RALUCA TURCAN:

"Nu am avut nicio reţinere să mă vaccinez anti-COVID" 2

20 ian. 13:52 Politică
J.P.
"Nu am avut nicio reţinere să mă vaccinez anti-COVID"

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, miercuri, după ce s-a vaccinat anti-COVID-19, că nu a avut nicio reţinere să se imunizeze, adăugând că în ţara noastră campania se derulează "foarte bine", relatează Agerpres.

"Nu am avut nicio reţinere să mă vaccinez, mai ales după un an de zile în care am fost îngrijorată pentru sănătate familiei şi a celor din jur. (...) Astăzi trăim acest moment al vaccinării. În România, campania de vaccinare de derulează foarte bine. Suntem pe locul şase la nivel european din perspectiva persoanelor vaccinate şi care s-au înscris la vaccinare şi lucrul acesta ar trebui să dea curaj tuturor, pentru că avem acum acces la vaccin gratuit şi simplu, un vaccin care nu doare şi un vaccin care poate să permită tuturor să respecte atât sănătatea personală, cât şi sănătatea celor din jur, să contribuie la reluarea vieţilor noastre de odinioară, să repornim economia şi să ne reluăm mobilitatea", a afirmat Turcan.


Opinia cititorului: 2
1.   Tuta tutelor!
mesaj trimis de vlad tepes în data de 20.01.2021, 15:23

Prioritatea ta nr 1, tuta blonda, este sa te vaccinezi impotriva prostiei in stare pura de care suferi!

2.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 21.01.2021, 10:59

MARS COTOROANTA, SATANIST A, HITLERISTA, PROGRESISTE CU GUVERNUL TĂU ANTIROMANESC. PE CINE INTERESEAZĂ STAFIE URITA CA MUMA PĂDURII.

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

CÎŢU:"Strategia României privind pandemia este foarte bună"
26 feb. J.P.


CÎŢU:"Vreau ca bugetul să iasă din Parlament cum a fost aprobat în Guvern"
26 feb. J.P.


FLORIN CÎŢU: "Nu poţi să vorbeşti în acest moment despre un paşaport de vaccinare, este prematur"1
26 feb. J.P.


CIOLACU:"Planul Biden de scoatere a Americii din criză este similar cu măsurile propuse de PSD"1
26 feb. J.P.


VIRGIL POPESCU:"Aştept cu interes factura lunii februarie să văd dacă promisiunile furnizorilor de energie sunt onorate"2
26 feb. J.P.


CÎŢU:"Vom adopta în Guvern o hotărâre privind acordarea a 21.600 de doze de vaccin Republicii Moldova"
26 feb. J.P.


Bugetul pe 2021, dezbătut de Comisiile de buget-finanţe
26 feb.


ŞEDINŢĂ CGMB:Suspendarea PUZ-urilor de sector şi audit pentru ultimii trei ani, pe ordinea de zi1
26 feb. G.U.


BODE:"Bugetul MAI pentru 2021 este cel mai mare buget al ministerului din ultimii cinci ani"2
26 feb. A.P.


CÎŢU:"Anul acesta nu este nimeni dat afară, toată lumea îşi primeşte sporurile"11
26 feb. A.P.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.