Relaţia caldă dintre vară şi piaţa de artă

10 aug. Investiţii Personale
Marius Tiţa
Relaţia caldă dintre vară şi piaţa de artă

Marius Tiţa

Case de licitaţii de artă din întreaga lume, plecaţi în vacanţă! Aşa mi s-a părut că am auzit, pritocind ştirile în domeniu, la Londra, nu departe de Highgate, locul unde s-ar putea spune că Marx zace. În această perioadă se pleacă masiv în vacanţă iar banii schimbă şi ei busola, iau altă destinaţie decât cea a investiţiilor. Desigur, rămâne de văzut câţi cumpărători sunt oameni normali, aşa, ca noi, adică strâng banii, fiecare după capacitate, să cumpere obiecte de artă şi de colecţie, pentru plăcerea personală sau cea a conturilor sale. În general, însă, zvonul de vacanţă îngheaţă astfel de porniri sau, dacă este să ne luăm după temperaturile de la Londra, le topeşte. Dacă mai este ceva, se petrece în alt colţ al lumii sau se duce pe online, vânzările din spaţiu virtual luând un avânt teribil.

De multe ori am amintit că la Londra s-au născut şi au crescut cele două case de licitaţie care domină piaţa obiectelor de artă şi de colecţie, fiecare cu câte un sfert de mileniu în buletin, Sotheby's şi Christie's.

Sotheby's a ţinut ultima licitaţie la Londra acum o lună, la 12 iulie, când a vândut artă victoriană, pre-rafaelism şi impresionism britanic, deci cam ce vezi din plin prin muzeele din Marea Insulă, de 7,2 milioane de lire sterline. Cu o zi înainte, se vânduse sculptură din cele două secole dinaintea acestuia, dar şi o colecţie, superbă, spun organizatorii, de vinuri de mii de lire sterline.

Şi au început licitaţiile online. Sotheby's a ţinut o licitaţie online de artă contemporană, la preţuri ce ajung rar la 20 de mii de lire sterline, fiind, mai degrabă, produse colaterale operei lui Damien Hirst, Jeff Koon sau alţii ca ei. Apoi, din 31 iulie în 17 august, dacă tot stai pe mobil la nesfârşit, oriunde te-ai afla, poţi cumpăra de la Hong Kong, că Londra închide, desenele originale ale benzii desenate Old Master Q, de Alfonso Wang, care sunt foarte cunoscute şi apreciate în China. După mine, este un fel de Tintin, dar aşa este cu cârcotaşii. Oricum, cele propuse acum sunt cu rockandroll. La sfârşitul lui august şi până pe 4 septembrie Sotheby's licitează, online, desigur, afişe vechi şi originale de filme celebre, ba chiar şi diamante, în septembrie. În sală se revine la 11 septembrie cu artă irlandeză, o tradiţie. Participă, pe lângă alte lucrări, un lot de 16 picturi din colecţia Joseph and Brenda Calihan. Oferta va fi expusă la Dublin, apoi la Londra, unde va avea loc licitaţia. În aceeaşi zi, la New York, Sotheby's începe trei zile de vânzări de artă chinezească.

Şi colegii de la Christie's au închis sala pe 12 iulie. Cu o licitaţie de vreo 2,5 milioane de lire sterline de artă de secol XIX, europeană şi orientalism. Cel mai tare a fost austriacul Rudolf Ernst, pictor, dar şi ceramist, care a călătorit mult în Orient, de unde a adus imagini clare şi bine pictate. O scenă din mos-chee a plecat la 488.750 de lire, maximul estimat fiind de 150 de mii. "Vânzătorul de cochilii", în schimb, era estimat la aceeaşi sumă şi s-a vândut cu 100 de mii de lire sterline, al doilea preţ al licitaţiei. Organizatorii menţionează că lucrarea a fost vândută în 1908, la Hotel Drouot, cu 475 de franci, iar în licitaţia de acum două săptămâni venea dintr-o colecţie privată din Fontenay-aux-Roses, localitatea franceză unde artistul s-a stabilit şi a şi murit. De acelaşi autor s-a mai vândut o scenă cu un învăţat arab, într-o mare de arabescuri, la 35 de mii de lire sterline.

