MINISTRUL DE FINANŢE AL MARII BRITANII:

"Discuţiile privind Brexitul merg în direcţia bună"

12 oct. 14:23 Internaţional
E.A.
"Discuţiile privind Brexitul merg în direcţia bună"

Negocierile privind Brexitul şi-au schimbat ritmul şi au devenit mai bune în ultima săptămână, deşi există încă probleme mari de rezolvare, a afirmat ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammondt, scrie Reuters.

"În ultimele şapte, zece zile a existat o schimbare de ritm", a declarat Philip Hammondt pentru BBC, la o întâlnire a Fondului Monetar Internaţional din Bali.

"Acest lucru nu ar trebui să ascundă faptul că încă avem probleme mari de rezolvat. Procesul este mult mai pozitiv săptămâna aceasta, dar în continuare dificil", a adăugat el.

Diferendul în centrul căruia se află Irlanda de Nord este pe cale să facă să eşueze complexele negocieri cu privire la divorţul cerut de Regatul Unit, iar Uniunea Europeană (UE) este necesar să se pregătească de o despărţire dureroasă, a avertizat miercuri negociatorul-şef european Michel Barnier.

În 17-18 octombrie, liderii UE urmează să se întâlnească la Bruxelles în cadrul unui summit catalogat drept "momentul adevărului" al Brexitului, iar Londra şi partenerii săi nu au ajuns, pentru moment, la vreun acord cu privire la modul în care vameşii UE să controleze bunuri care tranzitează provincia britanică Irlanda de Nord.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

SĂPTĂMÂNA VIITOARE:Iohannis participă la Forumul Africa-Europa
11 dec. P.E.


Un parlamentar conservator cere înlocuirea premierului britanic
11 dec. I.M.


Bursele europene au deschis în creştere
11 dec. P.E.


China - declin semnificativ al vânzărilor auto
11 dec. A.I.


May, discuţii cu liderii europeni pe tema Brexitul
11 dec. I.A.


UE:Italia, în lupta cu timpul pentru evitarea măsurilor disciplinare
11 dec. P.E.


UE monitorizează noile măsuri fiscale anunţate de Macron
11 dec. E.M.


CNN:Trump, îngrijorat că ar putea fi suspendat
11 dec. E.M.


Wall Street a închis în creştere
11 dec. M.I.


LA MIJLOCUL ŞEDINŢEI,Bursele asiatice erau în teritoriu mixt
11 dec. E.A.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.