Gala BURSA 2018

REVISTA PRESEI 14.09.2018 1

14 sep. 07:30 Revista Presei
T.T.
REVISTA PRESEI 14.09.2018

Adevărul

Parlamentul European anunţă Rezoluţie pe situaţia din ţara noastră

Publicaţia "Adevărul" susţine că astăzi, Conferinţa Preşedinţilor din Parlamentul European, organismul de decizie din care fac parte şefii tuturor grupurilor politice, a decis că este cazul să facă un pas mai departe în încercarea de a înţelege ce se întâmplă în ţara noastră.

Demersul (similar acţiunilor declanşate cu ceva timp în urmă la adresa Poloniei şi Ungariei, ameninţate acum cu iminenţa invocării art.7 din Tratat, adică ridicarea dreptului de vot în Consiliu) a fost iniţiat de Grupul Verzilor şi, săptămâna trecută, primise deja o decizie favorabilă la nivelul Conferinţei Preşedinţilor, adică acordul de organizare, la început de octombrie, a unei audieri. Eveniment la care s-a anunţat că este convocat şi prim-ministrul Dăncilă, ca să dea explicaţii privind o serie întreagă, lungă şi deosebit de diversă, de evenimente considerate ca punând sub semnul îndoielii ataşamentul guvernului actual faţă de angajamentele luate înainte de aderare privind respectarea totală a valorilor europene şi a apărării statului de drept.

Bancherul

Fondurile mutuale continuă să piardă investitori

Publicaţia "Bancherul" scrie că fondurile mutuale, care reprezintă o alternativă mai profitabilă la depozitele bancare, şi-au pierdut mulţi investitori în ultimii doi ani, în ciuda faptului că dobânzile la depozite a scăzut sub 1% pe an.

Cauza este aceea că randamentele pe care le-au reuşit aceste fonduri au fost mai mici decât cele ale unui depozit bancar, sau chiar negative, ceea ce înseamnă că investitorii au avut pierderi.

Activele celor mai mari 10 fonduri de investiţii (fonduri mutuale) din ţara noastră au scăzut cu 1,7 miliarde lei (9%) în ultimii doi ani şi jumătate (perioada februarie 2016 - iulie 2018), de la 19 la 17,3 miliarde lei.

În luna iulie din acest an, activele celor mai mari 11 fonduri mutuale au scăzut cu 333 milioane lei, conform datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF). Toate fondurile au înregistrat diminuări ale activelor nete în luna iulie faţă de luna precedentă.

Cea mai mare scădere a subscrierilor nete, de 138 milioane lei în iulie, o înregistrează Erste Bond Flexibile RON, cel mai mare fond de investiţii românesc, clasat în categoria fondurilor de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix.

Cotidianul

Taxa pe fumărit şi dobânda pe aer

Publicaţia "Cotidianul" susţine că dăptămâna aceasta, economia globală a primit una dintre cele mai neplăcute veşti de la falimentul Lehman Brothers încoace: certificatele de emisii de CO2 au ajuns să fie tranzacţionate cu 24 de dolari.

Anul trecut, certificatele de emisii de CO2 se tranzacţionau cu 11 dolari (acesta era preţul la care le-au cumpărat Oltchim şi Radet, de exemplu). Acum doi ani, aceleaşi certificate se tranzacţionau cu 5 dolari. Pieţele de capital încearcă să convingă reglementatorii să introducă certificatele de CO2 în rândul instrumentelor financiare tranzacţionabile la bursă. Curând, vom putea spune că certificatele de emisii de CO2 sunt noul bitcoin. Dar, ca şi în cazul banilor, pervertiţi de dobândă, şi în cazul certificatelor de emisii de CO2 va avea loc aceeaşi pervertire cauzată de adăugarea artificială de plusvaloare (speculaţie).

National

ICCJ a decis că furnizorul de droguri nu este important

Publicaţia "Naţional" este de părere că judecătorii instanţei supreme au decis, fără să stea la discuţie cu procurorii DIICOT, că nu e important de la cine cumpără o persoană, în acest caz un minor, droguri şi că dealer-ul nu trebuie tras la răspundere.

Magistraţii au hotărât, în 12 septembrie, că "procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu nu este sub incidenţa legii". Cu alte cuvinte, ICCJ spune că se pot consumă etnobotanice sau alte droguri uşoare fără ca procurorii să poată întreba de unde sunt cumpărate. Mai mult, statul va suporta cheltuielile pentru tratamentul urmat de cei care sunt găsiţi pe stradă şi care au nevoie urgentă de ajutor în urmă consumului de droguri uşoare sau etnobotanice.


Opinia cititorului: 1
1.   Parlamentul Euro.....????
mesaj trimis de anonim în data de 14.09.2018, 14:16

Simuleză că nu știe că-i : LUPTA pt. CIOLAN și fentarea PUȘCĂRIEI ...

Articole din aceeaşi secţiune

Revista Presei

REVISTA PRESEI 14.11.20181
14 nov. F.B.


REVISTA PRESEI 13.11.2018
13 nov. F.B.


REVISTA PRESEI 12.11.2018
12 nov. F.B.


REVISTA PRESEI 09.11.2018
09 nov. F.B.


REVISTA PRESEI 08.11.2018
08 nov. V.D.


REVISTA PRESEI 07.11.2018
07 nov. T.T.


REVISTA PRESEI 06.11.2018
06 nov. F.B.


REVISTA PRESEI 05.11.20181
05 nov. F.B.


REVISTA PRESEI 02.11.2018
02 nov. E.M.


REVISTA PRESEI 1.11.20185
01 nov. T.T.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.