MIHAI FERCALĂ:

"ASF tace la ilegalităţile săvârşite de favoriţii săi"

03 iun. Piaţa de Capital
M.G.
Mihai Fercală
Mihai Fercală

Fercală: "ASF şi noua conducere a SIF Transilvania falsifică voturi şi reinterpretează hotărârile acţionarilor"  

Fostul şef al SIF3 acuză că Frăţilă şi familia vor schimbarea actului constitutiv pentru a elimina incompatibilităţile prevăzute pentru conducere

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi noua conducere a SIF Transilvania (SIF3) falsifică voturile şi reinterpretează hotărârile acţionarilor, totul ca să scape de un administrator şi de preşedintele executiv pentru care consideră că acţionarii au aprobat pornirea acţiunii în răspundere, deşi acţionarii au respins aceste propuneri ale grupării lui Frăţilă, ne-a transmis, ieri, Mihai Fercală, fost preşedinte al directoratului SIF Transilvania.

Acesta ne-a transmis: "Analizând ultimele decizii şi rapoarte curente ale «noii conduceri» de la SIF Transilvania - conducere instalată în mod ilegal, sfidând legislaţia societăţilor comerciale, regulamentele ASF - conducere instalată de o grupare infracţională, cu concursul nemijlocit al vicepreşedintelui ASF, constatăm că se încalcă în continuare legislaţia în vigoare şi se dezinformează, în mod flagrant, piaţa şi acţionarii societăţii, se falsifică rezultatele adunarii generale a acţionarilor din data de 28 aprilie 2020 prin falsificarea modului de stabilire a rezultatului voturilor, eliminând din cvorum voturile «abtinere», la indicaţia/cererea ASF adresată noului Directorat instalat în mod ilegal la conducerea executivă a acestei societăţi.

ASF sfidează în continuare legea societăţilor, indicând «noii conduceri» să revizuiască rezultatele voturilor exprimate de acţionari, considerând că voturile «abtinere» nu sunt voturi exprimate şi trebuie scăzute din cvorum, deşi tot ASF scria într-o scrisoare în anii precedenţi că ei nu administrează legea societăţilor; atunci cum îşi permit să spună că voturile abţinere nu sunt voturi exprimate?!".

Fercală susţine că instanţele de judecată au clarificat definitiv această chestiune, prin Decizia 143/09.03. 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, care stabileşte şi interpretează legal că voturile "abţinere" sunt voturi legal exprimate şi că ele se adaugă la voturile "împotrivă" pentru a stabili dacă o hotărâre s-a adoptat legal sau nu.

Amintim că în urma adunării acţionarilor din 28 aprilie, gruparea Frăţilă, formată din membrii CS Crinel Valer Andănuţ, Marius Adrian Moldovan, Constantin Frăţilă şi Nicolae Petria, a comunicat bursei, acţionarilor şi ASF un set de decizii diferite faţă de cele comunicate de directoratul condus la acea vreme de Mihai Fercală, asta şi în contextul în care gruparea Frăţilă fusese abilitată direct de ASF să comunice în numele societăţii, decizie luată prin interzicerea unor comisari de la respectiva şedinţă a conducerii ASF de către Gabriel Grădinescu, vicepreşedintele responsabil cu piaţa de capital.

Ulterior, la adunarea acţionarilor din 11 mai, acţionarii au respins eliminarea pragului de deţinere de 5% precum şi o serie de modificări şi completări ale Actului Constitutiv, decizii luate de AGA prin includerea voturilor "abţinere". Spre deosebire de AGA din 28 aprilie, gruparea Frăţilă nu a mai numărat diferit voturile fapt ce demonstrează lipsa de consecvenţă în practica numărării voturilor de către gruparea Frăţilă.

Fercală mai spune că "acţionarii vor contesta în justiţie «noua hotărâre» falsificată" ce priveşte deciziile din 28 aprilie, dată publicităţii prin raportul curent al SIF3 nr.3517/26.05.2020 , ca raspuns la cererea ASF nr. VPI 4934/22.05.2020. "ASF sfidează hotărârile instanţelor de judecată mentionate doar din dorinţa de a sancţiona fostul Directorat şi o parte a membrilor Consiliului de Supraveghere", afirmă Fercală. 

