OPINII/ ROMÂNIA ÎN EPOCA TALIBANISMULUI GUVERNAMENTAL

Între "domnia legii" şi "domnia prin lege"

10 aug. Companii
ALEXANDRU DIMITRIU, Partner PIPEREA ŞI ASOCIAŢII

Domnia legii sau rule of law sunt termeni ce echivalează cu noţiunea de stat de drept. Statul de drept nu presupune exclusiv respectarea prevederilor legale, ci şi respectarea de către instituţiile statale a unui set de reguli şi principii ce asigură un echilibru al puterilor în stat şi, totodată, o funcţionare corectă a instituţiilor statului în beneficiul cetăţenilor. În acest context, beneficiul cetăţenilor nu trebuie raportat la interese particulare sau interese de grup, ci la interesul general al întregii societăţi.

Noţiunea de stat de drept prin care este impusă domnia legii este prezentă atât în Constituţie, cât şi în Tratatul privind Uniunea Europeană. Folosirea instrumentelor de guvernare trebuie să se sprijine pe noţiunea de domnie a legii. De aici se naşte următoarea întrebare: Tot ceea ce se face în temeiul legii respectă principiul statului de drept şi asigură domnia legii? Pentru a răspunde la această întrebare voi apela la 2 repere istorice.

Referendumurile lui Hitler

Adolf Hitler a reuşit să-şi consolideze puterea şi să transforme Germania dintr-o democraţie într-o dictatură fascistă prin intermediul referendumurilor. Cel mai important a fost cel din august 1934, când "a profitat" de moartea preşedintelui Hindenburg şi a organizat un referendum privind contopirea funcţiilor de preşedinte şi cancelar într-una singură, cea de Fuhrer. Pe 19 august germanii au mers la vot şi 89.9% din cei care s-au prezentat la vot au acceptat ca Hitler să devină şeful statului, şeful guvernului, şeful partidului nazist şi comandantul suprem al armatei1.

A fost legal ceea ce a făcut Adolf Hitler? Răspunsul este afirmativ, consultarea populară şi modificarea Constituţiei fiind în acord cu prevederile legale din acea epocă.

Autograţierea Preşedintelui Parlamentului din Vanuatu

Condamnat pentru corupţie în 2014, Marcellino Pipite, preşedintele Parlamentului Republicii Vanuatu, s-a autograţiat în timp ce-i ţinea locul Preşedintelui ţării.

A fost legal ceea ce a făcut Marcellino Pipite? Răspunsul este afirmativ, Constituţia republicii Vanuatu permite Preşedintelui în funcţie să graţieze orice persoană, inclusiv pe sine.

Domnia prin lege sau rule by law sunt termeni care la o primă vedere nu au de ce să fie demonizaţi. Respectarea legii reprezintă o condiţie premisă a oricărei democraţii. Cu toate acestea, domnia prin lege nu echivalează cu statul de drept, întrucât, astfel cum am arătat în cazul Germaniei naziste, legea se poate transforma într-o armă contondentă şi viscerală împotriva democraţiei.

Măsurile adoptate de guvernele statelor privite în mod singular pot adesea să treacă testul "statului de drept". Privite izolat, anumite proiecte de lege, anumite măsuri administrative, respectiv acţiuni politice apar a fi perfect legale şi în acord cu prevederile constituţionale şi europene. Cu toate acestea, în anumite situaţii, analizând conjugat acţiunile întreprinse de puterea conducătoare, se poate ajunge la concluzia existenţei unor probleme sistemice în ceea ce priveşte respectarea statului de drept, probleme care deja nu mai pot fi neglijate.

Situaţia României. În acest moment suntem prinşi într-o controversă legată de oportunitatea adoptării anumitor iniţiative legislative. Mai mult, o serie de instrumente constituţionale sunt folosite într-un scop diferit de cele pentru care au fost reglementate.

(i) Modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală. În parte, modificările acestor acte normative sunt binevenite, ba chiar impuse de Curtea Constituţională. Cu toate acestea, sunt anumite modificări care ajută în mod făţiş mai multe figuri politice.

(ii) Amnistierea penală. Se preconizează edictarea unui proiect de lege de amnistiere de care ar urma să beneficieze şi anumiţi politicieni.

