Ministerul Agriculturii nu susţine plafonarea plăţilor în Politica Agricolă Comună

25 ian. 20:06 Miscellanea
D.I
Petre Daea
Petre Daea

Ţara noastră nu susţine plafonarea plăţilor în viitoarea Politică Agricolă Comună pentru că o astfel de măsură ar periclita sursa de securitate alimentară şi de contribuţie economică a fermelor de dimensiuni mari, a precizat astăzi ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Potrivit ministrului Agriculturii, o variantă de lucru ar putea fi regândirea plăţii redistributive pentru a stimula un progres mai rapid în gospodăriile rurale cu efect benefic asupra biodiversităţii şi a ocupării mediului rural. Referindu-se la stimularea înlocuirii generaţiilor de fermieri, ministrul a subliniat că tinerii trebuie atraşi şi menţinuţi în mediul rural, facilitându-le accesul la cumpărarea de teren agricol, precizează Agerpres.

"Progresul se realizează numai dacă acordăm atenţia cuvenită cercetării, de aceea eu voi propune şi susţine ca, în viitoarea PAC, cercetarea să aibă o filă şi o finanţare separată. Cunoscând valoarea cercetării agricole franceze am stabilit cu doamna ambasador ca un reprezentant la nivel înalt al ASAS să mă însoţească la discuţia cu omologul meu francez pentru a pune cât mai rapid în practică interesele comune din acest sector", a mai precizat ministrul Agriculturii

Subiectele principale abordate în întâlnirea bilaterală au vizat viitoarea Politică Agricolă Comună şi pregătirea preluării Preşedinţiei Consiliului UE de către România în prima parte a anului 2019, cooperarea bilaterală precum şi invitarea României, ca parte la Iniţiativa lansată de Franţa "4 per 1000 pentru sol".

Petre Daea a punctat şi detaliat o parte a priorităţilor României, între acestea amintind menţinerea celor doi piloni, menţinerea plăţilor directe şi continuarea convergenţei acestora, fără diferenţiere între statele membre, flexibilitate între piloni.

De asemenea, ministrul a subliniat că, în opinia sa, cofinanţarea nu este o soluţie deoarece poate deforma 'linia de start a fermierilor'. În ceea ce priveşte intenţia de a avea planuri strategice inclusiv pentru pilonul 1, ministrul a precizat că aceasta trebuie cântărită cu atenţie, deoarece presupune o activitate intensă de pregătire care poate duce la întârzieri ale plăţilor şi chiar la efecte nedorite, inclusiv penalizări.

Ministrul Petre Daea s-a referit la asemănările dintre România şi Franţa în privinţa conceptelor de abordare. Astfel, atât România cât şi Franţa sunt pe primele locuri în UE la producţia de cereale şi la exportul acestora. România trebuie să dezvolte sectorul de zootehnie şi să creeze valoare adăugată, asigurând în acest fel câştigul pentru fermieri. Cu privire la bugetul PAC, ministrul a afirmat că o alocare consistentă şi în viitor va asigura competitivitatea necesară îndeplinirii obiectivului asumat - asigurarea securităţii alimentare.

"Suntem cu toţii preocupaţi de securitatea alimentară, strategie de interes pentru ţara noastră, dar şi la nivel mondial. Asigurarea hranei trebuie asumată şi abordată ca responsabilitate principală în contextul noilor provocări legate de schimbări climatice, a eforturilor de eradicare a foametei şi combaterea bolilor la animale, care depăşesc graniţele statelor membre", a subliniat Petre Daea.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

INACO: Numărul liber profesioniştilor îl va depăşi pe cel al angajaţilor
24 sep. T.I.


Peste 1,063 milioane de pensionari au primit indemnizaţie
24 sep. F.B.


Simbolul centenarului pe cartelele Metrorex
24 sep. V.D.


Porsche nu va mai produce maşini diesel
24 sep. P. E.


ŞTIINŢĂOrbita Pământului este pregătită pentru "curăţenia generală"
24 sep. O.D.


PMB doreşte distribuirea a două volume despre Istoria Ilustrată a României5
23 sep. V.D.


Planul roşu de intervenţie activat în judeţul Vrancea
23 sep. V.D.


Sistemul de sănătate din România este afectat de migraţia specialiştilor2
23 sep. V.D.


Pesta porcină africană confirmată în Belgia
22 sep. V.D.


Impactul migraţiei asupra salariaţilor din sănătate
21 sep. P.E.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.