REVISTA PRESEI 19.12.2017 2

19 dec. 2017 Revista Presei
Willy Homner
REVISTA PRESEI 19.12.2017

ADEVARUL 

România pierde un loc important la ONU

Modificările la legile Justiţiei şi la Codurile Penale i-au făcut pe ambasadorii statelor UE să facă front comun împotriva PSD, la o întâlnire cu ministrul Afacerilor Europene, Victor Negrescu (PSD). Potrivit unor surse diplomatice, România va rata obţinerea unui loc nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, loc pentru care ne batem la baionetă cu Estonia. Ca să atingă acest obiectiv, România trebuie să obţină, la alegerile programate în 2019, majoritatea voturilor celor 192 de state membre. "Justiţia este un criteriu foarte important în această cursă cu Estonia. În MAE se vorbeşte deja că şansele noastre pentru ONU sunt compromise. Cum să se lupte ambasadorii noştri pentru România, când în ţară oamenii ies în stradă ca să apere Justiţia", susţin sursele.

Dosarul Revoluţiei

Procurorul militar Marian Lazăr a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, stadiul cercetărilor în dosarul "Revoluţiei". "Ca urmare a administrării probatoriului enumerat anterior, procurorii au avansat substanţial în ceea ce priveşte cunoaşterea şi stabilirea unor stări de fapt relevante pentru contextul existent în decembrie 1989", a spus Marian Lazăr. Procurorii militari susţin că, în urma administrării de probe în dosarul "Revoluţiei", concluzia anchetatorilor este că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere. Din actele dosarului rezultă că, pentru păstrarea puterii, prin acţiunile desfăşurate şi măsurile dispuse, conducerea politică şi militară instaurată după decembrie 1989 a determinat uciderea, rănirea prin împuşcare, vătămarea integrităţii fizice şi psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane.

Monarhia salvează PSD

Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, şi preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susţin convocarea unui referendum pe tema monarhiei, în contextul simpatiei manifestate de români faţă de Casa Regală la funeraliile Regelui Mihai. Referendumul pentru monarhie ar putea fi convocat simultan cu referendumul pentru familia tradiţională. Revenirea la monarhie ar scuti PSD de prezidenţiale, alegeri pierdute în 2004, 2009 şi 2014. Numărul doi în PSD a completat că aceste referendum despre republică versus monarhie este "un proiect de viitor la care şi politicienii împreună cu preşedintele şi foarte mulţi factori trebuie să se aşeze la masă să discute", nefiind "un proiect care să-l vânturăm pe stradă".

Tudose, despre posibilitatea organizării unui referendum pe tema monarhiei

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, că el este republican, răspunzând astfel unei întrebări referitoare la posibilitatea organizării unui referendum pe tema monarhiei, în contextul afirmaţiei preşedintelui executiv al PSD, Niculae Bădălău. "Care e poziţia mea în ceea ce priveşte monarhia? Nu pot susţine o astfel de idee pentru că nu sunt monarhist. Sunt republican", a răspuns premierul Mihai Tudose, întrebat despre posibilitatea organizării unui referendum pe tema monarhiei, potrivit stiripesurse.ro.

Câţi infractori sunt în societate şi câţi în Parlament

Demenţa colectivă cu care parlamentarii Puterii s-au năpustit asupra legislaţiei penale a fost justificată prin faptul că trebuie să implementeze directive europene. Aceasta e o minciună nu doar colosală, dar şi foarte uşor de dovedit. Şi se pune întrebarea: de ce au apelat la ea dacă e atât de uşor demontabilă? Cum amploarea şi sensul modificărilor exclud prostia, rămân două ipoteze: ori au înnebunit cu toţii, ori sunt, realmente, infractori. Zic unii că Parlamentul este oglinda societăţii şi, prin urmare, nu poate fi mai bun decât însăşi societatea care l-a generat. Aceasta este o afirmaţie profund greşită, lucru care poate fi demonstrat matematic. In România cifra infractorilor actuali sau potenţiali nu este nici pe departe de a atinge majoritatea. Pe când în Parlament, după voioşia cu care mutilează legile penale, majoritatea este în mod cert formată din personalităţi care au fost, sunt, vor fi sau ar vrea să devină infractori.