Acesta mai susţine: "ASF respinge plângerea prealabilă a Directoratului stabilit legal prin hotărârea din 15 ianuarie 2020, a doua oară, conform adresei VPI 4778/18.05.2020 semnată de vicepreşedintele Gabriel Gradinescu şi nu printr-o decizie a Consiliului ASF, cum prevede legislaţia în vigoare, pe motiv că ... «documentaţia remisă nu ar fi fost semnată de persoanele care reprezintă legal societatea». Întreb ASF şi cer să răspundă public, cine a semnat documentaţia noului Directorat propus de gruparea Frăţilă? Nici această documentaţie nu a fost remisă de societate, societatea fiind legal reprezentată de Directorat, nu de Fraţilă Constantin şi de Crinel Valer Andănuţ! Cum de a avizat această documentaţie ilegală?! Cum de tratează în mod diferit cele doua documentaţii?".

Potrivit acestuia, răspunsul este foarte clar pentru acţionari: ASF încalcă voit reglementările legale, doar din dorinţa de a instala la conducerea SIF Transilvania gruparea lui Constantin Frăţilă.

Mihai Fercală mai acuză noua conducere că a început răfuielile cu personalul SIF Transilvania care nu consimte să încalce legea, "aşa cum cer aceşti noi conducători ilegali", desfăcând contractul de muncă al ofiţerului de conformitate al SIF Transilvania deoarece acesta a cerut înregistrarea la societate a deciziilor ilegale ale grupării Frăţilă.

"Pentru că ofiţerul de conformitate a cerut să vadă toate hotărârile ilegale ale acelui Consiliu (de Supraveghere - n.r.) paralel şi să fie înregistrate la societate după săptămâni întregi de la adoptarea lor ilegală, noul presedinte executiv - Moldovan Marius i-a desfăcut contractul individual de muncă, asumandu-si o nouă «calitate» - cea de ofiter de conformitate! În mod normal, ASF ar fi trebuit să reacţioneze imediat la acest abuz şi la afectarea foarte gravă a transparenţei actelor decizionale, a legalităţii acestor hotărâri, dar ASF tace la ilegalităţile săvârşite de favoritii lor! Zeci de hotărâri ilegale, neînregistrate la societate au fost luate în calcul şi recunoscute în mod ilegal de ASF, acelaşi ASF care şi-a fundamentat deciziile ilegale pe aceste hotărâri induse chiar de directorii ASF, manipulându-l în acest fel pe vicepreşedintele Gabriel Gradinescu", acuză Fercală.

Potrivit acestuia, o nouă situaţie "hilară" a apărut la SIF Transilvania de când noua conducere s-a instalat la cârma societăţii: "auditorul intern, o firmă de renume internaţional de consultanţă şi audit, notifică noua conducere că încetează contractul de audit pentru SIF Transilvania, contract început cu doar 3 luni în urmă".

Fercală adaugă: "Oare de ce această firma de renume reziliază unilateral contractul abia semnat de audit?! Răspunsul este simplu pentru toata lumea normală: nu vor să lucreze şi să confirme legalitatea deciziilor ce se adoptă de Consiliul de supraveghere paralel condus de ilegalul preşedinte Crinel Valer Andănuţ - controlat din umbra de gruparea Fraţilă, presedinte suspendat din funcţie de instanţele de judecată conform hotărârii nr.307/08.04.2020; nu vor să confirme legalitatea deciziilor adoptate curent de «noul Directorat». Numai ASF sfidează hotărârile instanţelor judecătoreşti şi cauţionează hotărârile ilegale ale Consiliului de supraveghere paralel si ale «noului» Directorat impus ilegal de gruparea Frăţilă cu acordul şi consultanţa vicepreşedintelui ASF Gabriel Gradinescu şi a celor trei directori subordonaţi, directori care îl împing spre săvârşirea tuturor ilegalităţilor pentru care vor da socoteală procurorilor".

Potrivit fostului conducător al SIF3, maniera ilegală de lucru sub noile structuri de conducere rezultă şi din modalitatea de adoptare a deciziilor în CS, folosindu-se votul lui Constantin Frăţilă, care era în stare de incompatibilitate.

