Proiect de lege privind regimul finanţărilor nerambursabile

13 iun. 21:14 Miscellanea
Raluca Găină
Proiect de lege privind regimul finanţărilor nerambursabile

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect de lege privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

"Promovează reglementări mai clare şi coerente referitoare la acest sistem al finanţărilor nerambursabile. Este necesară înlocuirea legislaţiei actuale, pentru că (...), de când există legea - mă refer la Legea 350/2005 -, au apărut alte modificări legislative care nu mai erau în concordanţă. (...) Prin noul proiect de lege ne propunem să creştem beneficiile şi utilitatea socială a fondurilor alocate pentru activităţi non-profit de interes general de către autorităţile publice'', a declarat Nelu Barbu, la Palatul Victoria.

El a precizat că evaluarea proiectelor finanţate se va realiza în sistem competitiv, prin procedura selecţiei publice.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, acordarea acestor finanţări nerambursabile se face în limita creditelor de angajament şi a creditelor bugetare alocate în bugetele autorităţilor publice finanţatoare.

Totodată, el a precizat că proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

SONDAJ: Şapte din zece români obişnuiesc să lucreze peste program
22 oct. M.F.


Protest spontan la Consiliului Local Ploieşti
22 oct. M.F.


Desecretizarea scrisorii de la CE privind legislaţia RCA ‒ solicitată
22 oct. M.F.


Ministerul Sănătăţii anchetează circumstanţele morţii lui Balaci2
22 oct. F.B.


Casa poetului Octavian Goga, scoasă la licitaţie
21 oct. B.V.


Marşul "Împreună pentru siguranţa femeilor", astăzi, în Capitală
20 oct. Teona Tomoiagă


ANOFM: Rata şomajului la nivel naţional a scăzut la 3,4%
20 oct. M.C.


ÎN URMA UNUI CONTROL LA TAXIURILE DIN ZONA A OPT AEROPORTURI DIN ŢARĂ:Poliţiştii au aplicat amenzi în valoare de 30,000 lei
20 oct. R.E.


MINISTERUL MUNCII: "Uniformizarea" copiilor instituţionalizaţi va fi interzisă
20 oct. F.B.


MINISTERUL SĂNĂTĂŢII: Ungaria acceptă să preia cazuri care necesită transplant pulmonar
20 oct. F.B.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.