Probleme "academice": Nobelul pentru Literatură nu se decernează în 2018

07 mai. Cultură
O.D.

Premiul Nobel pentru Literatură nu va fi decernat anul acesta, au decis membrii Academiei Suedeze. Valul care a scos la lumină toate mizeriile legate de hărţuirea sexuală a femeilor a atins şi Academia Suedeză.

Decizia, una fărăr precedent, a fost luată de Academia Suedeză ca urmare a scandalului privind hărţuiri sexuale cu care se confruntă forul. "Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din 2018 va fi desemnat şi anunţat în acelaşi timp cu laureatul din 2019", a anunţat instituţia într-un comunicat.

Problemele sunt oarecum indirecte şi afectează instituţia din noiembrie 2017, dată la care cotidianul suedez Dagens Nyheter a publicat mărturiile a 18 femei care afirmau că au fost hărţuite sexual de Jean-Claude Arnault, căsătorit cu academiciana Katarina Fristenson. Ca urmare a scandalului, Katarina Fristenson a decis să se retragă. Au urmat mai multe "demisii" (statutul actual al forului nu permite demisia membrilor aleşi pe viaţă, ei pot lăsa însă fotoliile goale), şapte din cei 18 membrii ai Academiei Suedeze au anunţat că renunţă la această demnitate, acelaşi lucru l-a făcut şi secretarul permanent, Sara Danius. În urma acestor plecări s-a redus la 11 numărul academicienilor activi. Statutul prevede prezenţa în Academie a 12 aleşi, astfel că acum nu poate funcţiona. Potrivit Le Monde, regelui Carl Gustaf îi revine misiunea de a modifica regulile şi este pregătit să o facă pentru a scoate instituţia din impas.

Instituţia s-a adresat biroului de avocatură Hammarskiöld & Co pentru a investiga învinuirile: "Investigaţia a dezvăluit comportament inacceptabil într-o formă nedorită intim care a avut loc într-adevăr, însă vestea nu a fost transmisă în Academie. Academia nu a ştiut nimic în legătură cu ceea ce ar putea fi descris ca abuz sexual. Reputaţia Premiului Nobel pentru Literatură a avut mult de suferit în urma scandalului din jurul Academiei".

În sânul Academiei au existat mai multe disensiuni cu privire la modul în care instituţia ar trebui să răspundă la acuzaţiile formulate împotriva poetei Katarina Frostenson şi a soţului său, Jean-Claude Arnault.

Pe de altă parte, la sfârşitul lunii trecute, parchetul pentru infracţiuni financiare din Suedia a anunţat că a deschis o anchetă care are legătură cu Academia Suedeză. Conţinutul anchetei este confidenţial. Cu toate acestea un anunţ al Academiei lasă să se întrevadă despre ce este vorba în dosar. Instituţia a transmis anchetatorilor concluziile unei investigaţii interne referitoare la plata unor subvenţii către "Forum", un spaţiu expoziţional înfiinţat şi condus de Jean-Claude Arnault, bărbatul bănuit de agresiuni sexuale.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Cultură

Brâncuşi - cel mai scump artist licitat în 2018
16 dec. T.T.


Universitatea Babeş-Bolyai, prima din ţară
13 dec.


CUMINŢENIA PĂMÂNTULUIRestituirea donaţiilor mai aşteaptă un an
10 dec.


Restituirea donaţiilor pentru "Cuminţenia Pământului", amânată
07 dec. T.T.


Preşedintele a pus "gând rău" Inspectoratelor Şcolare
07 dec. O.D.


"ROMÂNIA EDUCATĂ"Priorităţile Educaţiei în următorii 12 ani
04 dec.


Vila Aurel Mincu, scoasă la licitaţie1
03 dec. L.M.


Învăţământul profesional, reconsiderat de minister
03 dec. O.D.


Iohannis, la sărbătoarea Centenarului în Alba Iulia
01 dec. T.T.


Centenar: Urări pentru ţara noastră de la sportivi
01 dec. T.I.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.