Raed Arafat, audiat la Parchetul General în dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei

14 sep. 16:18 Politică
M.F.
Sursa foto: Twitter
Sursa foto: Twitter

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) Raed Arafat a fost audiat astăzi timp de două ore în calitate de martor la Parchetul General în dosarul privind violenţele de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei, conform News.ro. El a spus la ieşirea de la audieri că a discutat cu procurorii despre modul în care a fost coordonată activitatea de intervenţie la miting, dar că nu a fost întrebat nimic despre substanţele folosite de forţele de ordine. Arafat nu a dorit să comenteze informaţiile conform cărora mitingul din 10 august ar fi fost o tentativă de lovitură de stat.

"Coordonarea activităţii de intervenţie pe situaţii de urgenţă, despre asta a fost discuţia, unde eram, cum am făcut, pregătirea pentru situaţia respectivă. Astea au fost singurele discuţii", a declarat Raed Arafat la ieşirea de la audieri, precizând că are calitatea de martor în acest dosar.

Întrebat de jurnalişti dacă au existat medici care să fi avut de suferit în urma contactului cu gazele lacrimogene, Arafat a spus că da, pentru că şi ei au fost expuşi, însă nu ştie dacă au fost afectaţi pe o durată mai lungă de timp.

Secretarul de stat în MAI a spus că iniţial în Piaţa Victoriei au fost rerzente 17 echipaje de intervenţie, dintre care trei cu medic, iar după ce situaţia a degenerat, numărul echipajelor a fost dublat.

El a explicat din nou mesajul postat pe Facebook de DSU în care i-a îndemnat pe oameni să nu se prezinte la medic decât dacă au într-adevăr probleme, pentru a nu aglomera unităţile de primiri urgenţe.

"Era o chestie de bun simţ, după ce au apărut mai multe informaţii şi speculaţii în spaţiul public ca lumea să meargă la control. Noi am spus că dacă nu au probleme, să nu meargă la control pentru că nu au ce controla şi asta a fost. Din păcate, anunţul a fost bălmăjit. (...) Noi am spus un lucru normal. Nimeni nu putea să oprească pe cineva dacă el simţea că trebuie să consulte un medic, putea să-şi consulte medicul de familie. Era o recomandare ca să evităm să meargă mii de oameni doar ca să întrebe dacă trebuie să facă ceva", a spus şeful DSU.

Întrebat de jurnalişti dacă este de părere că mitingul din Piaţa Victoriei din 10 august a reprezentat o tentativă de lovitură de stat, Arafat nu a dorit să comenteze.

Până în prezent au fost audiaţi la Parchetul General în dosarul privind violenţele din Piaţa Victoriei primarul Capitalei Gabriela Firea, viceprimarul Aurelian Bădulescu, prefectul Speranţa Cliseru şi subprefectul Corneliu Cârstea.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

Proteste pentru demiterea Ministrului Transporturilor
26 sep. GHEORGHE IORGOVEANU


Legile justiţiei, constituţionale
26 sep. G.M.


PENTRU COALIŢIA PSD-ALDE,Mitingul Diasporei, motiv de înăsprire a legislaţiei
26 sep. GEORGE MARINESCU


Deputaţii opoziţiei solicită demisia ministrului Petre Daea
26 sep. Gheorghe Iorgoveanu


CCR amână modificările aduse Legii Curţii de Conturi
25 sep. P.E.


Combaterea corupţiei - o exigenţă a statului de drept
25 sep. P.E.


MINISTRUL AGRICULTURII, PETRE DAEA:Situaţiei pestei porcine - o exagerare
25 sep. P.E.


TINEL GHEORGHE, DEPUTAT PNL: Ministrul Petre Daea, responsabil direct de haosul pestei porcine1
25 sep. F.B.


Camera Deputaţilor dezbate moţiunea simplă pe Agricultură
25 sep. P.E.


USR cere modificarea legilor justiţiei
25 sep. P.E.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.