OPINII

Efectul de "domino", factor obiectiv în declanşarea procedurii de insolvenţă

05 mar. Companii-Afaceri
Nicoleta Munteanu, Partener Euro Insol

În cadrul conferinţei "Codul Insolvenţei", organizată de ziarul BURSA în data de 27.02.2018, am vorbit despre o nouă dimensiune, respectiv cea de securitate, care ar trebui luată în considerare, atunci când ne referim la companii mari, de interes strategic, faţă de care există posibilitatea de a intra în insolvenţă.

Interesele de securitate ale statului în raport cu aceste companii ar trebui să îi determine pe practicieni să privească insolvenţa nu numai din punct de vedere juridic şi economic, ci şi din punctul de vedere al securităţii prin luarea în considerare cu prioritate a dimensiunii manageriale a procedurii, precum şi a pregătirii obligatorii a practicianului în insolvenţă în ceea ce înseamnă managementul strategic şi implementarea acestuia.

Aceste măsuri ar trebui dublate, pe de altă parte de modificări legislative, prin dispoziţii speciale, astfel încât, în opinia mea, aceste companii să fie salvate de la faliment, prin procedura reorganizării.

Toate aceste demersuri vor mări încrederea partenerilor de afaceri în relaţia cu acele companii supuse procedurii insolvenţei, ţinând cont de reticenţa mediului de afaceri în acest sens. Existenţa unor cauze obiective, dinamica mediului de afaceri şi efectul de "domino" în procedura insolvenţei fac ca aceste companii faţă de care este posibil să se declanşeze procedura să fie în realitate viabile şi doar contextual să ajungă în această situaţie.

Am insistat pe companiile de interes strategic care pot ajunge într-o asemenea situaţie contextuală, tocmai pentru a arăta importanţa acestora şi nevoia statului de a avea reglementări speciale pentru ele.

În acest context, am făcut afirmaţia că unele companii de interes strategic sunt aproape de insolvenţă, luând în calcul factorii obiectivi, independenţi de voinţa companiilor, dinamica mediului de afaceri şi efectul de domino, fără a pune la îndoială capacitatea managerială a acestor companii. Cu atât mai mult, aceşti factori pot influenţa situaţia economică a unei companii care, după ce a beneficat de un plan de reorganizare, ea se reîntoarce în circuitul economic şi în următorii cinci ani nu mai poate beneficia de reorganizare, consecinţa fiind falimentul. Ne putem permite falimentul unor asemenea companii strategice?

Chiar dacă situaţiile financiare ale unor asemenea companii foarte importante pentru economia ţării arată capacitatea lor de a rămâne în circuitul economic, prin efectul de domino (creanţe mari de recuperat de la companii aflate în insolvenţă sau faliment sau dependenţa de o asemenea companie în ceea ce priveşte furnizarea de produse sau servicii necesare desfăşurării activităţii curente etc.), devin vulnerabile faţă de insolvenţă.

Din această cauză consider că aceaste companii trebuie să facă parte din rândul companiilor strategice şi să beneficieze de dispoziţii speciale, dacă un astfel de scenariu ar deveni realitate.

Argumentul pentru care am insistat pe impactul negativ al cauzelor obiective, contextuale, ce pot atrage o companie în insolvenţă, ţine şi de statistica europeană care arată că peste 92% din insolvenţe sunt nefrauduloase şi ţin de contextele economico-financiare dificile în care aceste companii activează.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

Engie vinde o participaţie companiei Glow Energy
20 iun. A.M.


Volkswagen şi Ford alianţă pentru vehicule utilitare
20 iun. A.M.


TeraPlast investeşte în reciclare
20 iun. M.D.


Parteneriatul Red Bull - Renault se încheie
20 iun. M.D.


CONPET:Creştere de 5,8% pentru tarifele de ţiţei intern
20 iun. A.M.


OBSESII ALIMENTARECine se teme de microunde?
20 iun. ADRIAN-NICOLAE POPESCU


Industria IT autohtonă, în top la nivel european
20 iun. O.D.


Industria de gambling se plânge de reticenţa băncilor
20 iun. Emilia Olescu


MIHAELA PROICEA, BIO ORTOCLINIC:"Medicii nu mai vor să lucreze în sistemul privat, statul acordă salarii mai mari"7
20 iun. A consemnat ADELINA TOADER


INVESTIŢIE DE 16 MILIOANE DE EURO ÎN BUCUREŞTIAFI Europe Romania începe construcţia proiectului rezidenţial AFI City
20 iun.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.