REVISTA PRESEI 09.12.2017

09 dec. 2017 Revista Presei
Willy Homner
REVISTA PRESEI 09.12.2017

ADEVARUL 

Fiscul se pregăteşte să transforme milioane de români în "puşcăriabili"

Guvernul vrea să incrimineze neplata taxelor şi a impozitelor asemenea evaziunii fiscale, milioane de români fiind astfel pasibili de puşcărie. Specialişti atrag atenţia că măsura nu va creşte gradul de colectare, ba mai mult, îi va alunga şi pe antreprenori. Milioane de români vor risca să li se facă dosar penal dacă va fi adoptat un proiect de Ordonanţă de urgenţă publicat în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor. Dacă nu îşi plătesc la buget impozitele şi contribuţiile, cu intenţie, vor fi acuzaţi de evaziune fiscală, iar pedeapsa poate fi închisoarea de la 1 an la 6 ani, se arată în proiect. Este vorba de reglementarea care va viza pe toţi cei care au profesii liberale, care câştigă din drepturile de proprietate intelectuală, care au venituri din arende, chirii, dobânzi sau dividende.

Râca PNL-USR. Oglinjoară-oglinjoară, cine-i cel mai opozant din ţară!?

Principalele partide ale Opoziţiei, PNL şi USR, au început să se atace intens în ultimele zile. Motivul: care din ele face o opoziţie eficientă la PSD, totul plecând de la votul pe o lege a Justiţiei dezbătută de Camera Deputaţilor miercuri. "Pe cel mai important aspect din Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, PSD a dat lovitura de graţie, USR făcea poze la balcon şi se lupta cu PNL, PNL a votat împotrivă. Voi apreciaţi cum trebuie făcută opoziţia!", a scris prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook, încă din timpul dezbaterilor. Turcan îi critica astfel pe cei din USR care, după ce PSD şi ALDE au încercat să treacă rapid la votul final al proiectului de lege, au ocupat tribuna plenului, au folosit o portavoce pentru a fi auziţi şi au afişat pancarte pe care scria "Hoţii!".

Culisele fabricilor de arme din Cugir

Oraşul din judeţul Alba este cunoscut încă din perioada comunistă pentru întreprinderile dedicate industriei militare. Fabrica de Arme şi Uzina Mecanică au supravieţuit tranziţiei postdecembriste, continuă să funcţioneze cu un profit însemnat şi să asigure traiul pentru 2.000 de localnici. Accesul în incinta celor două societăţi este restricţionat, oamenii din afară având posibilitatea să viziteze doar expoziţiile de arme ale acestora. În cele două fabrici sunt posturi pe care lucrează doar femei sau doar bărbaţi. De exemplu, procesul de încărcare a muniţiei cu praful de puşcă este destinat exclusiv femeilor pentru că beneficiază de o capacitate de concentrare mai mare. Pentru protecţia acestora, în apropierea fiecărui post de încărcare cu pulbere, înconjurat cu geamuri blindate, există un bazin cu apă încălzită în care să sară dacă apare un pericol.

Cărţile electronice de identitate

Proiectul pentru introducerea noului tip de carte de identitate, iniţiat de Guvern, a trecut deja de votul Senatului şi a fost trimis Camerei Deputaţilor, care este for decizional. Senatorii s-au mişcat foarte repede, astfel încât, în doar o singură lună, actul normativ a obţinut toate avizele necesare şi a fost votat. Cartea de identitate va fi înlocuită cu una electronică, mai mică şi mai utilă. Ea va conţine un cip cu datele biometrice ale titularului, dar şi informaţii cu ajutorul cărora pot fi accesate serviciile de sănătate, bancare, fiscale, sociale, de educaţie etc. Buletinul electronic ca fi mai mic, preluând un standard al Uniunii Europene (format card bancar).

