PREMIERĂ

Bacalaureat, "colecţia" iarnă - vară

15 ian. Cultură
OCTAVIAN DAN
Bacalaureat, "colecţia" iarnă - vară

Examenul de Bacalaureat va debuta, începând cu acest an, în luna februarie. O altă premieră pentru învăţământul autohton, sufocat de reforme fără efect pe termen lung.

Înscrierea candidaţilor pentru bacalaureat se va efectua începând cu sfârşitul lunii ianuarie (29 ianuarie - 2 februarie), astfel, există posibilitatea ca numărul celor care se înscriu la prima sesiune să crească faţă de ultimii ani, deoarece corigenţele nu vor mai fi un impediment, dar se poate ca procentul promovabilităţii să scadă şi să crească cel al absenţilor la probele scrise.

Prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2018 începe luni, 12 februarie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, informează Ministerul Educaţiei. Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 13 februarie şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (14 - 15 februarie). În zilele de 16, 19 şi 20 februarie este programată evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în perioada 21-22 februarie se va desfăşura evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C). Urmează o pauză de patru luni, după care prima probă scrisă - Limba si literatura română - Ea) - va avea loc luni, 25 iunie. Proba la Limba şi literatura maternă - Eb) este programată marţi, 26 iunie, iar proba Ec) - proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie. Ultima probă scrisă - la alegere a profilului şi specializării - proba Ed) - se va desfăşura joi, 28 iunie. Afişarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12:00) şi e urmată de depunerea contestaţiilor (orele 12:00 - 16:00). Între 5 şi 8 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie. Cursurile pentru clasele a XII-a şi a XIII-a se încheie vineri, 25 mai. Elevii de clasa a XII-a care vor susţine în 2018 examenul de Bacalaureat au la dispoziţie, pe site-ul edu.ro, modele de subiecte pentru probele orale şi cele scrise.

La finele anului trecut, ministrul Liviu Pop a spus că în ultimii zece ani au absolvit liceul 1,9 milioane de tineri, dar că 900.000 dintre aceştia nu au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat. El a precizat că 700.000 dintre elevii picaţi provin de la liceele tehnologice şi că întrebarea este dacă examenul este bine organizat din perspectiva orientării şcolare a elevilor. Acesta a mai spus că una dintre variantele discutate în legătură cu acest examen ar fi mutarea sesiunii din august în decembrie sau chiar în februarie: "Nu vom lua o decizie până nu se va face o consultare în prealabil. Azi sunt trei sesiuni de bacalaureat. Nu e nimic nou. Important e cum aşezăm aceste sesiuni. În primăvară este bacul olimpicilor, după care vine sesiunea din iulie şi foarte repede cea din august. Eu cred că decizia trebuie luată atunci când vom avea toate argumentele".

În ciuda rezultatelor tot mai slabe, interesul pentru examenele şcolare este în continuare la cel mai ridicat nivel, în 2017 "Bacalaureatul" şi "Evaluarea Naţională" au fost în topul celor mai populare căutări pe Google în ţara noastră.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Cultură

ZIUA UNIVERSALĂ A IEI / Ionela Bran:"Ia românească este un întreg talisman"2
22 iun. EMILIA OLESCU


ZIUA UNIVERSALĂ A IEIIa a pătruns şi în hipermarketuri
22 iun. D.N.


ZIUA UNIVERSALĂ A IEIIa românească, sărbătorită pe biciclete
22 iun. A.T.


ZIUA UNIVERSALĂ A IEI"Oriunde merg în ţară, primul lucru pe care îl întreb este dacă pot să achiziţionez o ie"
22 iun. Alina Vasiescu


ZIUA UNIVERSALĂ A IEIMotive tradiţionale româneşti, în activităţile de relaxare
22 iun. A.T.


ZIUA UNIVERSALĂ A IEI / CRISTINA CHIRIAC, FLORI DE IE:"Ia este primită peste tot cu inima deschisă, cu uimire şi cu emoţie"1
22 iun. Emilia Olescu


ZIUA UNIVERSALĂ A IEI / CORNELIA REDNIC:"Nicio rochie din lume nu mă înfrumuseţează atât de mult precum cămeşa populară"
22 iun. A consemnat Emilia Olescu


ZIUA UNIVERSALĂ A IEIModelul tradiţional s-a impus în moda mondială4
22 iun. Dan Nicolaie


EVALUAREA NAŢIONALĂRezultate previzibile, 73,5% dintre elevi au obţinut medii peste 5
20 iun. O.D.


Ministerul îşi propune reducerea birocraţiei în învăţământ
19 iun. O.D.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.