PETRE DAEA:

"Absorbţie de 1,55 miliarde de euro prin PNDR, în acest an"

10 dec. 2017 Fonduri Europene
Andrei Stan
Petre Daea (Sursa foto: Gov.ro)
Petre Daea (Sursa foto: Gov.ro)

Autorităţile din ţara noastră au absorbit anul acesta fonduri europene în valoare de 1,55 miliarde de euro prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), faţă de 1,4 miliarde de euro, cât era programat, susţine ministrul Agriculturii, Petre Daea, potrivit unui comunicat al ministerului de resort.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a participat astăzi, alături de secretarul de stat Alexandru Potor şi de secretarul general Constantin Aprodu, la o primă întâlnire de lucru cu întreaga conducere a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) de la nivel central, regional şi judeţean.

În cadrul acestei acţiuni a fost analizat bilanţul trimestrului IV al anului 2017 privind absorbţia fondurilor europene, precum şi previziunile pentru anul 2018 referitor la atragerea fondurilor alocate României prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), precizează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Ministrul Petre Daea a subliniat: "Sunt mulţumit de ceea ce faceţi şi pentru aceasta vă felicit pentru activitatea depusă în acest an şi vă rog să transmiteţi felicitările mele colegilor voştri. Alături de fermieri, primari, prefecţi am reuşit anul acesta să obţinem rezultate importante privind absorbţia fondurilor europene: faţă de un program de 1,4 miliarde de euro am realizat 1,55 miliarde euro. De asemenea, astăzi am stabilit împreună programul de absorbţie pentru anul viitor. Prin activitatea zilnică, printr-un efort comun vom putea realiza ce ne-am propus".

Secretarul de stat Alexandru Potor a precizat: "La începutul anului 2018 vom lansa un pachet foarte consistent de măsuri prin care vom putea angaja sumele disponibile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Trebuie ca fiecare structură a AFIR să urmărească cu maximă atenţie derularea proiectelor finanţate, astfel încât să asiguraţi absorbţia eficientă a fondurilor. Demersurile de până acum ale Ministerului şi ale AFIR au fost corecte şi astfel am putut să primim aprecieri chiar şi de la Burxelles. Iată că în urma analizei realizate de ECA, ultimul raport de audit al Comisiei Europene s-a încheiat fără nicio recomandare, ceea ce reprezintă o apreciere concretă a activităţii noastre din acest an".

Alte subiecte abordate au fost continuarea procesului de simplificare a accesării şi implementării PNDR 2020, îmbunătăţirea permanentă a procedurilor interne şi corelarea lor cu legislaţia europeană şi naţională în vigoare, dar şi problemele care duc la blocaje sau întârzieri semnificative în absorbţia fondurilor, respectiv: derularea procedurilor de achiziţie a bunurilor, serviciilor, lucrărilor, precum şi disfuncţionalităţilor apărute în relaţia cu furnizorii de maşini ţi utilaje care nu livrează, la termenul stabilit, produsele solicitate.

Directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, a precizat: "În acest moment prioritatea noastră este asigurarea implementării corecte a proiectelor contractate. Trebuie să transferăm bagajul de cunoştinţe al colegilor din AFIR către beneficiari, astfel încât să nu avem fonduri dezangajate din cauza unor proiecte implementate greşit. Astfel, trebuie să dublăm efortul instituţional şi, pe lângă efectuarea a cât mai multor plăţi către beneficiarii PNDR, trebuie să asigurăm şi o verificare foarte atentă a fiecărui proiect. În acest sens, am mărit eşantionul de verificare a proiectelor şi susţinem în continuare acţiunile de prevenire desfăşurate la nivel naţional cu beneficiarii proiectelor finanţate prin PNDR. Nu ne ajută cu nimic dacă facem acum eforturi extraordinare de a atrage fonduri, iar în 2020 le dăm înapoi".

După întâlnirea de lucru cu AFIR, ministrul Petre Daea, alături de secretarul de stat Daniel Botănoiu, au participat la cea de-a doua întâlnire programată pentru astăzi. În cadrul acestei întâlniri organizate cu directorii Direcţiilor Agricole din toate judeţele ţării, au fost analizate punctual principalele obiective realizabile în anul 2018.

Petre Daea a precizat: "Este important să continuăm Programul Naţional de Irigaţii, dar şi Programul Naţional de Tomate, să realizăm investiţii noi în cadrul Programului Naţional Antigrindină şi să asigurăm dezvoltarea acestuia prin construirea unor noi puncte de lansare, precum şi să continuăm Programul de sprijin pentru comercializarea lânii. În acelaşi timp, vă atrag atenţia asupra demarării unor programe noi ale MADR, cum ar fi Programul de susţinere a crescătorilor de suine în vederea producerii cărnii de porc din rasele autohtone Bazna şi Mangaliţa, Programul de susţinere a activităţii de reproducţie în sectorul de creştere a bubalinelor, Programul de susţinere a crescătorilor de taurine din rasele Bălţata Românească şi/sau Brună, Programul de înfiinţare a centrelor de colectare pentru legume şi fructe".

În ce priveşte anul 2017, au fost prezentate recoltele obţinute în sectorul vegetal, fiecare Direcţie Agricolă prezentând datele statistice pentru fiecare cultură în parte.

"Toate Direcţiile Agricole, la fel ca şi până acum, trebuie să fie cât mai aproape de fermieri pentru a veni în întâmpinarea nevoilor acestora şi pentru a le oferi tot sprijinul necesar în atingerea obiectivelor pe care aceştia şi le-au propus", a subliniat secretarul de stat Daniel Botănoiu, potrivit comunicatului MADR.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Fonduri Europene

PENTRU CONSTRUCŢIA UNEI FABRICIBEI împrumută "Arctic" cu 68 de milioane de euro
16 iul.


LA PROPUNEREA EURODEPUTATULUI ROMÂN MARIA GRAPINI,Parlamentul European a alocat un plus de 800.000 de euro IMM-urilor
13 iul. A.V.


La judecată cu Ministerul Fondurilor Europene
04 iul. G.M.


PAS SPRE SECOLUL XXIFonduri europene pentru digitalizarea documentelor
27 iun. O.D.


CORINA CREŢU, COMISAR EUROPEAN:"România are nevoie de proiecte noi, ca să evităm riscul dezangajărilor de fonduri"1
21 iun. ALINA VASIESCU


CORESPONDENŢĂ DE LA BRUXELLES / CORINA CREŢU, COMISAR EUROPEAN:"Fac apel la realizarea unui acord pentru bugetul UE înaintea alegerilor parlamentare din 2019"1
20 iun. ALINA VASIESCU


ROVANA PLUMB, MINISTRUL FONDURILOR EUROPENE:"Există întârzieri în privinţa absorbţiei de fonduri europene pentru infrastructura rutieră şi feroviară"
13 iun.


Profesori plătiţi din fonduri UE pentru a preda şi în mediul rural2
06 iun. O.D.


KLAUS IOHANNIS:"Guvernul să se ocupe mai intens de absorbţia fondurilor UE"
23 mai.


ROVANA PLUMB: "Plănuim o absorbţie de 1,9 miliarde euro din fonduri UE, în 2018"
09 mai.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.