MasterCard este obligată să elimine comisioanele interbancare la plata cu cardul, în şase luni

12 sep. 2014 Companii

Compania MasterCard va fi nevoită să elimine comisioanele interbancare la plata cu cardul în maximum şase luni, după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a respins rescursul formulat de compania americană în 2012, potrivit unui comunicat al instituţiei. Printr-o decizie din decembrie 2007, Comisia Europeană a declarat contrare dreptului concurenţei comisioanele interbancare multilaterale (CIM-uri) aplicate în cadrul sistemului de plată cu carduri MasterCard.

CIM-urile corespund unei părţi din preţul unei operaţiuni cu cardul de plată, reţinute de banca de emitere a cardului. Costul CIM-urilor este imputat comercianţilor în cadrul mai general al comisioanelor care le sunt facturate pentru utilizarea cardurilor de plată de către instituţia financiară care le administrează operaţiunile.

Comisia a reţinut că CIM-urile au ca efect stabilirea unui nivel minim al comisioanelor facturate comercianţilor şi, pentru acest motiv, constituiau o restrângere a concurenţei prin preţuri.

Prin aceste comisioane interbancare multilaterale (CIM), instituţia bancară care a emis cardul cu care se efectuează o plată reţine un procent din plata respectivă, costul CIM-urilor fiind suportat de către comercianţi. În 2012, MasterCard a contestat în instanţă decizia Comisiei Europene, însă Tribunalul UE a menţinut hotărârea instituţiei euroepene. Ulterior, MasterCard a depus recurs la Curtea de Justiţie, care, la rândul său, a menţinut sentinţa dată de instanţa anterioară.

Curtea a arătat că Tribunalul a luat în considerare caracterul dual al sistemului, şi a analizat rolul CIM-urilor în echilibrarea segmentelor "emitere" şi "acceptare" ale sistemului MasterCard, admiţând existenţa unor interacţiuni între aceste două segmente. Curtea de Justiţie explică faptul că MasterCard nu a reuşit să dovedească existenţa unor avantaje semnificative care să decurgă din aplicarea comisioanelor interbancare. Totodată, instanţa a subliniat că sistemul de plăţi MasterCard nu este afectat de eliminarea comisioanelor.

Curtea a arătat, potrivit Mediafax, că Tribunalul a procedat în hotărârea sa la o examinare detaliată pentru a determina în special dacă CIM-urile limitează presiunea pe care comercianţii o pot exercita asupra băncilor de acceptare la negocierea comisioanelor facturate de acestea din urmă. Tribunalul a putut concluziona, aşadar, în mod întemeiat că CIM-urile au efecte de restrângere a concurenţei.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

SONDAJ DELOITTE:Piaţa de private equity manifestă un optimism moderat
19 feb. L.A.


Honda va închide singura fabrică din Marea Britanie
19 feb. P.E.


ArcelorMittal vrea să achiziţioneze încă o parte din Essar
19 feb. L.A.


ANDREI IORGULESCU, AFM:Doar 40 de instalatori de panouri fotovoltaice s-au înscris în programul pentru prosumatori
19 feb. F.A.


ÎN 2018MedLife, cifră de afaceri pro-forma, în valoare de 804 milioane lei
19 feb.


ANUL TRECUT,ANRE a aplicat amenzi de peste 19 milioane de lei
19 feb. R.R.


Yola Residence - peste 10 milioane euro investiţi într-un proiect rezidenţial nou
19 feb.


CBRE DESPRE PIAŢA IMOBILIARĂ AUTOHTONĂ ÎN 2018:"Investitorii români s-au implicat în aproape 25% din totalul tranzacţiilor"
19 feb.


Bugetul de investiţii al Metrorex pentru 2019 - peste 1 miliard de lei
19 feb. E.O.


Scandalul corvetelor continuă
19 feb. Gheorghe Iorgoveanu





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.