Percheziţii la BMW pentru suspiciuni privind manipularea emisiior poluante

Procurorii germani au anunţat, ieri, că au efectuat percheziţii la sediul din Munchen al constructorului auto german BMW, precum şi la o uzină BMW din Austria, în cadrul unei anchete cu privire la posibila utilizare a unor programe software capabile să manipuleze emisiile poluante, informează Reuters.

Separat, BMW a confirmat aceste percheziţii precizând că procurării au fost interesaţi de existenţa unor programe software "integrate în mod eronat" în aproximativ 11.400 de exemplare BMW seria 7 şi BMW M550 echipate cu motoare diesel.

Constructorul auto german a reamintit că în luna februarie a rechemat la service un număr de 11.700 vehicule pentru a rezolva o problemă la sistemul software care gestionează motoarele, după ce a descoperit că un program greşit a fost instalat pe aceste vehicule.

În 2015, a fost descoperit un amplu program de manipulare a emisiilor poluante la constructorul auto german Volkswagen care a afectat aproximativ 11 milioane de vehicule echipate cu motoare diesel, potrivit Agerpres. Între timp şi alţi constructori auto sunt bănuiţi că au manipulat emisiile poluante.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Jurnal de criză

Zona euro amână eliberarea tranşei pentru Grecia
11 iun. V.R.


ERDOGAN VREA CONTROL SPORIT ASUPRA ECONOMIEILira turcească, în cădere
16 mai.


Atena iese din bailout, însă doi din zece greci trăiesc în sărăcie extremă1
14 mai. A.V.


Încrederea în zona euro, la recordul minim al ultimelor 15 luni1
09 mai. V.R.


Autorităţile australiene vor sancţiuni dure pentru bănci4
24 apr. V.R.


FMI avertizează în privinţa protecţionismului comercial
12 apr. V.R.


237 TRILIOANE DE DOLARIDatoria globală, la nivel record în 20172
11 apr. A.V.


Creşte inflaţia în zona euro
05 apr. V.R.


BCE va finaliza în aprilie testele de stres ale băncilor din Grecia
04 apr. V.R.


China impune taxe vamale la peste o sută de produse din SUA
03 apr. V.R.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.