Lumea musulmană, furioasă după decizia lui Trump

Ciocniri au izbucnit vineri la Ierusalim şi în zonele ocupate din Cisiordania între forţele israeliene şi palestinieni. Aceştia din urmă au fost chemaţi să-şi arate "furia" faţă de decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului, transmite AFP. Partea palestiniană anunţă că cel puţin 200 de persoane au fost rănite în ciocnirile cu forţele israeliene. Totodată, un palestinian a fost ucis de gloanţe ale armatei israeliene la frontiera dintre Fâşia Gaza şi statul evreu. Victima este un bărbat de 30 de ani care protesta la o barieră de securitate de lângă Khan Yunis, spune ministrul Sănătăţii din Gaza.

Federica Mogherini: UE nu va renunţa la înfiinţarea unui stat al palestinienilor

Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, italianca Federica Mogherini, a declarat vineri la Bruxelles, după o întrevedere cu omologul său iordanian Aymane Safadi, că UE nu va renunţa obiectivul creării unui stat al palestinienilor. Reacţia sa vine în contextul furiei declanşate de preşedintele american Donald Trump în lumea musulmană după recunoaşterea Ierusalimului drept capitala Israelului. Procesul de pace dintre israelieni şi palestinieni se află într-un punct mort din 2014, iar decizia lui Trump provoacă temeri că Statele Unite vor susţine de-acum colonizarea şi anexarea de către Israel a teritoriilor palestiniene, ceea ce ar face imposibilă crearea unui stat al lor, notează AFP.

Compromis istoric în acordul pe Brexit

Marea concesie a fost făcută de guvernul britanic care a fost nevoit să accepte calendarul negocierilor, renunţând la poziţia sa iniţială, adică dorinţa de a negocia totul "la pachet", dar şi la atitudinea agresiv-nepăsătoare a ministrului britanic de Externe care spunea că, în ce priveşte zecile de miliarde solicitate de Bruxelles, UE nu va primi nimic. Mai precis, acum, părţile au fost de acord să stabilească o metodologie comună de calcul pentru o sumă care va fi, aşa cum deja se anunţase, între 45 şi 55 de miliarde de euro. Apoi mai există o victorie a UE, extrem de importantă şi cu relevanţă istorică şi pentru românii din Regat căci, spune Comisia Europeană, "cetăţenii UE care trăiesc în Marea Britanie cât şi cei britanici instalaţi în UE îşi vor păstra aceleaşi drepturi după ce Marea Britanie va fi părăsit Uniunea Europeană". Ce urmează?

Peste o sută de noi cazuri de rujeolă înregistrate în ultima săptămână

Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), în săptămâna 04 - 08.12.2017 au fost raportate încă 106 cazuri noi de rujeolă în 16 judete. Cele mai multe dintre cazurile noi, respectiv 26, au apărut în judeţul Vaslui, 18 la Ialomiţa, 14 la Iaşi, 12 la Neamţ, 9 la Braşov, 8 la Bucureşti, 5 la Bacău, trei la Mureş şi Giurgiu, 2 la Sălaj şi câte unu în judeţele Prahova, Călăraşi, Galaţi, Vrancea şi Botoşani. Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România a ajuns la 10.116, din care 36 de decese. Un număr de 9.688 de cazuri de îmbolnăvire au apărut la persoane care nu s-au vaccinat deloc, 323 la persoane care au o doză de vaccin în antecedente şi 105 cazuri la persoane vaccinate cu două doze.

Localitate din Germania, scoasă la licitaţie

Scoaterea la licitaţie a unui întreg sat din Brandenburg, un land din estul Germaniei, a atras peste 40 de ofertanţi până joi seară, informează DPA. Alwine, descris de organizatorii licitaţiei drept "o localitate cu tipologia unui sat", va fi scos la licitaţie sâmbătă. Preţul de pornire va fi de 125.000 de euro. Licitaţia oferă şansa unei achiziţii ieftine, a spus Matthias Knake, directorul casei de licitaţii Karhausen din Berlin, scrie Agerpres. Câştigătorul licitaţiei va deveni proprietarul unui domeniu cu o suprafaţă totală de aproximativ 16.000 de metri pătraţi, situat în mijlocul unei păduri, în care se află mai multe imobile rezidenţiale, şoproane şi dependinţe, potrivit organizatorilor. Satul Alwine a fost moştenit de doi fraţi după reunificarea Germaniei şi a fost pus în vânzare după decesul unuia dintre proprietari.

