Omul de afaceri, Ioan Bene, condamnat în dosarul Uioreanu este dat în urmărire internaţională

13 feb. 09:14 Miscellanea
A.C
Omul de afaceri, Ioan Bene, condamnat în dosarul Uioreanu este dat în urmărire internaţională

Tribunalul Cluj a emis mandat european de arestare pe numele omului de afaceri Ioan Bene, condamnat la 3 ani şi 8 luni pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, după ce acesta nu a fost găsit la domiciliu, conform Monitorulcj.ro.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj-Napoca, Carmen Jucan, a declarat, ieri, că poliţiştii fac investigaţii pentru depistarea lui Ioan Bene.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalul Cluj, Simona Trestian, a declarat, la rândul său, că mandatul european de arestare pe numele lui Ioan Bene a fost emis de Tribunalul Cluj.

Omul de afaceri Ioan Bene, condamnat la 3 ani şi 8 luni la închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost dat în urmărire de poliţişti în 31 ianuarie întrucât nu a putut fi găsit la domiciliu pentru a fi încarcerat în Penitenciarul Gherla, avocatul său susţinând că este plecat în concediu.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

Casa poetului Octavian Goga, scoasă la licitaţie
21 oct. B.V.


Marşul "Împreună pentru siguranţa femeilor", astăzi, în Capitală
20 oct. Teona Tomoiagă


ANOFM: Rata şomajului la nivel naţional a scăzut la 3,4%
20 oct. M.C.


ÎN URMA UNUI CONTROL LA TAXIURILE DIN ZONA A OPT AEROPORTURI DIN ŢARĂ:Poliţiştii au aplicat amenzi în valoare de 30,000 lei
20 oct. R.E.


MINISTERUL MUNCII: "Uniformizarea" copiilor instituţionalizaţi va fi interzisă
20 oct. F.B.


MINISTERUL SĂNĂTĂŢII: Ungaria acceptă să preia cazuri care necesită transplant pulmonar
20 oct. F.B.


RADET anunţă că va începe duminică probele la cald
19 oct. V.D.


CJUE condamnă România cu privire la depozitele de deşeuri2
19 oct. P.E.


Fostul şef ANAF, Sorin Blejnar, condamnat la închisoare1
18 oct. T.T.


STUDIU NOVEL:Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut la 15,3%
18 oct. I.L.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.