Recolta de porumb boabe a României a depăşit 14,5 milioane de tone în 2017

Potrivit datelor statistice publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), producţia totală de porumb boabe s-a majorat în acest an cu aproape 45%, depăşind 14,5 milioane de tone în 2017, comparativ cu anul 2016, când recolta de porumb a fost puţin peste 10 milioane de tone, la o medie de 4 tone la hectar, iar faţă de producţia record din 2014, de 11,3 milioane de tone, este cu 28% mai mare. În 2014, randamentul a fost de 4,48 tone/ha. În ultimii 10 ani, suprafaţa cultivată cu porumb în România s-a situat între 2,3 şi 2,7 milioane de hectare, cu un singur an - 2010 - în care suprafaţa nu a depăşit 2,1 milioane hectare la nivel naţional.

BANCHERUL

De ce nu a funcţionat vineri Home'Bank-ul ING

Celebrul salariu din reclamele ING s-a răzbunat chiar într-o zi de salariu si, mai mult, într-o vineri, când serviciul de internet/mobile banking Home Bank nu a mai putut fi accesat de clienţii ING in a doua parte a zilei, astfel încât mii de oameni au rămas peste week-end fără bani in conturi. Indisponibilitatea aplicaţiei Home Bank a stârnit furia clienţilor ING, mai cu seamă pentru că astfel de probleme au tot apărut in ultimul timp, ultima oară luna trecută, însă pe perioade scurte de timp, după ce in septembrie anul trecut banca a fost confruntată cu un incident major, in timpul unei simulări de stingere a incendiilor, care i-a afectat serverele din centrul de date, producând căderea tuturor sistemelor, de la carduri si plăţi la Home Bank si call center, pe parcursul unei întregi zile de sâmbătă.

COTIDIANUL

Monarhie sau clică democratică? - Cornel Nistorescu

Un pesedist dintre cei feroce a ieşit la rampă, ca să spargă liniştea tristă rămasă peste ţară în urma înhumării Regelui Mihai. Niculae Bădălău a lansat o idee mai mult ca să iasă în faţă şi să se afirme. Tocmai el, un politician nu mai mare decît un semn de întrebare, a lansat idea unui referendum. Un om de afaceri sau un mare actor sau amîndoi şi un cîntăreţ, toţi trei alcătuind un grup cu aceeaşi poziţie, ar însemna oricum mai mult în slujba unei asemenea iniţiative decît parlamentarul pesedist cu un nume tare nefericit. De ce n-a propus Gabriela Firea? Ar fi rîs lumea!? Dragnea? L-ar fi fluierat românii şi mai dihai! Şi totuşi, un referendum pe seama monarhiei, în ciuda lacătului mai ceva ca un nod gordian pus de Ion Iliescu şi Antonie Iorgovan împreună cu toată trupa ieşită prin hocus-pocus din spuma loviturii de stat mascată în revoluţie, este o idee de luat în seamă.

Revoluţia din '89: "A fost identificată sursa sunetului care a creat panică"

Procurorii militari au făcut luni noi precizări privind stadiul cercetărilor în dosarul Revoluţiei. Anchetatorii susţin că "au avansat substanţial" în ceea ce priveşte cunoaşterea şi stabilirea unor stări relevante pentru contextul existent în decembrie 1989. Procurorii au anunţat că "a fost identificată, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu) care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piaţa Palatului şi declanşarea protestelor în Bucureşti" . Anchetatorii au concluzionat totodată în această etapă a anchetei că "în decembrie 1989 nu a existat vid de putere". Potrivit procurorilor, "este cert" faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri survenite.

Propunerea legislativă care modifică Legea ANI, adoptată

Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă care modifică legea ANI şi care prevede că interdicţiile aplicate parlamentarilor pe baza rapoartelor ANI, la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013, încetează de drept. Senatorii au adoptat iniţiativa legislativă care modifică legea ANI cu 77 de voturi "pentru" şi 39 "împotrivă". Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat, în plen, că "PNL va vota împotriva acestei legi care nu face altceva decât să jignească românul simplu". La rândul său, senatorul PMP Gabi Ionaşcu a precizat că partidul va vota împotriva acestei legi. "Cu reflexul criminalului care se grăbeşte să-şi şteargă urmele de la locul crimei, vă grăbiţi să ştergeţi efectele incompatibilităţilor şi conflictelor de interese pentru sute de parlamentari, primari, preşedinţi de consilii judeţene şi consilieri locali", a susţinut senatorul USR, Vlad Alexandrescu.

