PayPoint anunţă semnarea unui parteneriat cu BRD Finance

07 feb. 12:06 Companii-Afaceri
D.I
PayPoint anunţă semnarea unui parteneriat cu BRD Finance

PayPoint România, operator de plăţi în numerar şi încărcare electronică prin puncte de retail anunţă semnarea unui nou parteneriat important cu BRD Finance, se arată într-un comunicat al PayPoint remis astăzi Redacţiei.

Conform documentului, serviciul se adresează clienţilor BRD Finance care îşi pot plăti de acum ratele prin intermediul celor peste 11.700 puncte de plată PayPoint din întreaga ţară.

Potrivit sursei citate, acest sistem facilitează plata facturilor: "clientul BRD Finance se duce într-unul din magazinele partenere PayPoint cu un document ce conţine cod de bare, vânzătorul scanează acest cod, încasează banii în numerar şi îi înmânează clientului chitanţa emisă de terminal cu toate detaliile tranzacţiei. (...) Totodată, consumatorii nu plătesc niciun comision suplimentar, iar accesul la sistemul PayPoint nu este condiţionat de cumpărături în magazin".

Mugur Dogariu, Managing Director PayPoint România, a declarat: "Ne bucurăm să deschidem anul 2018 în forţă, prin anunţarea unui partener important din segmentul financiar-bancar. Colaborarea pe care am lansat-o alături de BRD Finance va aduce beneficii importante consumatorilor, care îşi vor putea achita de acum la magazinul lor PayPoint din apropiere aceste rate sigur şi rapid. Astfel, scapă de griji printr-un singur drum şi economisesc timp pentru a se bucura de lucrurile cu adevărat importante."

De asemenea, Eric Dhoste, CEO, BRD Finance IFN, a precizat: "Într-o perioadă în care, pentru toată lumea, timpul a devenit din ce în ce mai preţios şi pentru că în permanenţă investim în crearea şi consolidarea unei relaţii pe termen lung cu clienţii noştri, ne bucurăm să anunţăm semnarea parteneriatului cu PayPoint, oferind astfel o nouă metodă de rambursare a ratelor lunare".


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

CLAUDIU GEORGESCU, APMCR:"Reducerea drastică a investiţiilor guvernamentale trage în jos piaţa construcţiilor"
16 oct. R.R.


Aliat surpriză pentru ţările care comit atacuri cibernetice
16 oct.


CBRE: "59% din stocul modern de spaţii de retail, reprezentat de centrele comerciale"
16 oct. R.R.


Căşti care asigură traducerea în timp real
16 oct. O.D.


Subvenţii în avans pentru fermieri
16 oct. D.N.


AOAR:Dezbaterile pe legea offshore se concentrează excesiv pe nivelul redevenţelor
16 oct. Gheorghe Iorgoveanu


CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR "CARTEL ALFA":"Lucrătorii independenţi - prestatorii cu cele mai puţine drepturi"
16 oct. I.Ghe.


LANSEAZĂ "ACŢIUNEA MOLDOVA"Asociaţiile "Împreună pentru A8" şi "Moldova vrea autostradă" strâng semnături pentru A8 şi A7
16 oct. Alina Vasiescu


Hub energetic în Portul Constanţa
16 oct.


ADRIAN RUS, EY ROMÂNIA:"Riscurile preţurilor de transfer - critice pentru contribuabilii români"
16 oct. R.R.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.