Monitorizarea depozitelor de deşeuri, inclusă în atribuţiile poliţiei locale

05 oct. 2017 Politică
Andrei Stan
Monitorizarea depozitelor de deşeuri, inclusă în atribuţiile poliţiei locale

Atribuţiile poliţiei locale în domeniul protecţiei mediului vor include şi monitorizarea depozitelor de deşeuri, în scopul prevenirii declanşării unor incendii cu consecinţe grave pentru viaţa oamenilor, mediu şi bunuri materiale, măsura fiind aprobată de Guvern în şedinţa de astăzi, printr-o Ordonanţă de urgenţă care completează art. 9 din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, informează un comunicat oficial.

Executivul precizează că situaţia extraordinară care a determinat promovarea actului normativ este reprezentată de incendiul recent la depozitul de deşeuri din Măldăreşti, judeţul Vâlcea, şi de riscul ca acest tip de incident să se producă şi în alte localităţi.

"Totodată, s-a avut în vedere evitarea sancţionării României de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), în contextul deciziei Comisiei Europene (CE) de a sesiza această instituţie pentru neîndeplinirea, de către ţara noastră, a obligaţiei de a închide depozitele de deşeuri neconforme, potrivit prevederilor Directivei 1999/31/CE", se mai arată în comunicat.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

Combaterea spălării banilor, amânată de deputaţi
18 oct. GHEORGHE IORGOVEANU


CSM ÎI DĂ "O PALMĂ" LUI TUDOREL TOADER:Prevederile OUG privind legile justiţiei nu sunt retroactive
18 oct. GEORGE MARINESCU


Noi taxe care afectează coşul de cumpărături al românilor
17 oct. P.A.


DENEŞ, DESPRE O POSIBILĂ REMANIERE: "Orice s-ar întâmpla, rămân acelaşi om şi coleg"
17 oct. P.E.


CIOLOŞ DESPRE AVOCATUL POPORULUI:"Ceea ce face Victor Ciorbea este o ruşine"1
17 oct. P.E.


STELIAN ION (USR):"Dragnea pierde majoritatea în Camera Deputaţilor"
17 oct. E.A.


IONEL DANCĂ (PNL):"S-a umplut paharul cu Ciorbea în funcţia de Avocat al Poporului"
17 oct. E.M.


PNL sesizează Avocatul Poporului pentru modificarea legilor Justiţiei
17 oct. E.M.


CAMERA DEPUTAŢILOR: Moţiunea simplă împotriva ministrului Ioan Deneş va fi dezbătută
17 oct. E.M.


PNL va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei
17 oct. E.A.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.