CURIERUL NATIONAL

Comisia Europeană a declanşat o anchetă împotriva grupului suedez Ikea, suspectat de obţinerea de avantaje fiscale

Grupul suedez Ikea ar fi beneficiat de un regim fiscal avantajos în Olanda, ceea ce, consideră Comisia Europeană, contravine principiului concurenţei. Comisia Europeană a declanşat luni, 18 decembrie, o anchetă împotriva celei mai mari firme de mobilă la nivel mondial, Ikea, pe care o suspectează că a beneficiat de avantaje fiscale ilegale din partea Olandei. Este avută în vedere o cercetare minuţioasă asupra tratamentului fiscal aplicat grupului suedez. Comisarul european Margrethe Vesteger, explicând motivul declanşării anchetei, a declarat că "toate societăţile, mari sau mici, multinaţionale sau nu, trebuie să-şi plătească taxele corect. Statele membre ale UE nu trebuie să permită ca unele întreprinderi să plătească impozite mai mici, permiţându-le astfel transferarea artificială a beneficiilor lor la cu totul alte destinaţii".

Austria: Guvernul format de Dreapta conservatoare şi extrema dreaptă a fost investit

Noul guvern austriac condus de tânărul conservator Sebastian Kurz a depus luni jurământul în faţa preşedintelui Alexander Van der Bellen, consfinţind instalarea la putere a unei coaliţii formate din Dreapta conservatoare şi extrema dreaptă. Explicând de ce Sebastian Kurz a cedat atât de mult în faţa extremei drepte la formarea coaliţiei, colaboratori ai săi spun că nu a primit cu mare bucurie încredinţarea ministerelor de Interne, al Apărării sau al Afacerilor Externe unei formaţiuni politice legate printr-un acord de cooperare ce prevede inclusiv schimbul de informaţii cu Rusia Unită, partidul lui Vladimir Putin. Dar, deşi la alegeri a obţinut cel mai mare număr de voturi, el nu s-a aflat în poziţia de a-şi dicta exigenţele. În plus, Kurz nu a avut nicio altă soluţie.

Bruxelles-ul trimite controlul peste mafia cărnii

Comisia Europeană (CE) pregăteşte o misiune de audit în România, pentru a analiza modul în care autorităţile naţionale au transpus în legislaţia internă prevederile regulamentelor UE în materie de sănătate şi securitate alimentară. Totul a pornit de la sesizările pe care comercianţii de carne din Dolj le-au făcut la Bruxelles, în legătură cu practicile ascunse de pe piaţa de profil, prezentate de GdS în perioada martie-aprilie 2015, în documentarul "Războiul cărnii". Concret, comercianţii reclamă că statul român a preluat greşit în legislaţia internă Regulamentele CE nr. 852/2004 şi 853/2004, referitoare la igiena produselor alimentare, precum şi a normelor specifice care se aplică alimentelor de origine animală. Din această cauză, multe societăţi care s-au "înregistrat" ca unităţi de vânzare "cu amănuntul" au putut să deruleze un comerţ angro mascat.

În Bucureşti există apartamente vândute în Bitcoin

Agenţia imobiliară românească Cityland, specializată în tranzacţionarea de proprietăţi în ansambluri rezidenţiale noi, oferă posibilitatea clienţilor săi să cumpere apartamente în moneda virtuală Bitcoin, o premieră pentru piaţa imobiliară locală. Preţurile apartamentelor vor fi exprimate direct în Bitcoin, pe site-ul agenţiei, şi vor fi actualizate în timp real. Preţurile în Bitcoin ale proprietăţilor din portofoliul Cityland încep, în acest moment, de la patru Bitcoin, echivalentul a circa 55.000 de euro. Cityland va acorda această facilitate clienţilor printr-un parteneriat exclusiv cu platforma de schimb pentru Bitcoin www.cryptocoin.pro. Astfel, clienţii care vor achiziţiona proprietăţi în Bitcoin vor beneficia de discounturi semnificative din comisionul de schimb valutar.

EVENIMENTUL ZILEI

Parchetul Militar confirmă: În decembrie 1989 A FOST LOVITURĂ DE STAT!

Patru preşedinţi, 28 de ani şi 13 premieri i-au trebuit statului român pentru a lămuri ce s-a întâmplat cu adevărat în timpul evenimentelor din 1989, care au dus la căderea regimului Ceauşescu. Ieri, Parchetul Militar a comunicat care este stadiul cercetărilor în "Dosarul Revoluţiei", demontând practic toate argumentele lui Ion Iliescu şi a echipei cu care a venit la putere. Aceştia au susţinut în ultimii 28 de ani teza unei revoluţii realizate de poporul român împotriva lui Nicolae Ceauşescu.