EVENIMENTUL ZILEI

Serbările şcolare de Crăciun, în PERICOL.

Ministerul Educaţiei a trimis joi o adresă către toate inspectoratele judeţene prin care le comunică decizia Executivului şi le recomandă respectarea solemnităţii momentului. "Având în vedere adoptarea de către Guvernul României a HG 870/2017 privind declararea zilelor de 14, 15 şi 16 decembrie 2017 zile de doliu naţional pe teritoriul României, în memoria majestăţii Sale Regele Mihai I al României, şef al statului român între anii 1927-1930 şi 1940-1947, vă rugăm să luaţi măsurile ce se impun pentru respectarea acestora, recomandând unităţilor de învăţământ amânarea manifestărilor culturale, artistice şi sportive programate pentru aceste zile." În zilele de 14 şi 15 decembrie, multe grădiniţe, dar şi în şcolile în care mai sunt organizate aceste manifestări, programaseră serbările de sfârşit de an.

Serbia NU vrea să adere la NATO

Serbia are un parcurs pro-european, dar nu are nici o intenţie să adere la NATO aşa cum susţine preşedintele vecinilor României, sârb Aleksandar Vucic. "În urma cu nouă zile am fost la Bruxelles, la sediul NATO, iar în faţa celor 29 de lideri ai ţărilor membre NATO am declarat că Serbia nu are nicio aspiraţie de a intra în NATO", a declarat Vucic, care intenţionează să efectueze o vizită la Moscova în curând, într-un interviu pentru Tass. "Serbia îşi va menţine neutralitatea militară, aceasta a fost şi va fi politica Serbiei", a adaugat el.

Trump va fi supus unui EXAMEN MEDICAL!

Preşedintele american, Donald Trump va fi supus unui examen medical la începutul anului viitor. Anunţul a fost făcut la o zi după exprimarea unor îngrijorări, referitoare la starea de sănătate a lui Donald Trump. Purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, Sarah Sanders, a anunţat că preşedintele va fi examinat de un medic de la Walter Reed National Military Medical Center, în prima parte a anului viitor, iar rezultatele vor fi date publicităţii, în concordanţă cu practica utilizată până în prezent, potrivit AGERPRES. Pe reţelele de socializare au apărut îngrijorări referitoare la starea de sănătate a lui Donald Trump, după ce acesta a părut că are gura uscată şi să s-ar fi exprimat neclar la finalul declaraţiilor pe care le-a făcut despre Ierusalim.

Un nou brand celebru din România a intrat în insolvenţă

O nouă companie cade: Azuga Waters a intrat neanunţat în insolvenţă, după mai mult de 1 an în care judecătorii au îndemnat la o înţelegere amiabilă, scrie profit.ro. Producătorul de apă Azuga Waters, controlat de Valerii Moraru, proprietar al clubului de fotbal Rapid Bucureşti, astăzi în faliment, a intrat în insolvenţă, după ce în urmă cu doar două săptămâni şi Perla Covasnei, producător de ape minerale din portofoliul omului de afaceri, a urmat acelaşi drum., scrie profit.ro. Insolvenţa i-a fost cerută din toamna anului trecut, dar judecătorii au tot amânat decizia, îndemnând insistent compania şi creditorii să se înţeleagă amiabil. Anul trecut, afacerile companiei au căzut la jumătate.

Carles Puigdemont, aclamat de 50.000 de oameni la Bruxelles, timp de patru ore

Vrem o Europă care să asculte cetăţenii şi Statele. O Europă capabilă să spună unui Stat membru ceea ce noi spunem Spaniei: aşa nu!. Este doar o parte a celor spuse de preşedintele catalan Carles Puigdemont de pe scena construită într-o piaţă din cartierul european al Bruxellesului, în faţa a peste 50.000 de persoane care au participat la manifestaţia paşnică de protest convocată de independentişti în capitala belgiană şi care a durat 4 ore. Cu un fular galben la gât, Puigdemont a fost aclamat de mulţime. Înaintea discursurilor, a răsunat imnul UE. ''Europa nu trebuie să se teamă pentru a apăra valorile democratice fundamentale - a spus liderul catalan- Catalonia vrea să rămână o Ţară democratică. Vom continua să muncim în acest sens, pacific, în inima Europei''.

