PROPUNEREA FPTR PRIVIND IMPOZITAREA BACŞIŞULUI:

Hotelierii vor putea înregistra maximum 8% din veniturile obţinute astfel

24 aug. 2019 Miscellanea
M.A.I.
Hotelierii vor putea înregistra maximum 8% din veniturile obţinute astfel

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc a anunţat vineri că este de acord cu fiscalizarea şi impozitarea bacşişului şi a propus în cadrul dezbaterilor ca angajatorii care deţin structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare clasificate să poată înregistra un procent de maximum 8% din veniturile obţinute din această activitate ca sume asimilate bacşişului, înregistrate în contabilitate, urmând a fi distribuite salariaţilor in conformitate cu prevederile legale, transmite News.ro.

Ministerul Finanţelor Publice a organizat pe 22 august o dezbatere publică cu privire la proiectul de Ordonanţă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2015 privind organizarea Loteriei bonurilor fiscale, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

La această dezbatere au participat din partea FPTR doi vicepreşedinţi: Istrate Nicolae şi Ion Andrei.

"De la bun început, reprezentanţii FPTR au menţionat că sunt de acord cu fiscalizarea şi impozitarea bacşişului, conform art. 2^3 alin.(1) din Proiectul Ordonanţei Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu următoarele propuneri, motivate, după cum urmează: Proiectul de act normativ menţionat anterior, să fie trimis spre analiză şi avizare Ministerului Turismului; angajatorii care deţin structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare clasificate, să poată înregistra un procent de maxim 8% din veniturile obţinute din această activitate ca sume asimilate bacşişului, înregistrate în contabilitate, urmând a fi distribuite salariaţilor in conformitate cu prevederile legale", arată FPTR într-un comunicat.

Reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc au sesizat totodată faptul că proiectul a fost trimis spre avizare la CES înaintea dezbaterii cu toţi factorii interesaţi.

"Reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice au asigurat că vor analiza propunerile primite şi vor aplica soluţiile cele mai echilibrate în beneficiul tuturor părţilor interesate, inclusiv printr-o eventuală modificare a Codului fiscal, a cărui proiect afla in dezbatere publică", precizează patronatul.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

Tinerii români au posibilitatea să primească diplome în IT recunoscute în întreaga Uniune Europeană
20 feb. D.B.


MINISTRUL TRANSPORTURILOR: "Trebuie să luăm urgent măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru salariaţii Poştei"
20 feb. D.B.


LUCIAN BODE:"Guvernul a aprobat cadrul legal pentru acordarea compensaţiilor către operatorii de transport feroviar de călători"
20 feb. D.F.


MINISTRUL MEDIULUI:Vor fi plantate "de la zero" 2.500 de păduri noi, peste 1.000 de hectare de terenuri degradate şi vor fi completate 7.000 de păduri tinere
20 feb. D.B.


Registrul Comerţului a operaţionalizat registrul beneficiarilor reali ai companiilor din România
20 feb. D.B.


Real Estate & Construction Forum a ajuns la cea de-a X-a ediţie
20 feb. F.B.


Ministrul Adrian Oros s-a întâlnit cu ambasadorul Ungariei la Bucureşti
20 feb. F.D.


FLORIN CÎŢU:Procedura de achiziţie a materialelor de prevenire a coronavirusului va fi finalizată în prima săptămână din martie
20 feb. D.F.


MINISTERUL CULTURII:Un milion de euro, pentru iniţiative bilaterale legate de Timişoara - Capitală Europeană a Culturii 2021
20 feb. D.B.


ÎN 2019:Insolvenţele au scăzut cu 22% faţă de anul precedent1
20 feb. I.M.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.