Preţul gazelor naturale ar putea fi plafonat 1

19 iul. 11:23 Materii Prime
V.D.
Preţul gazelor naturale ar putea fi plafonat

Actualizare Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA) a anunţat astăzi că proiectul de Hotărâre de Guvern, prin care Executivul vrea să plafoneze preţul de vânzare al gazelor din producţia internă de la producători la furnizori la 55 lei/MWh până în 2021, sub nivelul de dinainte de liberalizarea pieţei, de 60 lei/MWh, îi va afecta pe producători şi va creşte dependenţa de sursele externe, relatează News.ro.

Motivarea măsurii anunţate este că, în absenţa acestei plafonări, gazele interne se vor mai scumpi până la peste 80 lei/MWh în 2019.

"Producătorii autohtoni de gaze naturale contestă atât obiectul acestei decizii cât şi modul în care este luată, fără o consultare corectă cu părţile implicate. ROPEPCA susţine că plafonarea preţului de vânzare al gazelor din producţia internă este o măsură contraconcurenţială, menită să pună producătorii autohtoni într-o poziţie discriminatorie în raport cu importul de gaze naturale", se arată în comunicatul publicat astăzi de ROPEPCA.

Asociaţia avertizează că, pe termen mediu şi lung, o astfel de măsură conduce la creşterea dependenţei de sursele externe. Astfel, creşterea cantităţilor importate va genera un impact negativ atât în ceea ce priveşte siguranţa în aprovizionare a consumatorilor cât şi asupra preţului suportat de aceştia, potrivit ROPEPCA.

"Trebuie menţionat că statul încasează 60% din această creştere a preţului gazelor de după liberalizarea pieţei, prin suprataxare acestuia. Mai mult decât atât, redevenţele trebuie plătite conform preţului de referinţă stabilit prin raportare la preţurile de pe bursa de la Baumgarten, mult mai mari faţă de preţurile practicate în România", se arată în comunicat.

--------

Măsura anunţată de Ministerul Finanţelor, legată de plafonarea şi reducerea preţului la gaze, nu este o practică comunistă, deşi aşa poate apărea la prima vedere, ea fiind anunţată în condiţiile în care operatorii nu au realizat investiţiile asumate, deşi au crescut preţurile, a anunţat astăzi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Ministerul Finanţelor a propus plafonarea la 55 lei/Mwh a preţului gazelor naturale din producţia internă la producători până la data de 30 iunie 2021, afirmând că o astfel de măsură este necesară pentru "eliminarea efectelor negative asupra consumatorilor casnici, având în vedere că după 1 aprilie 2017 s-a liberalizat complet preţul de vânzare a gazelor naturale, iar tendinţa de creştere a fost continuă şi constantă".

Teodorovici spune că această măsură se impune, în condiţiile în care cei doi operatori principali nu au realizat investiţiile asumate, iar preţurile au crescut.

"A devenit o manie în România. Orice faci, ai vreun interes să aperi pe cineva. (...) Unii au încercat să inducă ideea că Ministerul Finanţelor are o practică comunistă vizavi de preţul la gaze. (...) Da, poate la prima vedere aşa poate părea, că încerci să intri în piaţă, să reglementezi, aşa este, de acord, dar până la un punct. Vorbim de concurenţă. Păi, care concurenţă în România? Sunt doi operatori principali care, zi de zi, cresc unul câte unul preţurile, iar celălalt se aliniază. Tot timpul în sus, niciodată în jos. Dar, investiţiile asumate de cei doi nu s-au realizat, dar preţul creşte fără nicio justificare pe fond. Atunci, dumneavoastră suferiţi, sunt preţuri care se răsfrâng asupra a ceea ce dumneavostră faceţi zi de zi, şi, implicit, economia are de suferit. (...) Când faci lucruri de genul ăsta, imediat se reped unii, de parcă ar fi din altă ţară, că este o practică comunistă. Nu am avut niciun fel de legătură cu astfel de practici comuniste", a spus Teodorovici, în cadrul unei conferinţe de presă.