JURNALUL NATIONAL

Guvernul vrea infiinţarea închisorii datornicilor

"Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani nereţinerea sau neîncasarea, reţinerea şi neplata ori, după caz, încasarea şi neplata, în tot sau în parte, cu intenţie, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege. Neplata cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor prevăzute în anexă constituie infracţiune şi atunci când neplata este consecinţa utilizării acestor sume în alte scopuri", se precizează proiectul de act normativ. Neplata către buget, cu intenţie, a impozitelor şi contribuţiilor supuse regimului de reţinere, sau încasare şi plată, sau virare, va fi incriminată ca faptă de evaziune fiscală şi pedepsită cu închisoare de la un an la şase ani, potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor.

Schimbare la Varşovia: Premierului Poloniei şi-a prezentat demisia la partid

Beata Szydlo, prim ministru al Poloniei, si-a depus demisia joi seara conducerii partidului Lege şi Justiţie(PiS). La puţin timp, a fost anunţat succesorul- Mateusz Moruzek,vicepremier în actualul cabinet. Demisia este o surpriză. Potrivit presei de la Varşovia,joi dimineaţă, Szydlo a primit felicitări şi un uriaş buchet de flori de la liderul partidului, Jaroszlaw Kaczynski , după ce guvernul trecuse usor peste o moţiune de cenzură a opoziţiei.Cu toate acestea, voci din PiS au cerut schimbarea premierului. După opt ore de la primirea buchetului de flori, Szydlo a mers la partid şi şi-a depus demisia. Noul cabinet va fi investit săptămâna viitoare, marţi.

Răzvan Murgeanu, la DNA, în dosarul Tel Drum

Răzvan Murgeanu s-a prezentat vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat de procurori într-un dosar de corupţie. Murgeanu a fost chemat de procurori în calitate de martor în dosarul sus menţionat. Fostul consilier de stat, a afirmat vineri că a fost chemat la DNA în calitate de martor în dosarul Tel Drum, fiind întrebat de anchetatori despre întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, într-o benzinărie din localitatea Bolintin, în anul 2011.

Programul Alege Oaia 2.0, upgradat cu shaorma

Shaorma din carne de oaie va putea fi degustată în zilele următoare în cadrul programului "Alege oaia", iar o reţea de restaurante va prezenta câteva meniuri realizate din carne de oaie, a anunţat, vineri, ministrul Agriculturii, Petre Daea, adăugând că anul viitor, în Bucureşti, vor exista magazine specializate pe aceste produse. De asemenea, ministrul a precizat că o reţea de restaurante va prezenta în perioada următoare şi câteva meniuri din carne de oaie. Nu în ultimul rând, ministrul a reiterat că toate produsele româneşti vor fi promovate, nu numai carnea de oaie şi lâna, ci şi carnea de porc şi de pui, sau mierea.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Revista Presei

REVISTA PRESEI 23.04.2018
23 apr. M.D.


REVISTA PRESEI 21.04.2018
21 apr. D.I.


REVISTA PRESEI 20.04.2018
20 apr. V.D.


REVISTA PRESEI 19.04.2018
19 apr. V.D.


REVISTA PRESEI 18.04.2018
18 apr. V.D.


REVISTA PRESEI 17.04.2018
17 apr. M.D.


REVISTA PRESEI 16.04.2018
16 apr. M.D.


REVISTA PRESEI 13.04.20181
13 apr. D.I.


REVISTA PRESEI 12.04.20182
12 apr. D.I.


REVISTA PRESEI 11.04.2018
11 apr. D.I.

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.