Restricţia calorică ajută la inversarea procesului de îmbătrânire

06 mar. 2020 Lifestyle
Restricţia calorică ajută la inversarea procesului de îmbătrânire

Un studiu realizat în comun de cercetători chinezi şi americani a demonstrat că restricţia calorică ajută la inversarea procesului de îmbătrânire la rozătoare de laborator, rezultatele cercetării furnizând informaţii pentru dezvoltarea strategiilor de intervenţie în cazul bolilor asociate înaintării în vârstă. Studii anterioare realizate pe animale de laborator au sugerat că restricţia calorică poate fi o modalitate importantă de în­târziere a îmbătrânirii. Cu toate acestea, deocamdată se cunosc puţine informaţii despre mecanismele exacte care se produc la nivel celular. O echipă de cercetători de la Institutul de Zoologie şi Institutul de Genomică din Beijing, din cadrul Academiei de Ştiinţe din China, de la Institutul Salk pentru Studii Biologice din Statele Unite şi de la alte instituţii au comparat rozătoare care au consumat cu 30 de procente mai puţine calorii cu semeni ai loc care au urmat o dietă obişnuită. Specialiştii au utilizat tehnologia de secvenţiere a transcriptomului celular pentru a analiza un număr de peste 200.000 de celule unice şi nuclee din nouă tipuri de ţesuturi prelevate de la şobolani tineri şi bătrâni hrăniţi ad libitum şi şobolani bătrâni supuşi unei restricţii calorice începând de la vârsta adultă mijlocie. Cercetătorii au evaluat sistematic efectele îmbătrânirii şi restricţiei calorice asupra diferitelor tipuri de ţesuturi şi celule. Creşterea răspunsului inflamator este un semn distinctiv al îmbătrânirii, a relevat studiul, fenomen ce poate fi reprimat prin restricţie calorică. Studiul demonstrează efectul restricţiei calorice asupra diferitelor celule din mai multe tipuri de ţesuturi, după cum a notat Liu Guanghui, unul dintre cercetătorii implicaţi în cercetare. Liu a precizat că această cercetare va pune bazele dezvoltării strategiilor terapeutice împotriva îmbătrânirii şi bolilor asociate înaintării în vârstă.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Lifestyle

ANALYST ESTIMATESEight years until the leu gets replaced with the Euro
26 mar. EMILIA OLESCU (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)


"Banks - much better prepared for the crisis than 13 years ago"
24 mar. EMILIA OLESCU (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)


Chloe Zhao şi Emerald Fennell, nominalizate la principala categorie a premiilor decernate de Sindicatul Regizorilor Americani
10 mar. G.U.


CONF. UNIV. DR. DIANA PĂUN:"Educaţia pentru sănătate trebuie să fie materie obligatorie în şcoli"13
05 feb. A.V.


ADVERTORIALDe ce să angajezi o agenţie pentru SEO?
30 ian.


Bidding for life - the inequality of access to the Covid vaccine
20 ian. ADELINA TOADER (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)


''Colectiv'', cel mai bun film străin la premiile NSFC
10 ian. G.U.


Snoop Dogg s-a filmat în timp ce asculta manele româneşti 2
08 ian. J.P.


Dorian Popa îşi va schimba prenumele din buletin. Cum se va numi celebrul cântăreţ7
07 ian. J.P.


ADVERTORIALAdevărul despre sucurile naturale: Ce beneficii au?
03 ian.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.