Gala BURSA 2018

Polonia a inaugurat cea mai mare unitate energetică pe bază de cărbune din Europa

21 dec. 2017 Companii

Grupul energetic polonez Enea a inaugurat marţi, la centrala electrică de la Kozienice, o unitate pe bază de cărbune cu o capacitate de 1.075 Megawaţi, cea mai mare din Europa potrivit companiei, informează AFP, potrivit Agerpres.

Construită în ultimii cinci ani de firma japoneză Mitsubishi Hitachi Power Systems, noua unitate B11 a costat 6,4 miliarde zloţi (1,5 miliarde de euro) şi respectă cele mai stricte standarde de mediu ale Uniunii Europene (UE). Unitatea va utiliza trei milioane de tone de cărbune pe an, provenite în principal de la mina Bogdanka, din sud-estul Poloniei.

"Unitatea B11 este cea mai mare şi mai modernă din Europa", a declarat Krzysztof Figat, preşedintele diviziei de producţie a grupului de utilităţi Enea Wytwarzanie, companie controlată de statul polonez.

Aceasta este cea de a 11-a unitate construită la centrala de la Kozienice şi va duce capacitatea totală a acestei centrale la aproximativ 4.000 de Megawaţi, prelungind de asemenea durata de viaţă a acestei centrale cu cel puţin patru decenii.

Cărbunele constituie baza sistemului energetic polonez. Aproximativ 100.000 de persoane lucrează în sectorul cărbunelui din Polonia, ţară unde 90% din energia electrică este produsă în termocentrale pe lignit. Cea mai mare termocentrală pe bază de lignit din Polonia, situată la Belchatow (centru), are o capacitate de aproape 5.300 de Megawaţi, ceea ce o plasează printre primele trei centrale de acest fel din lume.

În timp ce în Uniunea Europeană ponderea cărbunelui în producţia de electricitate este în scădere, guvernul conservator de la Varşovia susţinut de Partidul Lege şi Justiţie (PiS) şi-a declarat sprijinul pentru cărbune, chiar dacă este vorba de un combustibil fosil puţin compatibil cu conceptul de energie verde.

"Noua unitate va creşte securitatea energetică a Poloniei şi a polonezilor, una dintre priorităţile economice şi politice ale Guvernului", a subliniat premierul Mateusz Morawiecki.

Guvernul de la Varşovia a frânat construcţia de centrale eoliene şi a amânat luarea unei decizii cu privire la construcţia primei centrale nucleare din Polonia.

Potrivit unui studiu al Agenţiei Europene de Mediu, gradul de poluare a aerului din Polonia este printre cele mai mari din Europa.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

PÂNĂ ÎN 2023:Volkswagen va investi 44 miliarde euro în automobile electrice
17 nov. T.T.


Andrei Hrebenciuc, noul director Biofarm
16 nov. T.T.


Grupul Eurolines a lansat agenţia de turism TravelBrands
16 nov. T.T.


Angajaţii Metrorex vor intra în grevă generală de miercuri1
16 nov. T.T.


Volkswagen mută la Skoda (Cehia) producţia Passat
16 nov. F.M.


BLACK FRIDAY:Comenzi de peste 200 de milioane lei după două ore
16 nov. F.M.


Integrarea UPC, printre priorităţile Vodafone
16 nov. A.V.


Energia, serviciile bancare şi transporturile, sectoare cu probleme concurenţiale
16 nov. George Marinescu


La Gloire construieşte un bloc de locuinţe pe malul Lacului Valea Şaulei
16 nov.


AGRICULTURĂCreşterea porcilor devine neinteresantă - albinele, tot mai atractive
16 nov. O.D.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.