Registrul Comerţului a operaţionalizat registrul beneficiarilor reali ai companiilor din România

20 feb. 15:46 Miscellanea
D.B.
Registrul Comerţului a operaţionalizat registrul beneficiarilor reali ai companiilor din România

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) a anunţat, joi, că a operaţionalizat registrul beneficiarilor reali ai companiilor din România, în conformitate cu legea privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.

Astfel, persoanele juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului, cu excepţia regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale şi societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat, depun o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor.

Aceasta este depusă la înmatriculare, anual (declaraţia anuală se depune la oficiul registrului comerţului în care este înmatriculată persoana juridică în termen de 15 zile de la aprobarea situaţiilor financiare anuale) şi ori de câte ori intervine o modificare (în termen de 15 zile de la data la care a intervenit o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real).

"Nedepunerea de către reprezentantul legal a declaraţiei privind datele de identificare ale beneficiarului real, anual sau ori de câte ori intervine o modificare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei", se arată în comunicat.

Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se realizează de către organele cu atribuţii de control ale Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi ale unităţilor sale teritoriale şi de către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălări Banilor, prin agenţi constatatori proprii. Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se comunică oficiului registrului comerţului, în acesta fiind consemnat că nedepunerea declaraţiei atrage dizolvarea societăţii.

"Dacă în termen de 30 de zile de la data aplicării sancţiunii contravenţionale reprezentantul persoanei juridice prevăzute la art. 56 alin. (1) nu a depus declaraţia privind datele de identificare ale beneficiarului real, la cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul sau, după caz, tribunalul specializat va putea pronunţa dizolvarea societăţii (cauza de dizolvare poate fi înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond)", se arată în comunicat.

În cazul societăţilor înregistrate până la 21.07.2019 (data intrării în vigoare a legii), cu excepţia companiilor şi societăţilor naţionale, precum şi a societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat, termenul de depunere este de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, respectiv până la data de 21.07.2020.

Declaraţia privind datele de identificare a beneficiarilor reali se depune, prin grija reprezentantului legal, la oficiul registrului comerţului unde este înmatriculată societatea spre înregistrare în Registrul beneficiarilor reali, ţinut de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Nerespectarea de către administratorul care reprezintă societatea a obligaţiei prevăzute la art. 62 alin. (1), la expirarea termenului menţionat anterior, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

LUDOVIC ORBAN:"S-a simţit o schimbare serioasă în opţiunile cetăţenilor din Moldova"2
23 oct. A.B.


OMS: "Prea multe ţări înregistrează o creştere exponenţială a cazurilor de Covid-19"5
23 oct. A.B.


Indicii BVB au închis în creştere
23 oct. A.B.


Guvernul a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene asupra unor prevederi ale Pachetului Mobilitate I
23 oct. A.B.


Timişoara a intrat oficial în scenariul roşu1
23 oct. A.B.


ANCA HÂNCU, MEDIC NUTRIŢIONIST:"Recomand producătorilor din industria panificaţiei să ambaleze produsele"3
23 oct. E.O.


Octavia Spineanu-Matei, avizată de Comisia de selecţie pentru funcţia de judecător al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
23 oct. A.B.


Transgaz a finalizat lucrările de modernizare a staţiei de comprimare de la Siliştea
23 oct. J.P.


SIBIU:Adulţii cu COVID-19 nu mai au loc la ATI
23 oct. J.P.


OPINIIImpactul întâzierii implementării tehnologiei 5G asupra economiei naţionale4
23 oct. DR. NICOLAE OACĂ





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.