---------

Preţul acţiunilor Romgaz la Bursa de Valori Bucureşti afişa o scădere de 3,14%, la ora transmiterii acestei ştiri

Preţul maxim de vânzare a gazelor naturale din producţia internă la producători ar putea fi plafonat la 55 lei/Mwh până la 30 iunie 2021, potrivit unui proiect de hotărâre publicat de Ministerul Finanţelor Publice.

"Unii spun că este o practică comunistă. Da, poate la prima vedere poate părea, pentru că încerci să intri în piaţă, aşa este, până la un punct. Vorbim de concurenţă. Care concurenţă? Sunt doi operatori care cresc unul câte unul preţurile, iar celălalt se aliniază imediat. Investiţiile asumate nu s-au realizat, dar preţul creşte fără o justificare pe fond, iar dumneavoastră suferiţi şi economia are de suferit. Iar unii se reped imediat, de parca ar fi din alta ţară, că este o practică comunistă. Eu nu am avut nicio legătură cu comunismul", a spus Teodorovici.

"Pentru asigurarea unui mediu concurenţial corect pentru sectorul de gaze naturale din Romania şi stoparea creşterii necontrolate a preţurilor gazelor naturale din producţia internă, reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Energiei s-au întâlnit miercuri, 18 iulie, la sediul MFP, pentru a analiza posibilitatea instituirii unor forme de control al preţurilor gazelor naturale practicate de către producătorii interni, până la data 30.06.2021. Pentru eliminarea efectelor negative asupra consumatorilor casnici, având în vedere că după 1 aprilie 2017 s-a liberalizat complet preţul de vânzare al gazelor naturale, iar tendinţa de creştere a fost continuă şi constantă, aceasta fiind în prezent 29,5%, în timp ce pentru luna martie 2019 se estimează o creştere de 33,75%, se impune adoptarea unui act normativ care să plafoneze preţul gazelor naturale", se precizează în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

Începând cu 1 aprilie 2017 s-a liberalizat complet preţul de vânzare a gazelor naturale din producţie internă, acesta stabilindu-se în cadrul pieţei concurenţiale prin contracte liber negociate cu furnizorii şi clienţii finali pe baza cererii şi a ofertei.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de HG, preţul mediu de vânzare al gazelor naturale de către producătorii interni pe piaţa centralizată, în perioada aprilie 2017 - august 2018, a evoluat de la 70,93 lei la 77,72 lei. Preţul mediu estimat de vânzare al gazelor naturale de către producătorii interni pe piaţa centralizată la 31 martie 2019 va fi de 80,25 lei/MWh.

Preţul gazelor naturale din import este stabilit pe piaţa concurenţială prin negociere liberă între importatori şi furnizorii de gaze naturale din România. Preţul mediu estimat de vânzare al gazelor naturale din import la 31 martie 2019 va fi de 94,58 lei/MWh.


Opinia cititorului: 1
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 19.07.2018, 15:07

Cat timp statul ia grosul banilor castigati de SNG e o durere in cur de scumpirea gazelor pentru casnici , etc E o manipulare a prostilor , ca moare cineva de grija lor, si manipularea bursei.

Articole din aceeaşi secţiune

Materii Prime

PZU: Preţul maxim al energiei electrice - 521,81 lei/MWh
16 oct. R.R.


ESTIMARE SAXO BANK:"1.300 dolari/uncia de aur, la finalul anului"
16 oct. Andrei Iacomi


INS (2017):Produţia agricolă a valorat aproximativ 78,5 miliarde de lei
15 oct. V.D.


PZU: Preţul maxim al energiei electrice - 361,36 lei/MWh
15 oct. R.R.


INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ (INS): Producţia industrială a crescut cu 4,5%, la opt luni
13 oct. F.B.


PZU: Preţul maxim al energiei electrice - 395,60 lei/MWh
12 oct. R.R.


PZU: Preţul maxim al energiei electrice - 409,05 lei/MWh
11 oct. R.R.


PZU: Preţul maxim al energiei electrice - 500 lei/MWh
10 oct. R.R.


PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOAREPreţul maxim al energieielectrice - 513,30 lei/MWh
09 oct. R.R.


PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOAREPreţul maxim al energiei electrice - 400 lei/MWh
08 oct. R.R.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.