NOI CU CINE VOTĂM?

Traseismul politic - legiferat de PSD şi preluat de PNL 1

06 aug. Politică
George Marinescu

Traseismul politic reprezintă o caracteristică a societăţii noastre în ultimii 30 de ani, iar acest lucru a intrat din nou în atenţia publică prin mişcările de trupe - sau mai bine spus de edili - care au loc în aceste zile, înaintea alegerilor locale din 27 septembrie 2020.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, ieri, că social-democraţii vor înainta o plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva tuturor reprezentanţilor PNL din Guvern şi din teritoriu care "au transformat instituţiile statului într-un rai al criminalităţii".

"Toţi Duduienii galbeni din Guvern - la puşcărie! Interlopi politici cu mentalitate mafiotă care faceţi trafic de influenţă la masa Guvernului! (...) Nu sunt bani de măşti, nu sunt bani de alocaţii, nu sunt bani de pensii. Sunt bani doar pentru mita politică", a scris Ciolacu pe Facebook.

Liderul PSD mai susţine că PNL "cară primari la Bucureşti" sau le promite, în ţară, tot felul de proiecte şi bani, în schimbul "sfintei adeziuni la PNL- partidul-stat".

Marcel Ciolacu a precizat: "Cine nu cedează este ameninţat şi şantajat! PNL nu e în stare să convingă oamenii, de aia încearcă să-i ia cu forţa pe cei care au demonstrat că au făcut ceva pentru comunităţile lor. Le spun tuturor primarilor PSD să reziste presiunilor. Uniţi suntem puternici!".

Ieşirea în decor a preşedintelui interimar al PSD ar fi avut ecou, dacă practica traseismului politic nu ar fi fost legiferată chiar de partidul pe care Marcel Ciolacu îl conduce în acest moment.

Astfel, în anul 2014, prin intermediul ordonanţe de urgenţă nr.55 aprobată de guvernul Ponta şi iniţiată de Liviu Dragnea, PSD a câştigat 404 din cei 540 de primari care au migrat de la un partid la altul. Astfel, 17%, dintre primarii aleşi în 2012 pe lista altor formaţiuni politice, au ales în toamna anului 2014 să treacă la alte partide înaintea alegerilor prezidenţiale din acelaşi an.

Profitând de respectivul act normativ elaborat de Liviu Dragnea, în toamna anului 2014 au plecat de la PNL 268 de primari, iar de la PDL 195. În schimb, liberalii au câştigat cinci primari, iar în PDL s-a înscris un singur edil. Cei mai mulţi primari traseişti au fost în judeţul Giurgiu (73%), aceştia trecânt cu arme şi bagaje la PSD imediat după ordonanţa de urgenţă nr.55/2014, aprobată de guvernul Ponta, la iniţiativa lui Dragnea. Următoarele judeţe colorate în roşu de traseiştii politici au fost atunci Neamţ (49% de primari trecuţi la PSD) şi Buzău (38% de edili la PSD). Mişcarea de trupe din toamna lui 2014 a fost contabilizată în 10 februarie 2016 de copreşedintele PNL de atunci, Vasile Blaga, care susţinea că 496 de edili au fost cumpăraţi de PSD pentru a-şi mări şansele electorale în alegerile prezidenţiale.

"Veţi spune că tot au pierdut. Aşa este. Numai în cursul anului trecut fondul de rezervă la dispoziţia primului ministru a fost majorat nejustificat şi ilegal, spune Curtea de Conturi, de 15 ori. Mai mult, banii au ajuns în cele 500 de primării cu titlu clar: cheltuieli curente şi de capital, adică orice. Curtea de Conturi a înaintat toate aceste date către DNA şi desigur, îmi pare rău, dar destui edili vor avea probleme pentru că aşa înţelege PSD-ul să îşi creeze avantajele competitive şi nici nu vrea să răspundă public de lucrul acesta", susţinea Vasile Blaga.

Referitor la situaţia actuală, când foarte mulţi primari sociali-democraţi au trecut în tabăra PNL, şi-a exprimat nemulţumirea şi liderul PNL Hârşova, Ionel Chiriţă, care este şi preşedintele executiv al Asociaţiei Oraşelor din România. Acesta mai deţinea şi funcţia de consilier pe probleme de administraţie publică al premierului Ludovic Orban, din care a demisionat din cauza acceptării traseismului politic de către actuala conducere a PNL.

De altfel, Ionel Chiriţă a adresat o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban în care acuză pe listele PNL pentru alegerile locale din septembrie se regăsesc penali şi traseişti politici.

