Ministerul Sănătăţii a anunţat măsurile luate pentru evitarea discontinuităţilor în aprovizionarea cu medicamente

10 apr. 2018 Miscellanea
D.I.
Ministerul Sănătăţii a anunţat măsurile luate pentru evitarea discontinuităţilor în aprovizionarea cu medicamente

Ministrul Sănătăţii a solicitat luna trecută o situaţie centralizată a medicamentelor care au discontinuităţi în aprovizionare sau lipsesc din unităţile sanitare în care derulează programul naţional de oncologie în contract cu casele de asigurări, se arată într-un comunicat al instituţiei, dat publicităţii.

Potrivit documentului, săptămâna trecută, responsabilii Ministerului Sănătăţii împreună cu conducrea Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) şi compania Unifarm "au analizat situaţia fiecărui produs în parte şi au solicitat date suplimentare de la producătorii medicamentelor care lipsesc de pe piaţă pentru a identifica soluţii rapide pentru aprovizionare".

Reprezentanţii ministerului precizează că lipsa medicamentului "Cisplatin" este cauzată de faptul că deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a vândut-o unei alte companii. Astfel, în data de 3 aprilie, ANMDM a aprobat dosarul de exceptare de la etichetare pentru 3.000 de fiole de Cisplatin, cantitate care va ajunge pe piaţa din ţara noastră în aproximativ două săptămâni.

De asemenea, conform unei informări transmise la ANMDM, "acelaşi producător care va furniza cele fiolele, va aduce pe piaţă aproximativ 10 mii de fiole de diverse concentraţii până la finalul lunii mai".

Aceeaşi instituţie precizează: "Există disponibil pe piaţă un produs similar, cu o altă denumire comercială, dar cu aceeaşi substanţă activă: Sinplatin. Comenzile spitalelor care au contractat acest produs şi au făcut solicitări vor fi onorate. Este un produs inclus în Programul Naţional de Cancer cu decontare 100%".

De asemenea, din aceeaşi clasă de medicamente, există disponibil pe piaţă şi produsul "Carboplatin", care poate fi achiziţionat de către spitale în baza contractelor de achiziţii publice.

Potrivit sursei citate, în urma analizei realizate la Ministerul Sănătăţii, "există şi alte produse pentru care producătorii au vândut licenţa iar cei care au achiziţionat-o nu sunt pregătiţi să producă medicamentele".

Comunicatul mai precizează că "responsabilii Ministerului Sănătăţii monitorizează permanent stocurile şi consumul produselor farmaceutice pentru a interveni urgent, dar cu pârghii legale, pentru asigurarea necesarului de medicamente".

Referitor la situaţia prezentată în spaţiul public, Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, a declarat: " În urma analizei atente a situaţiei, am constatat că există unele unităţi sanitare care au raportat lipsa unor medicamente care există în stoc la diverşi producători. Este datoria celor implicaţi direct în aprovizionarea cu aceste medicamente să se implice mai mult în a rezolva problemele care apar. Pe de altă parte, se impune o revizuire a legislaţiei privind achiziţia de medicamente, care să ofere mai mult siguranţă ca distribuitori care se prezintă la licitaţii vor asigura necesarul de produse farmaceutice pe toată durata contractului".


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

INVESTIŢIE DE 40 MILIOANE EURO:Belgienii de la WDP construiesc în Slatina o hală pentru Pirelli
19 feb. I.M.


UNTRR, conferinţă internaţională pe tema Pachetului Mobilitate 1
19 feb. E.A.


Darius Vâlcov, acuzat că a plagiat jumătate din teza de doctorat
19 feb. EMMA PANĂ


Medicamentele fără prescripţie sunt la mare căutare
19 feb.


ÎN URMA VERIFICĂRILOR ÎN CAZUL FALSULUI CHIRURG:Direcţia de Sănătate Publică a închis o clinică şi a suspendat activitatea pentru alte trei
18 feb. M.I.


Compania Naţională de Investiţii a schimbat arhitectura noului stadion Steaua
18 feb. M.I.


Globalworth a finalizat construcţia proiectului Renault Bucharest Connected
18 feb. M.I.


Amenzi de aproape jumătate de milion de lei, aplicate de ANPC
18 feb. I.M.


Eurovision 2019 - ţara noastră şi-a ales reprezentantul
18 feb. I.I.


Licitaţia pentru reabilitarea Cazinoului din Constanţa, posibilă în luna mai
18 feb.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.