Marius Dănuţ Caraşol, acuzat că şi-a falsificat diploma de licenţă, a fost reţinut de procurori 4

19 nov. 2019 Anticorupţie
M.I.A.
Marius Dănuţ Caraşol (Sursă foto: Twitter)
Marius Dănuţ Caraşol (Sursă foto: Twitter)

Marius Dănuţ Caraşol, fostul şef al Transelectrica, a fost reţinut de procurori, marţi, şi va fi prezentat instanţei pentru mandat de arestare preventivă. Caraşol este acuzat că şi-a falsificat diploma de licenţă şi a cauzat un prejudiciu de 460 de mii de lei.

Anchetatorii au făcut, marţi, percheziţii la Marius Dănuţ Caraşol, care apoi a fost audiat la Parchetul general, transmite G4media.ro.

Procurorii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, constând în modalitatea frauduloasă de angajare în cadrul unei companii naţionale de interes strategic, prin utilizarea unor documente falsificate ce atestau nereal, studii superioare necesare ocupării funcţiei în cauză.

Opinia cititorului: 4
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 19.11.2019, 17:31

Tupeu de marlan parvenit, el era un biet electrician. Cati mai sunt ca asta si in alte institutii ale Statului. Tara fara stapani, oameni fara constiinta, institutii de Stat in care politicul primeaza, nicidecum competenta. Dar Nicolicea, Iordache si altii asemenea acestor personaje care au diplome cumparate fara sa fi fost prezenti la cursuri sau seminarii.

1.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de anonim în data de 19.11.2019, 20:41

Ai trecut prin prea multe subiecte fierbinti. Fii mai focus. Adicatelea daca primesti o informatie despre alt marius carasol te rog sa o dai pe "surse". Animaloi ca asta trebuie gasiti mai repede.

2.   Scarba
mesaj trimis de Marian în data de 20.11.2019, 11:01

Am inteles prejudiciul financiar.Avand in vedere ca de ani buni se fura in energie si nu a venit nimic inapoi,vom vedea rezultatul final in acest caz.Dar prejudiciul moral nu il are nimeni alooooooooo trezirea ????????

3.   Patria Nostra!
mesaj trimis de energrig în data de 21.11.2019, 16:49

Bravo Danut tata! Si eu lucrez la TRANsel ectRICA, ca inginer specialist,de 34 de ani si nu am castigat in toti acesti ani nici de trei ori cat ai luat tu intr-un an. Ghinion! O intreprindere care de la Baicusi incoace este jefuita de politicieni.Cine mai stie ca Baicusi,primul pedelist/pesedist a plecat de la SIEMENS , unde avea un salariu de 20000euro la 6000lei la Trans.De fapt ne jefuiti pe noi cu factura! Si cat de multi ati fost si inca sunteti! Cu nepriceputi ca voi ma mir ca mai avem lumina in case.Nu e tarziu!

Articole din aceeaşi secţiune

Anticorupţie

Un oraş din Vrancea a rămas fără conducere din cauza COVID-19 şi corupţiei
02 iul. A.P.


Director adjunct al Administraţiei Naţionale Apele Române, trimis în judecată pentru luare de mită
02 iul. G.U.


Un director din Aeroportul Băneasa, trimis în judecată pentru trafic de influenţă
01 iul. G.U.


DGPMB:Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare a banilor
01 iul. G.U.


LA CCR, PE 16 SEPTEMBRIESe discută sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra legii educaţiei sanitare în şcoli
29 iun. A.P.


ÎN URMA INUNDAŢIILOR PUTERNICE:Un dig din Timiş construit după ce s-a dat mită oficialilor, a fost rupt
29 iun. A.P.


Ce acuzaţii i se aduc lui Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum3
26 iun. A.P.


COTAR şi ASF, scandal în privinţa modificării legii RCA2
25 iun. A.P.


Fostul şef al ASF a câştigat procesul intentat statului4
25 iun. A.P.


Consiliul de administraţie al Unifarm l-a suspendat pe Ionel Adrian din funcţia de director general4
24 iun. A.P.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.