MAI anunţă modificări la proba sportivă pentru admitere 1

19 iul. 16:00 Miscellanea
V.V.
MAI anunţă modificări la proba sportivă pentru admitere

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă câteva modificări la proba sportivă pentru admiterea în instituţiile de învăţământ din subordine şi publică un material video cu modul corect de parcurgere a traseului. Pentru admiterea la Poliţie, Jandarmerie şi Poliţia de Frontieră vor fi 12 obstacole, faţă de 11 câte erau până acum, iar timpul de realizare a probei creşte de la două minute şi douăzeci şi cinci de secunde la trei minute şi douăzeci de secunde.

Proba sportivă la instituţiile din subordinea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) trebuie parcursă în două minute şi cincisprezece secunde, faţă de un minut şi cinci secunde în prezent. De asemenea, traseul va avea 9 obstacole. Modificările vor intra în vigoare doar la 1 ianuarie 2020.

Potrivit MAI, clipul video prezintă obstacolele care trebuie depăşite de candidat, modul corect de executare, precum şi situaţiile în care un candidat este penalizat sau eliminat din concurs, aplicabile poliţiştilor, poliţiştilor de frontieră şi jandarmilor.

"Precizăm că pentru concursul de admitere la Academia de Poliţie "A.I. Cuza",organizat în acest an, nu se vor aplica noile modificări ale traseului practic-aplicativ, acestea fiind valabile începând cu data de 01.01.2020. Ca elemente de noutate pentru traseul aplicativ destinat admiterii la armele poliţie, jandarmerie şi poliţie de frontieră, menţionăm adăugarea unui obstacol, faţă de cele 11 existente în prezent, şi creşterea timpului maxim pentru parcurgerea traseului de la două minute şi douăzeci şi cinci de secunde la trei minute şi douăzeci de secunde", a transmis, vineri, MAI.

În ceea ce priveşte traseul aplicativ pentru candidaţii care doresc să se încadreze în structuri ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, timpul de parcurgere a traseului pentru ca un candidat să fie admis a fost stabilit la două minute şi cincisprezece secunde, faţă de un minut şi cinci secunde în prezent. De asemenea, traseul va avea 9 obstacole.

"Noutăţile aduse traseului aplicativ fac parte dintr-o serie de modificări la Ordinele de ministru care reglementează activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie şi în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne determinate, pe de o parte, de necesitatea adaptării anumitor norme ca urmare a situaţiilor întâlnite în practică, iar, pe de altă parte, de nevoia consolidării pregătirii de specialitate a personalului operativ, în special în domeniile tactică poliţienească, mânuire armament, uz de armă", a mai transmsi MAI.


Opinia cititorului: 1
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 23.07.2019, 13:30

J

 

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

Primarul din Buzău invită localnicii la un miting duminică
14 dec. D.F.


ADMINISTRAŢIA PORTURILOR: Licitaţie de 8,3 milioane euro pentru proiectul platformei de la Galaţi
14 dec. F.B.


Ministerul Culturii a semnat un protocol de vânzare directă a 69 de loturi din licitaţia "Eliade"
14 dec. B.D.


Klaus Iohannis participă la şedinţa consacrată Revoluţiei
14 dec. D.F.


Fostul ambasador Hans Klemm a părăsit România1
14 dec. B.F.


IGPR: 580 de persoane prinse în flagrant, în această săptămână
14 dec. B.B.


Peste 22.000 de jucării şi produse pentru copii, confiscate de poliţişti
14 dec. D.F.


ANAF: 16 decembrie, termenul pentru depunerea documentaţiei în vederea facilităţiilor fiscale
14 dec. F.D.


Un număr de 12 persoane urmărite internaţional, aduse în ţară
14 dec. D.B.


Noul ambasador al SUA la Bucureşti pentru prezentarea scrisorilor de acreditare
14 dec. D.B.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.