Ionel Chiriţă arată: "Demisia mea vine ca un protest prin care doresc să sancţionez deciziile politice luate (...) care afectează grav din punct de vedere politic, civic şi moral perspectiva economică şi socială a comunităţii din Hârşova, căruia i-am dedicat cea mai mare parte a activităţii mele. Am luat această hotărâre întrucât (...) nu pot accepta un troc politic, meschin, în care o mână de politicieni mărunţi şi-au aranjat interesele personale sau de grup într-un mod cinic, excluzând din analizele premergătoare deciziilor luate, tocmai interesele cetăţenilor de bună credinţă".

Preşedintele executiv al Asociaţiei Oraşelor din România îi aminteşte fostului său camarad modul în care împreună au susţinut, timp de 30 de ani, "poziţionarea PNL ca adversar al comuniştilor, neocomuniştilor şi al urmaşilor acestora, care s-au grupat fie în Frontul Salvării Naţionale, fie în Frontul Democrat al Salvării Naţionale, fie în Partidul Democrat Social Roman, fie în Partidul Social Democrat din zilele noastre". Mai mult, Chiriţă aminteşte că el împreună cu Ludovic Orban şi alţi patru-cinci colegi au votat împotriva alianţei politice parlamentare şi preelectorale constituită la 5 februarie 2011, care s-a numit USL, "alianţă politică pe care istoria recentă o consemnează ca fiind o eroare".

Prin prisma acestor considerente, liderul PNL susţine că nu poate gira politica actualei conduceri liberale de acceptare în masă a traseiştilor politici de la PSD şi ALDE.

Legat de acest aspect, amintim declaraţia actualului prim-vicepreşedinte al PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, care a spus în 8 martie 2020: "Înţeleg unul, două cazuri, dar nu ne transformaţi partidul în Arca lui Noe. Avem 240.000 de oameni care în cele mai grele momente au fost în picioare, care au fost umiliţi, daţi afară, terorizaţi de baroni roşii, de primari roşii. (...) Ăia care vin acum (n.r. - în PNL), vor pleca cum au venit, ne vor trăda la fel. Prefer să mizez pe un liberal sadea, care a fost în tranşee, care a rămas demn când a fost şantajat să treacă la PSD; îl prefer pe el decât pe un personaj care trece dintr-o parte în alta".

Ulterior liderul liberal şi-a nuanţat poziţia în cazurile primarilor unor localităţi însemnate şi a intrat în retorica impusă de conducerea actuală a PNL.


Opinia cititorului: 1
1.   Rușine primitorilor de dezertori PSD
mesaj trimis de în data de 08.08.2020, 02:43

Domnule Ionel Chirică, citind acest articol, aflu că există oameni înalți-moral, alături de care se merită să rămânem pe baricadele onoarei. Eu am fost împotriva fuziunii PNL cu Partidul Blaga-Raluca al lui Băse, dar cu USL... ghinion, am votat, - rușinat foarte - în circumscripția mea deputații roșii, puși pe listă ca la loterie : Ecaterina "abramburica"și Podașca de la PSD. Acum cu traseismul șobolanilor roșii către PNL voi vota USR.

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

VLAD VOICULESCU:''Facem plângere penală şi ne adresăm Curţii de Conturi pentru publicitatea mascată făcută de Firea''2
25 sep. G.U.


Iohannis a semnat decretul de eliberare a Giorgianei Hosu din funcţia de procuror-şef al DIICOT
25 sep. G.U.


NICUŞOR DAN:''Eu sunt foarte optimist că o să luăm şapte primării din şapte''6
25 sep. G.U.


IONEL DANCĂ:''Vrancea a fost izolată şi se află pe ultimele locuri din ţară la investiţiile străine''
25 sep. G.U.


MARCEL CIOLACU:''Ar fi cazul ca prim-ministrul să aibă decenţa să dubleze alocaţiile''1
25 sep. G.U.


CRISTIAN BUŞOI, VICEPREŞEDINTELE PNL:''E foarte important să se meargă la vot, respectând toate normele de siguranţă necesară''4
25 sep. G.U.


BEM:Gabriela Firea şi-a făcut publicitate mascată, în plină campanie electorală
25 sep. J.P.


EUGEN TOMAC CĂTRE DAN BARNA:Este inadmisibil să preluaţi tehnicile de manipulare ale PSD 1
25 sep. J.P.


VASILE DÎNCU:"Cei care să zicem sunt mai în vârstă nu se vor duce la vot şi asta va dezavantaja PSD"9
25 sep. J.P.


Klaus Iohannis a semnat decretul pentru încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului Cătălin Ioniţă
25 sep. A.B.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.