PELIFILIP, DESPRE NOILE MODIFICĂRI PE LEGEA INSOLVENŢEI:

Neonorarea cererilor de plată a creanţelor curente, posibil să ducă debitoarea în faliment 2

11 oct. Consultanţă juridică
RĂZVAN IONESCU, senior associate PeliFilip şi LOREDANA CRISTEA, associate PeliFilip
Neonorarea cererilor de plată a creanţelor curente, posibil să ducă debitoarea în faliment

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 840, din 2 octombrie 2018.

Potrivit expunerii de motive, printre principalele motive avute în vedere în adoptarea prezentei Ordonanţe de Urgenţă se enumeră necesitatea eficientizării mecanismelor de recuperare a creanţelor bugetare faţă de societăţile aflate în stare de insolvenţă, cu respectarea şanselor de redresare a acestora, astfel încât o privire de ansamblu a modificărilor reflectă un regim mai favorabil creanţelor bugetare decât cel prevăzut de vechea reglementare, dar şi instituirea unor noi obligaţii în sarcina administratorului judiciar.

Separat de multiplele modificări aduse actualei Legi a insolvenţei, ne vom concentra atenţia asupra acelor modificări aduse de OUG nr. 88/2018 ce instituie noi obligaţii în sarcina administratorului judiciar şi care, nerespectate, pot conduce la atragerea falimentului societăţii.

1. Încălcarea obligaţiei adminis­tratorului judiciar de a răspunde la o cerere de plată a unei creanţe curente poate conduce în anumite condiţii la falimentul societăţii

Potrivit noilor modificări, titularul unei creanţe curente, certe, lichide şi exigibile ce a fost recunoscută de către administratorul judiciar ori cu privire la care acesta a omis să se pronunţe în termen de zece zile de la depunerea cererii de plată, în cazul în care cuantumul creanţei depăşeşte valoarea-prag poate solicita pe parcursul duratei perioadei de observaţie deschiderea procedurii de faliment al debitorului dacă această creanţă nu este achitată în termen de 60 de zile de la data luării măsurii administratorului judiciar de admitere sau omitere a pronunţării asupra cererii de plată.

Practic, dacă răspunsul adminis­tratorului la cererea de plată este pozitiv, acesta are obligaţia ca, în termen de maxim 60 de zile de la luarea deciziei de admitere, să procedeze la achitarea creanţei.

În schimb, dacă administratorul judiciar omite să ofere un răspuns, după expirarea unui termen de 60 de zile de la data la care acesta era obligat să răspundă cererii, creditorul interesat va avea posibilitatea să solicite deschiderea procedurii de faliment a debitorului.

2. Conţinutul vechii reglementări legale

Potrivit Legii nr. 85/2014, creditorul interesat avea posibilitatea să solicite deschiderea procedurii de faliment al debitorului dacă această creanţă nu era achitată în termen de 60 de zile de la data luării măsurii de către administratorul judiciar.

Cu toate acestea, dispoziţiile anterioare nu acopereau şi ipoteza (de altfel foarte frecventă în practică), în care administratorul judiciar omitea să răspundă în vreun sens cererii de plată, ceea ce atrăgea prelungirea nejustificată a soluţionării acestor cereri.

Mai mult decât atât, în condiţiile în care Legea insolvenţei prevede faptul că persoanele interesate pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, unele instanţe respingeau ca inadmisibile astfel de cereri în care se critică refuzul administratorului judiciar de a lua o anumită măsură, considerând că doar măsurile efectiv îndeplinite intră sub incidenţa textului legal.

3. Aplicabilitatea în timp a modificării enunţate

Un aspect foarte important de menţionat este faptul că prevederile expuse se aplică inclusiv în cazul cererilor formulate în cadrul proceselor începute înainte de data intrării în vigoare a OUG nr. 88/2018, inclusiv celor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei Ordonanţe de Urgenţă.

Având în vedere, totuşi, că prevederile art. IX din OUG nr. 88/2018 fac referire doar la prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014, rezultă că actualele modificări nu se aplică şi în cazul cererilor de plată care intră sub incidenţa Legii nr. 85/2006. Sub acest aspect, ne putem întreba în ce măsură noua modificare nu instituie un regim discriminatoriu între titularii creanţelor aflate în situaţii similare, aspect care va fi probabil disputat în practică.

