PROIECT DE OUG:

Peste 613 milioane lei - ajutor de stat pentru salvarea Tarom şi Blue Air 6

05 aug. 23:58 Companii
I.GHE.
Peste 613 milioane lei - ajutor de stat pentru salvarea Tarom şi Blue Air

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a publicat, ieri, în dezbatere publică proiectul de ordonanţă de urgenţă privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat companiilor de transport aerian Tarom şi Blue Air, pentru compensarea pierderilor suferite ca urmare a pandemiei Covid-19.

Conform notei de fundamentare a viitorului act normativ, Tarom solicită un ajutor de stat de 312,74 milioane lei (64,8 milioane euro), iar Blue Air de 300,77 milioane lei, pentru o perioadă de şase luni.

Ajutorul de stat sub formă de garanţie de stat se acordă în scopul acoperirii cheltuielilor de exploatare şi de capital necesare susţinerii activităţii celor doi transportatori aerieni, Tarom şi Blue Air, până la data de 31 decembrie 2020, şi nu va depăşi valoarea pierderilor suferite ca urmare a pandemiei Covid-19 şi cauzate direct de această pandemie, evaluate de către cele două societăţi şi stabilite în conformitate cu Decizia Comisiei Europene, relevă documentul.

În proiectul de act normativ se arată: "În lipsa acordării ajutoarelor de stat există o mare probabilitate ca Tarom şi Blue Air să intre în incapacitate de plată şi, în final, în faliment. Pentru a face posibilă redresarea activităţii celor doi transportatori aerieni după patru luni de lipsă de venituri datorate suspendării activităţii de zboruri regulate din cauza restricţiilor de operare impuse de statele europene, inclusiv de România, si pentru a evita demararea procedurii de insolvenţă pe durata acoperită de ajutorul de stat, dreptul creditorilor de a solicita deschiderea procedurii de insolvenţă conform art. 70 din Legea insolvenţei nr. 85/2014 este suspendat pe o perioadă de şase luni de la data la care Beneficiarului i s-a acordat ajutorul de stat. Pentru asigurarea respectării normelor europene în materia ajutoarelor de stat se prevede că acordarea ajutorului individual de stat se va face numai după obţinerea autorizării din partea Comisiei Europene şi în condiţiile prevăzute în decizia forului european".

Ministerul Finanţelor Publice va încheia cu Tarom, respectiv, cu Blue Air, câte o convenţie de garantare în care vor fi precizate drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi termenii şi condiţiile de acordare şi derulare a garanţiei de stat.

Până la data de 30 aprilie 2021, cele două companii trebuie să prezinte analize economico-financiare realizate de către un auditor financiar independent din care să reiasă valoarea reală a pagubei cauzate direct fiecărei societăţi de pandemia COVID-19, în perioada 1 martie 2020 - 31 decembrie 2020..

"În cazul în care această valoare este mai mică decât sumele pentru care au fost emise scrisori de garanţie de stat, diferenţa se returnează finanţatorului, iar valoarea garanţiei de stat se diminuează corespunzător. În situaţia în care pe parcursul derulării împrumutului, unul dintre beneficiari intră în lichidare, creanţele statului rezultate din gestionarea împrumutului se urmăresc şi se execută în condiţiile legii. Sumele recuperate în urma procesului de lichidare se fac venit la fondul de risc", arată nota de fundamentare.

Pierderi de peste 50% preconizate la Tarom, până la sfârşitul lui 2020

Cele două companii aveau împreună, la 30 martie 2020, un număr de aproximativ 2.730 angajaţi (1800 angajaţi în cadrul Tarom şi 930 angajaţi în cadrul Blue Air).

Pe fondul suspendării zborurilor, Tarom a înregistrat în luna martie 2020 un număr de 93.114 pasageri, în scădere cu 57% faţă de numărul pasagerilor bugetaţi pe luna martie 2020. În luna aprilie 2020, traficul de pasageri pe cursele regulate a fost suspendat complet, fiind reluat, pe câteva rute, abia începând cu luna iunie.

Anul trecut, Tarom a înregistrat un număr de 2,9 milioane pasageri, în timp ce Blue Air a transportat peste 4,2 milioane pasageri.

În nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă de urgenţă se mai arată: "Deteriorarea gravă a situaţiei financiare este cauzată de creşterea începând cu luna martie a raportului dintre cheltuielile şi veniturile obţinute de Tarom în aceeaşi perioadă. Astfel, în timp ce veniturile au scăzut semnificativ ca urmare a reducerii traficului de pasageri (scăderea este de aproximativ 90% pentru lunile aprilie şi mai şi de peste 50% pentru restul anului 2020), cheltuielile se vor reduce doar într-o proporţie mai mică, respectiv cea corespunzătoare cheltuielilor de operare directe (de exemplu: combustibil, leasing flotă, salarii directe, taxe de aeroport, etc). Cheltuielile fixe au rămas în general constante sau chiar au crescut la anumite capitole, pentru asigurarea conservării flotei pe perioada de neoperare".

Din planul de lichidităţi prezentat de Tarom pentru perioada martie - decembrie 2020 rezultă intrări estimate de 151,5 milioane euro, incluzând şi ajutorul de salvare (în cuantum de 36,7 milioane euro) autorizat de Comisia Europeană în luna februarie, în timp de ieşirile de flux numerar sunt estimate la 259,4 milioane euro.

"Pentru a acoperi deficitul de finanţare, Tarom solicită astfel un ajutor de stat de 312,74 milioane lei (aproximativ 64,8 milioane euro) care îi va permite să-şi continue activitatea în condiţii de siguranţă, pe măsură ce traficul aerian va fi reluat. Totodată, acest ajutor îi va permite companiei să iniţieze planul de restructurare care urmează să fie finalizat până în luna august şi transmis Comisiei Europene spre aprobare. Valoarea prejudiciului pentru care se solicită compensarea este reprezentată de diferenţa dintre veniturile pierdute şi costurile evitate ca efect direct al focarului Covid-19", susţine iniţiatorului proiectului de act normativ.

Amintim că în luna februarie Comisia Europeană a autorizat acordarea unui ajutor de salvare sub forma unui împrumut temporar de aproximativ 36,7 milioane euro companiei Tarom, care urma să asigure acoperirea cheltuielilor minime de funcţionare ale companiei, pentru perioada martie - august 2020 şi să permită totodată elaborarea de către companie a unui plan de restructurare.

Deficit de peste 66 milioane euro la compania Blue Air

Suma de care beneficiază Tarom în baza ajutorului de salvare nu poate însă acoperi pierderea generată companiei de pandemia Covid-19. Planul de lichidităţi al Tarom, în baza căruia a fost stabilit ajutorul de salvare, prevedea realizarea unor venituri proprii, în perioada martie - august 2020, de aproximativ 145 milioane euro. Din cauza pandemiei Covid-19, veniturile estimate ale companiei pentru perioada martie - august 2020 nu vor depăşi 38 milioane euro.

La rândul său, în luna martie 2020, Blue Air a înregistrat o scădere cu 60% a numărului de pasageri transportaţi faţă de perioada similară a anului precedent, în condiţiile deciziei de sistare a zborurilor regulate începând cu data de 21 martie 2020, în contextul măsurilor de restricţionare a circulaţiei populaţiei luate de statele europene şi ţări terţe. În lunile aprilie-mai, cursele regulate au fost suspendate complet, compania operând numai zboruri charter şi la cerere, ale căror încasări au fost folosite exclusiv pentru costurile de operare are respectivelor curse, şi, în mică măsură, pentru acoperirea necesarului de certificate de CO2 necesare conformării cu cerinţele europene.

Proiectul de act normativ întocmit de Ministerul Transporturilor arată:

"Având în vedere faptul că pe fondul restricţiilor de mobilitate dispuse pe perioada stării de urgenţă şi continuate pe perioada stării de alertă, Blue Air se află în imposibilitatea asigurării continuităţii activităţii de zboruri regulate, iar în lipsa acordării ajutorului de stat, compania nu va avea resursele financiare pentru a relua activitatea. Prejudiciului generat de pandemia Covid-19 este reflectat în reducerea veniturilor companiei cu 1,045 miliarde lei (216,71 milioane euro), fiind cauzat de sistarea zborurilor planificate. În ciuda măsurilor luate de reducere a costurilor directe si indirecte, estimate pentru aceeaşi perioadă la 724,38 milioane lei (150,09 milioane euro), această scădere de venituri va antrena un prejudiciu de 321,57 milioane lei (66,63 milioane euro)".

Astfel, pierderea netă a Blue Air estimată pentru perioada 1 ianuarie 2020-31 decembrie 2020, care se doreşte compensată, este estimată la de 300,77 milioane lei (62,32 milioane euro), faţă de un profit planificat conform bugetului iniţial de 20,81 milioane lei (4,5 milioane euro).


Opinia cititorului: 6
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2020, 01:29

Nu I-a scos din insolventa Dragoi!!??

