Preţul electricităţii va scădea cu 3,5%

29 iun. 18:15 Macroeconomie
V.D.
Preţul electricităţii va scădea cu 3,5%

Preţul energiei electrice va scădea, în medie, cu 3,53%, iar punctul de pensie va creşte cu 10%, acestea fiind principalele modificări care intră în vigoare începând cu data de 1 iulie în economia românească.

Astfel, pentru următorul an, adică până la 30 iunie 2019, consumatorii de electricitate vor plăti mai puţin cu 3,53% decât acum către furnizorii de ultimă instanţă, după cum a decis Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

O altă modificare din sectorul energetic este introducerea, de la 1 iulie, a furnizorului de ultimă instanţă opţional. Aceasta după ce ANRE a demis desemnarea Enel Energie Muntenia în calitate de furnizor de ultimă instanţă opţional (FUI opţional), pentru zonele de reţea Moldova, Oltenia, Muntenia Nord, Transilvania Nord şi Transilvania Sud.

Mai exact, consumatorii din aceste regiuni pot schimba furnizorul lor tradiţional (CEZ pentru Oltenia, E.ON pentru Moldova şi Electrica pentru Transilvania şi Muntenia Nord) cu Enel, pentru a obţine un preţ mai mic cu 0,3%, dar fără a ieşi în piaţa liberă.

Este pentru prima dată când acest lucru este posibil în România. Astfel, se creează o competiţie şi pe piaţa reglementată de energie, iar oamenii pot alege compania care le oferă cel mai mic preţ.

Tot începând cu 1 iulie, Guvernul a decis majorarea punctului de pensie de la 1.000 lei, la 1.100 lei. De asemenea, indemnizaţia socială pentru pensionari se va majora de la 520 lei, la 640 lei. De la 1 ianuarie 2021 punctul de pensie ar urma să ajungă la valoarea de 1.775 lei, echivalentul a 45% din salariul mediu.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Macroeconomie

STUDIU EY:România nu pune accent pe competiţia fiscală din cercetare-dezvoltare
18 sep. E.O.


MACRO NEWSLETTER-18 Septembrie 2018
18 sep.


Economia Germaniei va creşte cu 2% anul acesa
17 sep. F.B.


MACRO NEWSLETTER-17 Septembrie 2018
17 sep.


SUPLIMENTAR LA LICITAŢIA DE JOIMFP a atras, vineri, 75 milioane lei de la bănci
17 sep.


Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM):Peste 28.000 de locuri de muncă, vacante la nivel naţional
15 sep. F.B.


Datoria guvernamentală a scăzut la 34,9% din PIB
14 sep. T.C.


Afacerile din comerţ, în creştere cu 9,3%
14 sep. I.A.


MACRO NEWSLETTER14 Septembrie 2018
14 sep.


MACRO NEWSLETTER-13 Septembrie 2018
13 sep.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.