REMUS BORZA:

"Marea provocare a viitorului administrator judiciar al TVR va fi să pună în practică rolul educativ al televiziunii publice"

03 apr. 2016 Media-Advertising
Amalia Pana

Singura soluţie pe care o are Televiziunea Română pentru a se relansa este insolvenţa, iar marea provocare a viitorului administrator judiciar va fi punerea în practică a rolului educativ pe care îl are televiziunea publică, a declarat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, într-un interviu acordat Agerpres.

Acesta susţine că şi-ar dori să administreze un eventual dosar de insolvenţă al TVR: "Mandatul nostru la Hidroelectrica în maximum două luni se închide. Expertiza noastră bogată şi relevantă cred că ar fi utilă statului. Noi suntem soldaţi credincioşi. Dacă statul ne va da un nou mandat, statul va avea de câştigat. Dacă nu, noi n-o să murim de foame, avem suficiente proiecte private. Noi ne-am duce la TVR, întrucât credem în misiunea şi în destinul televiziunii naţionale".

Potrivit lui Borza, viitorul administrator al TVR va trebui să vină cu o strategie de relansare a televiziunii care să se bazeze pe scopul fundamental al postului public, şi anume educarea telespectatorilor.

"Marea provocare pentru orice administrator judiciar care va veni la TVR este să definească corect şi să pună în practică acel scop şi acea misiune fundamentală a televiziunii publice de a oferi educaţie, de a oferi cultură, de o manieră acceptabilă de către mase. Evident că va depăşi competenţele profesionale ale unui administrator judiciar, dar el va avea obligaţia de a identifica acei specialişti din TVR sau alţii din afara TVR-ului, să constituie un nucleu dur de profesionişti care să vină şi să redacteze acea strategie, acele politici de renaştere, de redefinire a TVR-ului", a arătat Borza.

În opinia sa, presa aleargă, astăzi, doar după audienţă şi senzaţional, ceea ce, din păcate, a dus la formarea unor generaţii de tineri care nu mai crede în nimeni şi în nimic, în timp ce România este singura ţară din Europa care nu are o lege a presei.

"Breasla jurnaliştilor nu este reglementată. Suntem singura ţară din Europa care nu are o lege a presei. De aici o libertate totală în a minţi, în a manipula, în a distruge cariere, destine şi vieţi. România astăzi are o presă otrăvită. Nu există reguli, nu există autocenzură şi tot ce ne vine la gură spunem sau scriem fără să fim conştienţi de impact. Pentru că vorba rostită sau scrisă ucide, la modul propriu ucide. Ştiţi vorba aceea din popor: un nebun aruncă o piatră şi zece înţelepţi se chinuie să o scoată. Poporul român are o predispoziţie spre această zonă de ridicol, de show, de spectacol, de unde şi vorba: o naţiune se hrăneşte cu pâine şi circ. Mai puţină pâine, mai mult circ", a mai spus reprezentantul Euro Insol.

Borza a menţionat că televiziunea publică trebuie să îşi reducă schema de personal, în condiţiile în care 80% din cheltuieli sunt destinate salariilor.

"TVR este o gaură neagră, care consumă un buget de trei ori mai mare decât bugetul cumulat al Antenelor şi al Pro TV. 540-550 de milioane de lei pe an buget nu e de ici, de colo. Şi schemele de personal sunt pe măsură: aproape 3.000 de salariaţi, versus 400 la Pro TV şi vreo 500-550 la Antene. O bună parte din personalul de la TVR trebuie să plece. Dar asta este, iarăşi, de o manieră arbitrară. Că trebuie să ajungem la un număr... S-a vehiculat la un moment dat cifra de 400 de salariaţi. Nu. Ar fi absurd. Sunt studiouri teritoriale, sunt emisiuni variate, cu formate variate, evident că acesta nu este un număr realist. Undeva pe la 1.500-1.700, da, poate să fie un număr", a precizat Borza.

Totuşi, acesta a adăugat că, înainte de toate, trebuie să existe o evaluare a fiecărui om în parte, pentru a se stabili locul său în cadrul televiziunii şi dacă aduce plus valoare.

"TVR nu are soluţie decât insolvenţa. Oricât s-ar chinui unii, mai mult sau mai puţin tehnocraţi sau politruci, nu au de unde să vină soluţii. Pentru că 80% din veniturile TVR se duc pe salarii, este inadmisibil. După care evident că sunt cheltuielile cu staţiile, cu transmisiile şi rămân 1-2% ca să finanţezi formate de emisiuni noi. Nu ai cum să dezvolţi TVR şi nici nu ai cum să dai bani. Orice ban pe care l-ai da, ar fi ajutor de stat şi ar fi discriminator în raport cu ceilalţi. Sigur, guvernanţii noştri au arătat că, în situaţii de criză, au o imaginaţie debordantă. Probabil că la rectificare (rectificarea bugetară - n.r.), prin august-septembrie, dacă va mai rezista TVR până atunci, s-or mai găsit nişte sute de milioane de lei pentru salarii. Dar acest lucru nu rezolva pe termen mediu şi lung soarta TVR. Aici trebuie aplicată o soluţie radicală, trebuie tăiat rău din rădăcină, nu aşa, pe bucăţi", a subliniat Borza.

La jumătatea lunii martie a fost depusă în Parlament propunerea legislativă referitoare la intrarea în insolvenţă a televiziunii publice, iniţiată de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Potrivit propunerii legislative pentru completarea art. 27 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTV, prin derogare de la legea insolvenţei, cele două societăţi nu pot intra în faliment, iar Consiliul de Administraţie al instituţiei vizate îl desemnează administrator special pe preşedinte-director general.

Tăriceanu propune, în iniţiativa sa, ca intrarea în insolvenţă să se decidă cu votul majorităţii membrilor Consiliului de Administraţie, care vor formula cererea de deschidere a acestei proceduri.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Media-Advertising

DECIZIE A CURŢII DE APELJurnalistul Cristi Popa câştigă procesul cu Profit.ro şi are dreptul la salarii compensatorii de peste 40.000 de euro1
19 ian. A.A.


DARURI DIN SUFLETAtelierul lui Moş Crăciun, al 17-lea an la "BURSA"1
22 dec. 2017


Asaltul politic asupra libertăţii presei din România, discutat la Bruxelles1
18 dec. 2017 ANCUŢA STANCIU


Asaltul politic asupra libertăţii presei din România, discutat la Bruxelles
15 dec. 2017 A.S


AGENŢIA INITIATIVE:Piaţa de media din România a crescut cu 11% anul acesta
07 dec. 2017 G.F.


SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE:Anunţuri de angajare în numele SRR, publicate fără autorizare
04 dec. 2017 G.F.


Ziarul "BURSA", publicaţia premiată la Gala Premiilor Pieţei de Capital 20175
27 nov. 2017 A.A.


HALUK KURCER, KANAL D:"Sistemul de măsurare a audienţelor TV poate fi îmbunătăţit"
27 nov. 2017 A consemnat ANCUŢA STANCIU


GALA BURSA "DECENIUL EUROPEAN DIN CENTENARUL ROMANIEI"Calendarul BURSA - la a şaptesprezecea ediţie
23 nov. 2017


GALA BURSA "DECENIUL EUROPEAN DIN CENTENARUL ROMANIEI"Cartea "Viţelul de aur - Tâlcul dobânzii", lansată la Gala ziarului BURSA6
23 nov. 2017 ANCUŢA STANCIU

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.