilor din zona euro şi-a accelerat creşterea anuală în aprilie 2020, până la 4,9%, de la 3,6% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri anuale de 6,2% a creditului guvernamental şi a unui avans de 4,4% a creditului neguvernamental. Creditul acordat gospodăriilor populaţiei şi-a temperat creşterea anuală până la 3%, de la 3,3% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri anuale de 1,3% a creditului de consum. Creditul ipotecar şi-a temperat creşterea anuală până la 3,9%, de la 4% în luna anterioară, iar creditul acordat companiilor nefinanciare şi-a accelerat creşterea anuală până la 6%, de la 4,9%.

(Sursa: BCE)

Creditul acordat gospodăriilor din Suedia şi-a menţinut creşterea anuală la 5,2% în aprilie 2020, în condiţiile în care soldul creditului a ajuns la 4,272 trilioane SEK, pe fondul unei creşteri cu 215 miliarde SEK faţă de aprilie 2019. Creditul ipotecar a crescut cu o rată anuală de 5,4% şi a ajuns la un sold de 3,504 trilioane SEK, iar creditul de consum şi-a temperat creşterea anuală până la 7,4% de la 7,8% în luna precedentă. Creditul acordat companiilor nefinanciare şi-a accelerat creşterea anuală cu 0,5 puncte procentuale, până la 5,8%.

(Sursa: SCB)

Creditul acordat rezidenţilor din Cehia şi-a tempperat creşterea anuală în aprilie 2020, până la 5,6%, de la 6,6% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,4%. Creditul acordat gospodăriilor populaţiei şi-a temperat creşterea anuală până la 6,1%, de la 6,4% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,3%, iar creditul acordat companiilor nefinanciare şi-a temperat creşterea anuală până la 6,3%, de la 6,4% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,6%.

(Sursa: CNB)

Volumul vânzărilor retail din Germania a scăzut sub aşteptări în aprilie 2020, cu o rată lunară de 5,3%, după o scădere de 4% în luna precedentă, iar scăderea anuală s-a accelerat până la 6,5%, de la 1,2% în luna anterioară. Volumul vânzărilor de produse alimentare a crescut cu o rată anuală de 6,2%, iar vânzările de produse nealimentare au scăzut cu o rată anuală de 14,5%.

(Sursa: Destatis)

Preţurile producătorilor industriali din Austria şi-au accelerat scăderea anuală în aprilie 2020, până la 2,4%, de la 1,5% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,8%, după o scădere de 0,9% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare au scăzut cu o rată anuală de 1,8%, după o scădere de 1% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,6%, iar preţurile energiei şi-au accelerat declinul anual până la 4,2%, de la 2,8% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 1,6%.

(Sursa: Statistik Austria)

Preţurile producătorilor industriali din Franţa şi-au accelerat scăderea anuală în aprilie 2020, până la 3,9%, de la 2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 2,3%, după o scădere de 1,5% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare şi-au accelerat scăderea anuală până la 3,7%, de la 2% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 1,2%, iar preţurile energiei şi-au accelerat scăderea anuală până la 20%, de la 11,2% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 12,7%.

(Sursa: INSEE)

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Macroeconomie

ÎN LUNA IUNIE 2020:Indicatorul de Încredere Macroeconomică a scăzut cu 1,9 puncte
16 iul. G.U.


MINISTRUL ECONOMIEI:''Hidroelectrica poate livra direct către populaţie energie mult mai ieftină''3
16 iul. G.U.


Directorul FMI avertizează că economia mondială nu este în afara pericolului
16 iul. S.B.


Călin RecheaPROGRAMUL "NOUA CASĂ" REPREZINTĂ O SUBMINARE GRAVĂ A ECONOMIEI NAŢIONALEMonument pentru analfabetismul economic şi mausoleu pentru economia României11
16 iul. Călin Rechea


MACRO NEWSLETTER 16 Iulie 2020
16 iul.


EUGEN RĂDULESCU:"Dobânzile la credite nu sunt foarte mari, însă continuă să scadă încet"
15 iul. A.B


MACRO NEWSLETTER 15 Iulie 2020
15 iul.


OPEC:Cererea globală de petrol va creşte anul viitor la un nivel record1
14 iul. G.U.


Daniel DăianuBulgaria si Croatia in MCS2. Romania?3
14 iul. Daniel Dăianu


MACRO NEWSLETTER 14 Iulie 2020
14 iul.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.