(iii) Se discută despre posibilitatea punerii sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare. Cu privire la acest aspect nu sunt informaţii oficiale în ceea ce priveşte eventualele motive, însă din informaţiile neoficiale nu poate fi identificată nicio urmă de motiv cât de cât întemeiat.

Întrebare: Sunt legale aceste acţiuni ale partidelor aflate la guvernare?

Răspunsul este evident unul afirmativ. Parlamentul poate să legifereze în limitele Constituţiei, iar modificările propuse cu dedicaţie pentru anumiţi politicieni "nu au probleme de legalitate". Totodată, parlamentul, potrivit Constituţiei poate să pună Preşedintele sub acuzare pentru înaltă trădare. Dar nu tot ce este legal respectă "statul de drept". Suntem în faţa unei aplicări a prevederilor legale ce intră în sfera fraudei la lege şi a abuzului de drept, subsumată noţiunii de talibanism juridic2.

Asistăm, practic, la proceduri parlamentare şi guvernamentale de tip taliban, prin intermediul cărora prevederile Constituţionale sunt pervertite şi subsumate unui scop profund ilicit, şi anume aducerea unor servicii unui grup restrâns de persoane. Practic procedura de legiferare nu are în vedere interesul general al întregii societăţi după cum o impun principiile specifice statului de drept.

Concluzionând, trebuie reţinut că, în activitatea guvernamentală şi parlamentară simpla respectare a legii nu asigură implicit respectarea principiului statului de drept şi a domniei legii. Este necesară analizarea scopului final al activităţii organelor şi instituţiilor statale pentru a demonstra că adminis-trarea şi legiferarea sunt realizate în interesul general al societăţii, iar nu pentru a satisface doleanţele unui grup restrâns de persoane care, direct sau indirect, sunt implicate în conducerea Statului.

Noţiunea de stat de drept nu este compatibilă cu mottoul "Statul sunt eu" ce a aparţinut lui Ludovic al XIV-lea, motto pe care, din nefericire, îl vedem aplicat din ce în ce mai des în rândul guvernanţilor noştri. Persoanele aflate la conducerea statului trebuie să conducă pentru oameni, adică să satisfacă interesul general al întregii societăţi.

Pericolul generat de conducerea Statului român în mod taliban - domnia prin lege, rule by law - nu se limitează exclusiv la adoptarea modificărilor codurilor penale sau la o eventuală parcurgere a procedurii de punere sub acuzaţie pentru înaltă trădare a Preşedintelui. Aceste acţiuni privite izolat nu afectează fundamental democraţia, însă atât timp cât nu sunt penalizate politic şi nu se ia o atitudine consistentă şi coerentă pentru a le stopa, creează premisele unor dereglări viitoare, consistente şi ireversibile, ale "statului de drept".

Note

1Andreea Lupuşor, Referendumul şi dictatorii www.historia.ro

2Gh.Piperea, A alege să fii un om bun înseam-nă, pentru jurist, a alege între legalism şi echitate www.piperea.ro

"Statul sunt eu" - Ludovic al XIV

--

"Forma de guvernământ a oamenilor, condusă de oameni, pentru oameni, nu va dispărea de pe faţa pământului" - Abraham Lincon

Citeşte şi

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

DIN CAUZA ZĂPEZII:Aeroportul Internaţional din Timişoara, închis temporar
15 dec. L.T.


FP critică Ministerul Transporturilor
14 dec. D.D.


Ţara noastră - blocaj economic în sectorul forestier
14 dec. L.I.


ANRE:Cresc tarifele pentru distribuţia energiei electrice
14 dec. T.A.


CET Govora a salvat Oltchim de la faliment2
14 dec. I.T.


Delta Studio a lansat a 3-a ediţie a Albumului Lifestyle Design Interior
14 dec. R.R.


Hidroelectrica a finalizat modernizarea Hidroagregatului II al CHE Bereşti
14 dec. Mihai Gongoroi


Mai mulţi bani pentru IMM-urile din domeniul IT
14 dec. I.Ghe.


Mandachi Hotel&Spa - o investiţie de circa 7 milioane de euro
14 dec. A.T.


Transportul pe calea ferată riscă să fie blocat de sărbători
14 dec. George Marinescu





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.