4. Mecanismul prevăzut de noile dispoziţii ale OUG nr. 88/2018

Noile modificări prevăd faptul că, în ceea ce priveşte cazul cererilor de plată nesoluţionate în procesele aflate pe rol (doar cele guvernate de Legea 85/2014), termenele de soluţionare de către administratorul judiciar sau de către instanţa de judecată, res­pectiv termenul de 10 zile şi cel de 60 de zile, se calculează de la data întrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

Astfel, intrarea în vigoare a OUG nr. 88/2018 va determina, într-o interpretare de altfel rezonabilă, ca un nou termen de zece zile să înceapă să curgă, termen în care administratorul judiciar va fi obligat să răspundă cererii de plată, sub sancţiunea solicitării de intrare în faliment de către creditorul interesat.

Considerăm, din multe puncte de vedere, oportună modificarea nou introdusă prin OUG nr. 88/2018, întrucât, astfel, se va asigura o mai mare celeritate a soluţionării cererilor de plată, dar şi evitarea situaţiilor des întâlnite în practică în care astfel de cereri nu primesc niciun răspuns.

Cu toate acestea, este defectuos modul de formulare a normei conform căreia termenul de zece zile va începe să curgă "de la data depunerii cererii de plată", putându-se înţelege că se referă inclusiv la depunerea la organele poştale în cazul expedierii de la distanţă, iar nu la data înregistrării cererii, întrucât, în anumite situaţii, precum cele în care transmiterea cererii de plată are loc prin intermediul serviciilor poştale, acest termen poate fi redus în mod semnificativ şi finalmente poate conduce la calcularea diferită a acestuia cu consecinţe destul de importante.

Totodată, este discutabil în ce măsură încălcarea obligaţiei de a răs­punde în termenul legal va atrage automat intrarea în faliment la simpla cerere a creditorului interesat sau dacă este necesară întrunirea şi a altor condiţii legale. Nu în ultimul rând, pentru situaţia în care adminis­tratorul judiciar răspunde totuşi cererii de plată a creditorului până la soluţionarea cererii de intrare în faliment, considerăm că principiul acordării unei şanse debitorului de redresare prevăzut de Legea insolvenţei ar trebui să primeze, cu consecinţa respingerii cererii de faliment.


Opinia cititorului: 2
1.   fără titlu
mesaj trimis de Diana în data de 13.11.2018, 15:12

Mi se pare un articol slab, iar firma pe care o reprezinta cei doi furnizeaza servicii de slaba calitate.

2.   de acord cu parerea anterioara
mesaj trimis de mircea în data de 28.11.2018, 16:11

Sunt de acord cu parerea anterioara. Firma de avocatura care nu iese din casa!

Articole din aceeaşi secţiune

Consultanţă juridică

GHEORGHE PIPEREA:"Scopul Legii Dării în plată - pervertit de nenumărate excepţii de neconstituţionalitate"
20 nov. Emilia Olescu


CONSULTANŢĂ"Achiziţia unui business aduce riscul neprevăzutului, dar şi farmecul începuturilor de drum"1
31 oct.


LEGISLAŢIETrecerea sectorului de gaze de la un regim reglementat la concurenţă nu este un proces facil1
24 oct.


Contractul de credit, un renumit contract nenumit3
04 oct. Gheorghe Piperea


LEGISLAŢIEO reglementare problematică: Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
31 aug. CAMELIA IANŢUC, ASSOCIATE PELIFILIP


UPDATE / CONFERINŢA "CODUL INSOLVENŢEI", EDIŢIA A II-AAlin Antochi, Ministerul Justiţiei: "Avem reacţii pozitive din aplicarea Codului Insolvenţei"2
31 mar. 2015


Este oare legislaţia penală incidentă în procedura insolvenţei?
11 feb. 2015 Av. Nicoleta Grigorescu, Casa de Avocatură Deleanu&Grigorescu


CONSULTANŢĂ JURIDICĂPledoarie pentru actuala Lege a insolvenţei
04 mar. 2014 Av. VIOREL MEŞCA, ROVIGO SPRL


Vreau să fiu administrator. Află aici condiţiile pe care trebuie să le îndeplineşti
08 ian. 2014 av.COLTUC MARIUS, Cabinet de avocat Coltuc


Impactul Noului Cod de procedură civilă2
21 feb. 2013 Av. MARIUS VICENŢIU COLTUC





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.