La Christie's, licitaţia de artă victoriană, pre-rafaelism şi impresionism britanic nu a fost ultima şi s-a ţinut cu o zi înaintea celei de la Sotheby's. Aşa cum am tot spus-o, cele două case se urmăresc umăr la umăr, peste tot în lume, având de multe ori vânzări cu teme identice, în aceleaşi oraşe, într-un interval foarte scurt de timp, mai rar în acelaşi timp. La licitaţia Christie's de artă victoriană, pre-rafaelism şi impresionism britanic s-au adunat peste 4 milioane de lire sterline din preţuri mai degrabă mici decât semnificative. Cel mai mare a fost de 500 de mii, realizat de un desen - Flora de John William Waterhouse. Este vorba de o schiţă pentru o pictură de mari dimensiuni a artistului, "Flora şi Zefir", descoperită nu demult, împreună cu mai multe desene ale sale. La scurt timp după ce a apărut într-o colecţie privată păstrată departe de ochii lumii, desenul a fost pus în vânzare, la Sotheby's de această dată, într-o licitaţie de artă victoriană şi eduardiană, în 2010.

Şi Christie's ne ţine online-ul ocupat în vara asta, cu o serie de licitaţii. Pe lângă deja aşteptata licitaţie de vinuri, avem şi o iniţiativă interesantă. Se numeşte "Close to Home: Christie's Staff Art Show" şi chiar asta este, o licitaţie de creaţii de artă realizate de angajaţii Christie's. Iar dacă vă aflaţi la New York, pe 22 august, nu uitaţi că la sediul Christie's de acolo, din Rockefeller Center, se vând la licitaţie diferite decoraţiuni interioare cu semnături celebre.

Mai este o casă celebră de licitaţii de artă care a închis sala tot pe exact 12 iulie. Este vorba de Artmark şi m-aş bucura să îi văd pe legendarii Sotheby's şi Christie's concuraţi, umăr la umăr, pe tot terenul şi prin toată lumea, de o casă românească de artă cu o vechime de 25 de ori mai mică. Atunci, pe 12 iulie, chiar la sediul dintre BCU şi "Cina", s-au vândut bijuterii de aproape 100 de mii de euro ,dar şi vinuri de vreo 20 de mii, cam cât o sticlă nu foarte scumpă vândută la Londra. De fapt, vinurile, învăluite de misterul apartenenţei la "pivniţa domnului GF", au venit la urmă, licitaţia era de "jocuri nobile". La început au fost şahuri din lemn de trandafir, tei, nuc, paltin, sau bătut în sidef ori os, "dame" mici, din ceramică, mahjonguri diverse, seturi de tarot, ba chiar şi celebrul pachet de cărţi de joc desenat de mai mulţi avangardişti cât aşteptau să îi evacueze americanii din Franţa ocupată de nazişti, printre care şi Victor Brauner. Este drept că e vorba de ediţia din 1983, dar nimeni nu a dat 150 de euro pe el. Ca să aibă omul peste vară, s-au mai vândut crose de golf şi patefoane.

Există şi o casă de licitaţii care nu închide vara, chiar dacă reduce motoarele. Alis, cea mai veche casă de licitaţii de artă de la noi, şi multă vreme singura, a avut o vânzare pe 29 iulie şi o alta pe 15, în ritmul clasic. Ritm pe care îl păstrează şi în august, cu o licitaţie pe 12. Pe 26 nu se întâmplă nimic, dar pe 9 septembrie sunt "back in business".

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Investiţii Personale

British Museum, odă colecţionarului2
17 aug. Marius Tiţa


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 2 - 9 AUGUSTCemacon - cel mai rentabil titlu de la BVB
13 aug. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 1 - 8 AUGUSTRomgaz - liderul creşterilor din BET şi BET-XT
10 aug. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 31 IULIE - 7 AUGUSTSalt de 6,29% pentru Transelectrica
09 aug. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 30 IULIE - 6 AUGUSTCreştere de 6,76% pentru Ropharma
08 aug. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 27 IULIE - 3 AUGUSTElectrica - printre performerii bursei
07 aug. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 26 IULIE - 2 AUGUSTBT Index Austria ATX - pe podiumul fondurilor de investiţii
06 aug. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 25 IULIE - 1 AUGUSTTranselectrica - liderul creşterilor din BET
03 aug. A.I.


Portobello, în rolul principal1
03 aug. Marius Tiţa


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 24 - 31 IULIEAvans de 6,56% pentru TeraPlast
02 aug. A.I.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.