Noul preţ de referinţă pentru gazele naturale extrase în România, în vigoare

ANRM a elaborat o nouă formulă de calcul, în funcţie de preţurile din Austria 

Ordinul ANRM privind aprobarea Metodologiei de stabilire a preţului de referinţă pentru gazele naturale extrase în România a fost publicat, ieri, în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare.

Astfel, preţul de referinţă pentru gazele naturale extrase în România, în vederea stabilirii redevenţelor, se va calcula în funcţie de preţurile de tranzacţionare de pe hubul de la CEGH Viena, potrivit unui anunţ, de vineri, al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

Ordinul este acelaşi emis de ANRM în decembrie, dar care nu a mai apărut atunci în Monitorul Oficial, fiind blocat la Guvern. Senatorul PNL Daniel Zamfir a susţinut că emiterea acestui ordin a fost motivul pentru care fostul premier Mihai Tudose l-a demis pe preşedintele ANRM Gigi Dragomir. Acesta din urmă a fost repus în funcţie, luna trecută, de premierul interimar Mihai Fifor.

Într-o dezbatere recentă, Dorinel Ursărescu, consilier la Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM), a spus că statul român a pierdut, în ultimii zece ani, 7 miliarde de lei din neactualizarea preţului de referinţă la gazele naturale, potrivit rapoartelor Curţii de Conturi, domnia sa subliniind că, din păcate, Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM) nu a avut disponibilitatea să actualizeze acest preţ, care a rămas la nivelul lui 2008.

Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA), a reiterat, printr-un comunicat, faptul că producătorii de gaze nu sunt de acord ca preţul de referinţă să fie raportat la cotaţiile din Austria.

Producătorii români de gaze naturale au plătit până în prezent redevenţa pentru gazul produs la nivelul veniturilor realizate, un principiu de bază pentru orice taxă aplicată veniturilor, a transmis, duminică, ROPEPCA.

Harald Kraft, preşedintele ROPEPCA, a precizat: "Preţul de referinţă trebuie să fie preţul de piaţă din România. Suntem de părere că o piaţă externă nu reprezintă piaţa din România. Nu avem nicio legătură cu hub-ul Baumgarten din Austria. Acolo gazele sunt vândute de mai multe ori şi nu este corect pentru plata redevenţelor din România". O abordare corectă ar fi plata redevenţelor la preţul de piaţă realizat de producător în România, nu din afară, consideră Harald Kraft.

La începutul anului, sursele noastre ne-au spus că unii angajaţi ANRM, Universitatea de Petrol şi Gaze, Asociaţia ROPEPCA, dar şi producătorul OMV Petrom ar fi dorit stabilirea preţului de referinţă în funcţie de preţurile de pe Bursa Română de Mărfuri, adică ar fi vrut ca producătorii să plătească redevenţă în funcţie de preţurile din propriile lor tranzacţii.

Potrivit acestora, o simulare, la nivelul lunii noiembrie, pe noua formulă, indica o valoare a preţului de referinţă de 91,68 lei/MWh (aproximativ 972 lei/1.000 mc), în timp ce, în decembrie, operatorii principali de gaze de la noi au vândut pe Bursa Română de Mărfuri la un preţ mediu de 89,38 lei/MWh (948 lei/1.000 mc).


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

Renault-Nissan şi China, alianţă pe segmentul vehiculelor conectate
20 oct. E.P.


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi - 40.000 de posturi
20 oct. M.F.


COMUNICAT DE PRESĂ POWERNET, LA ANIVERSAREA A 19 ANI: Ce oportunităţi oferă tehnologia viitorului
19 oct. M.F.


Tesla lansează noua versiune a sedanului Model 3
19 oct. I.T.


ANRM ŞI MFP NU DEŢIN INFORMAŢII CONCLUDENTELegea offshore, un proiect controversat2
19 oct. GEORGE MARINESCU


NOVEL RESEARCH:Contrabanda cu ţigări - în scădere, în luna septembrie
19 oct. Emilia Olescu


Vacanţe şi maşini, plătite cu bitcoin
19 oct.


MASĂ ROTUNDĂ ROMÂNIA ŞI RUSIA: ÎN CĂUTARE DE NOI FORMATE DE COOPERARE / IULIU MOLDOVEANU, ASOCIAŢIA CLUBUL ROMÂN DE MOBILĂ:"Avem forţa de muncă şi tehnologia necesare pentru a duce industria mobilei pe piaţa rusă"
19 oct. A.T.


MASĂ ROTUNDĂ ROMÂNIA ŞI RUSIA: ÎN CĂUTARE DE NOI FORMATE DE COOPERARE / LIVIU SIMION, VICEPREŞEDINTE UGIR:"Îmi doresc ca relaţiile între companiile din Rusia şi România să fie mai puternice"
19 oct. R.R.


MASĂ ROTUNDĂ ROMÂNIA ŞI RUSIA: ÎN CĂUTARE DE NOI FORMATE DE COOPERARE / DOREL PARASCHIV, ASE:"Ne propunem să furnizăm absolvenţi care să răspundă nevoilor mediului de afaceri"1
19 oct. A.T.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.