2.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2020, 11:44

cheltuieli, nu gluma!

stam acasa si luam bani 

tinem avioanele in nefolosinta si cheltuim cu menetenata lor!

e bine 

3.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2020, 12:43

Ar trebui să lăsăm deoparte patriotismul si să judecăm la rece:o mare parte din salariații inutili afară iar restului inclusiv piloților reduse salariile iar dacă sindicatele fac scandal Tarom trebuie vândută imediat! Cand au avut profit?

Pe gusterii patrioti care mă critică le spun că Tarom e loc de odihnă, pentru copii,frați, amante de politicieni si nimic altceva! La gunoiul de acolo nu se poate face curățenie! 

3.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
mesaj trimis de Alex S în data de 05.08.2020, 13:02

Cam asa este...

3.2.   E tarziu pentru masurile astea (răspuns la opinia nr. 3)
mesaj trimis de Prostu' satului în data de 06.08.2020, 14:40

Tarom nu e vandabila. Ca "ongoing concern" - adica firma care sa continue operatiunile de transport aerian, ca altfel, o vinzi ca active, la Remat ca fier vechi, ma rog, aluminiu vechi - are cu siguranta valoare negativa si inca una mare. Dupa 10 ani consecutivi de pierderi mari, vine si 2020, cu un deficit de cash flow pe care vad ca ei insisi il estimeaza la peste 100 milioane de euro (si care ar fi fost aproape 150 milioane fara ajutorul ala).

Iar perspectivele pentru 2021 care sunt, in conditiile in care povestea asta cu Covidul nu da semne cum ca ar disparea peste noapte, ba poate dimpotriva?

Trebuie sa platesti TU, stat roman, vreo cateva sute de milioane de euro bune ca sa gasesti un asa-zis cumparator, dispus sa se bage in serparia aia de la Tarom... Iar daca tot esti dispus sa arunci bani buni dupa bani rai, mai bine sa-i ajute pe aia de la Blue Air, care macar sunt de-aproape trei ori mai productivi decat Tarom... 

4.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2020, 23:24

DEOARECE ACEST AJUTOR ESTE DIN BANII CONTRIBUABILILOR ESTE ANORMAL CA NU ESTE TRECUT ȘI ANGAJAMENTUL DE A PLĂTI ÎNAPOI CETĂȚENILOR BANII PENTRU ZBORURILE ANULATE

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

Hidroelectrica a câştigat procesul cu ANRE privind exporturile de energie, la Curtea Europeană de Justiţie
25 sep. J.P.


VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / ADRIAN DUMITRIU, CFO CHIMCOMPLEX:"Vedem intenţii bune din partea Guvernului, dar nu se întâmplă absolut nimic"
25 sep. Mihai Gongoroi


VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / ION LUNGU, PREŞEDINTELE AFEER:"Cea mai importantă problemă din sectorul energiei este reglementarea"
25 sep. A.V.


VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / SEPTIMIU STOICA, MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE AL BRM:"Avem dificultăţi în liberalizarea comerţului şi serviciilor în zona energiei şi promovarea serviciilor noi"
25 sep. G.M.


VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / ANCA DRAGU, DIRECTOR GENERAL ADJUNCT E.ON ROMÂNIA:"Ideea relansării reale a investiţiilor trebuie privită cu mare atenţie de către autorităţi"
25 sep. Alina Vasiescu


VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / ONDREJ SAFAR, DIRECTORUL EXECUTIV AL CEZ ROMÂNIA:"Viitorul sectorului energetic este verde"1
25 sep. V.R.


VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / SILVIA VLĂSCEANU, DIRECTOR EXECUTIV ACUE:"Sper să nu ratăm Green Deal în stilul tipic românesc"2
25 sep. George Marinescu


VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / DANIEL BURLAN, PREŞEDINTE DIRECTORAT CE OLTENIA:"Complexul Energetic Oltenia va deveni, la finele anului 2025, o societate viabilă şi profitabilă"1
25 sep. G.M.


VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / FLORIN STANCIU, Head of Financial Strategy & Corporate Treasury TRANSELECTRICA:"Avem proiecte de investiţii de circa 500 milioane de lei anual"1
25 sep. Andrei Iacomi


VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / DANIEL NAFTALI, FRANKLIN TEMPLETON ROMÂNIA:"Fondul Proprietatea şi întreg mediul investiţional speră la modificarea legii care blochează listarea Hidroelectrica"1
25 sep. M.G.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.