PRODUCĂTOR DE ANTIVIRUŞI

Fortinet avertizează asupra atacurilor cibernetice sofisticate

09 apr. 2015 Companii-Afaceri
Valentin Busuioc

În ultima perioadă, tipologia şi frecvenţa ameninţărilor cibernetice au suferit modificări, iar industria de securitate a informaţiei trebuie să se reinventeze, ca să facă faţă noilor provocări, susţin reprezentanţii Fortinet (producător american de antiviruşi), într-un comunicat trimis astăzi redacţiei.

Fortinet atrage atenţia că, pentru o perioadă destul de îndelungată, modul în care cei care comiteau infracţiuni cibernetice se înscria în "anumite tipare previzibile", însă, în ultima perioadă, felul în care aceştia acţionează şi gradul de complexitate a ameniţărilor au evoluat rapid, "dovada clară fiind numărul de astfel de atacuri". Unul dintre factorii principali îl constituie cererea din ce în ce mai mare de pe piaţa neagră de big data ("avalanşa de date", un volum mult prea mare ca să poată fi controlat).

Oficialii producătorului de antiviruşi mai transmit: "Fie că vorbim despre date ce ţin de conturi bancare, date personale sau medicale ale unui individ, piaţa neagră pe care acestea sunt revândute înregistrează o creştere mai mare decât până acum, iar companiile devin vulnerabile în faţa unei forţe inteligente, dispusă să încerce toate posibilităţile de a intra în posesia acestor informaţii valoroase. Iar când miza este atât de mare, iar modurile de acţiune devin din ce în ce mai inovatore, companiile trebuie să reacţioneze şi să fie cu un pas înainte".

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

Piaţa IT din România a crescut cu 14-15%, anul trecut
24 apr. A.G.


Preluarea A&D Pharma de către Glebi Holdings a fost autorizată de Consiliul Concurenţei
24 apr.


INVESTIŢIE DE 20 DE MILIOANE DE EURO LA TÂRGOVIŞTEAnsamblul rezidenţial Class Park va fi gata în 2021
24 apr. R.R.


PENTRU EXTINDEREA REŢELEI SUBTERANE DE FIBRĂ OPTICĂ,Netcity Telecom a luat o facilitate de credit de 10 milioane euro
24 apr. C.P.


UN NOU IMPAS ÎN DERULAREA CONTRACTULUI DE TERMINALE LOTERISTICEPeste jumătate din managerii zonali ai Loteriei refuză să recepţioneze noile echipamente
24 apr. Ancuţa Stanciu


PENTRU 2018,Magazinul de echipamente sportive "Maia Outdoor" vizează afaceri mai mari cu 30%
24 apr. A consemnat ADELINA TOADER


PENTRU ASIGURAREA UNEI SALARIZĂRI ECHITABILE ÎN SISTEMUL SANITAR,Sanitas: "Legea salarizării ar trebui obligatoriu completată şi îmbunătăţită"
24 apr.


ANRE, ANRM şi ACROPO, interpelate cu privire la bugetele de salarii
24 apr. A.A.


"Conted" Dorohoi îşi propune să treacă pe profit, anul acesta
24 apr. A.A.


RAPORT 2017THR Marea Neagră se va orienta către turismul balnear şi de agrement
24 apr. A.A.

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.