"Având în vedere starea lui de incompatibilitate, Directoratul legal în funcţiune, la data de 13 martie 2020 - deci în perioada de valabilitate a mandatului - a suspendat, în baza prerogativelor şi obligaţiilor sale legale, contractul de mandat al lui Frăţilă, în numele societăţii, acesta fiind incompatibil cu această calitate conform art. 15 din Actul constitutiv, şi a făcut raportul curent nr.2167/13.03.2020 prin care a comunicat pieţei şi acţionarilor această decizie. ASF se trezeşte abia în data de 28 mai 2020 şi prin scrisoarea VPI 2772.1 , (deci după o lună şi jumatate) să ceară precizări «noii conduceri» asupra acestei situaţii! De ce a aşteptat atât de mult timp ASF să ceară lămuriri la această situaţie? Răspuns foarte simplu: pentru a-i lăsa posibilitatea lui Frăţilă Constantin să voteze ilegal în 30 martie 2020 revocarea deciziei Consiliului de supraveghere din 15 ianuarie 2020, adică revocarea propunerii de directorat pentru un nou mandat de patru ani, propunere care avea în vedere aceiaşi membri ai Directoratului al căror mandat expira în 19 aprilie. Iată în ce mod respectă ASF legislaţia AFIA!", afirmă Fercală, care mai precizează că deşi ASF ştie că Frăţilă este incompatibil ca urmare a unei plângeri penale făcute chiar de ASF şi ca urmare a unor dosare penale în care este urmărit "in personam", ASF nu s-a apărat în instanţă aşteptând ca gruparea Frăţilă să producă haos în conducerea SIF Transilvania.

Fercală mai cere ASF să răspundă cum s-au adoptat deciziile de revocare a vechiului Directorat, cum s-a adoptat decizia de numire a noului directorat, precum şi să răspundă dacă toate deciziile adoptate după 13 martie mai sunt legale sau nu, Frăţilă neavând contract de mandate legal. Totodată, acesta solicită noului directorat să facă un raport curent pentru a informa piaţa dacă Constantin Frăţilă are un contract de mandat legal, cine a semnat acest contract şi dacă noul preşedinte executiv a dispus plata indemnizaţiei de membru al CS pentru Frăţilă, pentru că vechiul directorat a refuzat plata respectivă, după cum susţine fostul director al SIF3.

De asemenea, Fercală mai autorităţilor legale ale statului să se autosesizeze în această speţă, să analizeze infracţiunile şi să dispună măsurile legale asupra infracţiunilor, inclusiv "cele din dosarul penal nr.86/P/2020 deschis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov inclusiv pentru alte infracţiuni săvârşite de gruparea Frăţilă, conform comunicării Poliţiei Municipiului Braşov cu adresa nr.184231/15.05.2020".

Potrivit lui Fercală, toate daunele suportate de vechiul directorat vor trebui suportate de ASF, iar membrii acestuia vor cere instanţelor ca persoanele vinovate să plătească pentru deciziile lor şi nu ASF ca autoritate a statului din veniturile sale.

Fostul şef al SIF3 mai adaugă următoarele: "Pentru a putea rămâne în structurile de conducere ale SIF Transilvania, sfidând celelalte reglementări legale, respectiv regulamentul ASF nr.1/2019, prevederile art.211 din Codul civil, Frăţilă Constantin şi familia sa cer «noului Directorat» să convoace de urgenţă o nouă adunare generală extraordinară, iar «noul Directorat» pus de acelaşi Frăţilă se conformează imediat, adunare prin care să elimine din Actul constitutiv al SIF Transilvania toate incompatibilităţile prevăzute pentru conducere, de aşa manieră încât orice infractor să aibă dreptul de a conduce SIF Transilvania în interes propriu, în contra intereselor miilor de acţionari corecţi, acţionari care îşi vor vedea în final, dacă vor vota noile procuri, toate investiţiile pierdute în favoarea familiei Frăţilă. Sper ca măcar investitorii instituţionali, fondurile de pensii şi acei acţionari cu un număr mare de acţiuni să nu voteze aberaţiile de act constitutiv propus de familia Frăţilă".


Articole din aceeaşi secţiune

Piaţa de Capital

Indicii BVB au închis în teritoriu negativ
16 iul. A.B


Lucică Vizitiu a renunţat la calitatea de membru provizoriu cooptat în board-ul SIF51
16 iul. A.I.


LA MIJLOCUL ŞEDINŢEI:Lichiditate de 1,82 milioane de euro pe BVB
16 iul. A.P.


ASF i-a amendat pe Tudor Ciurezu şi alţi trei administratori ai SIF5 cu câte 60.000 lei 8
16 iul. A.I.


Indicii BVB au deschis în creştere
16 iul. S.B.


BVBRulaj de aproape 60 milioane lei, peste cel din şedinţa anterioară
16 iul. A.I.


Curtea de Apel Craiova a suspendat executarea deciziilor AGA SIF5 prezidată de Ciurezu7
16 iul. A.I.


Indicii BVB au închis în teritoriu pozitiv
15 iul. S.B.


CURTEA DE APEL CRAIOVA Executarea hotărârilor AGA SIF Oltenia din 28 aprilie prezidată de Ciurezu, suspendată24
15 iul. A.I.


LA MIJLOCUL ŞEDINŢEILichiditate de 5,36 milioane de euro pe BVB
15 iul. S.B.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.