PREMIILE GRAMMY

Eveniment muzical deturnat politic

30 ian. Cultură
O.D.
Eveniment muzical deturnat politic

Ediţia cu numărul 60 a Premiilor Grammy, desfăşurată la New York, a alunecat pe panta atacurilor politice, discuţiile pe această temă provocând un "zgomot de fond", care a acoperit partea muzicală. Gala a prilejuit o nouă serie de atacuri la adresa preşedintelui american Donald Trump, de această dată părtaş fiind şi un fost candidat la alegerile prezidenţiale din SUA, Hillary Clinton. Anul trecut, atât la Premiile Oscar cât şi la Globurile de Aur, numeroşi artişti celebri au avut luări de poziţie anti-Trump, dar atunci s-a vorbit despre faptul că respectivii se aflau încă sub "şocul" câştigării alegerilor de către Donald Trump, acum pare să fi devenit o tradiţie.

La Premiile Grammy din acest an, Hillary Clinton l-a ironizat pe preşedintele american Donald Trump, alături de artişti precum Cher, John Legend şi Snoop Dogg, dând "audiţii" pentru lectura cărţii "Fire and Fury: Inside the Trump White House", scrisă de Michael Wolff. Prezentatorul galei, James Corden a organizat aceste "audiţii" pentru a desemna un câştigător la categoria cel mai bun album vorbit - poezie, audiobook, poveşti. Prezentatorul a desemnat-o câştigătoare pe Hillary Clinton. Faţa politicianului democrat a fost acoperită de carte în primele secunde ale apariţiei sale pe ecran, într-o înregistrare pregătită pentru gală, iar publicul a ovaţionat-o atunci când aceasta şi-a dezvăluit identitatea, informează News.ro. Clinton a citit un paragraf, din această carte, în care este vorba despre apetitul lui Donald Trump pentru fast-food: "S-a temut foarte mult timp să nu fie otrăvit. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care îi plăcea să mănânce la McDonalds. Nimeni nu ştia că va veni, iar mâncarea era pregătită în siguranţă, înainte de sosirea lui". Aceste "audiţii" au fost criticate de ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley: "Mi-a plăcut întotdeauna să urmăresc gala Grammy, dar artiştii care au citit din «Fire and Fury» au stricat farmecul. Nu stricaţi muzica grozavă cu mizerii. Unii dintre noi apreciem muzica fără intervenţii de natură politică". De asemenea, Donald Trump Jr. a atacat-o pe Hillary Clinton, fiul preşedintelui american susţinând că momentul a reprezentat un premiu de consolare grozav pentru Clinton, care a pierdut cursa pentru Casa Albă: "Să primeşti şansa să citeşti un fragment dintr-o carte #fakenews la gala Grammy pare a fi un premiu de consolare grozav pentru pierderea preşedinţiei. Cu cât apare de mai multe ori la televizor Hillary Clinton, cu atât americanii realizează cât de minunat este să îl aibă în funcţie pe «@realDonaldTrump»". Potrivit editurii Henry Holt & Co, cartea "Fire and Fury, Inside the Trump White House" s-a vândut în 1,7 milioane de copii.

Cum evenimentul a avut şi o parte muzicală, trebuie spus că Bruno Mars a fost omul serii, a câştigat 6 premii Grammy, printre care şi cel pentru piesa anului cu hit-ul său "That's What I Like", precum şi premiile pentru cea mai bună înregistrare şi cel mai bun album cu piesa şi LP-ul "24K Magic". Kendrick Lamar a câştigat 5 premii Grammy, impunându-se la majoritatea categoriilor rezervate muzicii rap cu albumul său "DAMN" şi extrasul pe single de pe acest album, "Humble". Nominalizat la 8 categorii, Jay-Z nu a câştigat niciuna şi a refuzat să mai urce pe scenă pentru a interpreta o piesă în cadrul ceremoniei.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Cultură

Brâncuşi - cel mai scump artist licitat în 2018
16 dec. T.T.


Universitatea Babeş-Bolyai, prima din ţară
13 dec.


CUMINŢENIA PĂMÂNTULUIRestituirea donaţiilor mai aşteaptă un an
10 dec.


Restituirea donaţiilor pentru "Cuminţenia Pământului", amânată
07 dec. T.T.


Preşedintele a pus "gând rău" Inspectoratelor Şcolare
07 dec. O.D.


"ROMÂNIA EDUCATĂ"Priorităţile Educaţiei în următorii 12 ani
04 dec.


Vila Aurel Mincu, scoasă la licitaţie1
03 dec. L.M.


Învăţământul profesional, reconsiderat de minister
03 dec. O.D.


Iohannis, la sărbătoarea Centenarului în Alba Iulia
01 dec. T.T.


Centenar: Urări pentru ţara noastră de la sportivi
01 dec. T.I.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.