Banca Naţională REACŢIONEAZĂ, după ce Ţiriac a dat BNR în judecată

Reprezentanţii Băncii Naţionale au reacţionat, după ce mai mulţi foşti şi actuali jucători de tenis, printre care se numără Ion Ţiriac, Ilie Năstase şi Simona Halep, au dat în judecată BNR pentru reincluderea Arenelor BNR în circuitul sportiv. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Dan Suciu, a declarat luni, pentru EVZ, că nu a simţit că omul de afaceri, Ion Ţiriac, ar fi avut "probleme legate de statutul proprietăţii respective" vreme de două decenii când a organizat pe acele arene turneul de tenis.

Autorităţile române băgate în corzi: să respecte recomandările din MCV!

Modificările la Legile Justiţiei au deschis o adevărată CUTIE a PANDOREI. Mai exact, Comisia Europeană intervine în dezbaterea pe marginea legilor justiţiei şi a modificării codului penal şi a codului de procedură penală. Într-un răspuns pentru TVR, Comisia Europeană solicită autorităţilor române să respecte recomandările din MCV, inclusiv să solicite opinia Comisiei de la Veneţia. În cel mai recent raport în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (CVM), Comisia a subliniat că Guvernul şi Parlamentul ar trebui să asigure un proces legislativ deschis, transparent şi constructiv privind legile justiţiei, potrivit informaţiilor TVR.

Donald Trump declară RĂZBOI Coreei de Nord. Discurs ISTORIC în SUA

Donald Trump a prezentat luni o nouă strategie de securitate naţională cerând ca Pakistanul să adopte măsuri decisive în lupta împotriva terorismului. În acelaşi timp, preşedintele american a afirmat că Washingtonul trebuie să se confrunte şi cu provocarea reprezentată de programul de arme nucleare al Coreii de Nord, relatează Reuters. În cadrul unui discurs, Trump a declarat că această strategie de securitate naţională vizează pentru prima dată securitatea economică şi va include o reconstrucţie completă a infrastructurii ţării precum şi ridicarea unui zid de-a lungul graniţei sudice a SUA, scrie Agerpres.ro.

MIRACOLUL nipon: Cum reuşeşte Japonia să REZISTE în faţa GLOBALIZĂRII

Japonia rămâne a treia putere economică a lumii fără a renunţa la tradiţiile sale. Arhipelagul nipon este primul laborator al mondializării. O excepţională analiză a lui Olivier Galzi pentru Le Figaro. Imaginaţi-vă o ţară care refuză marile dogme ale globalizării şi care totuşi reuşeşte să se caţere pe primele trei locuri ale economiei lumii. Această ţară există: bine aţi venit în Japonia! În 2050, Arhipelagul nipon va avea cu 30 de milioane de locuitori mai puţin, iar 40% din populaţia sa va fi alcătuită din pensionari. Cu un asemenea diagnostic, orice altă ţară din OECD ar fi acceptat tratamentul prescris de medicul liberal: deschiderea pieţei muncii pentru imigraţie, femei şi ameliorarea productivităţii orare etc. Însă Japonia a refuzat. Pe scurt, japonezii preferă ca roboţii să le asigure viitorul mai degrabă decât orice altă mutaţie care le-ar periclita identitatea.

JURNALUL NATIONAL

Pericol major de explozie! A fost solicitat ajutorul experţilor canadieni pentru stingerea incendiului de la sonda de gaz din Satu Mare

Mai multe echipaje de pompieri, împreună cu autospeciale, din judeţele Bihor şi Maramureş sunt aşteptate să îi sprijine pe pompierii sătmăreni la lichidarea incendiului izbucnit în noaptea de duminică spre luni la o sondă de gaz din localitatea Moftinu Mare, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Someş Satu Mare, Adriana Pop. Pompierii sătmăreni nu au lichidat incendiul de la sonda de gaz din Moftinu Mare din cauza pericolului exploziei şi aşteaptă sosirea unor experţi din Canada pentru efectuarea unei evaluări, informează un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Someş Satu Mare transmis luni.

Grecia: Privatizarea DESFA, la a doua incercare

Agenţia de Privatizare din Grecia (HRDAF) va prelungi până în februarie termenul limită pentru depunerea ofertelor angajante pentru o participaţie de 66% la operatorul reţelei de gazoducte din Grecia - DESFA, valoarea tranzacţiei fiind estimată la 400 de milioane de euro, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Grecia trebuia să finalizeze vânzarea DESFA până la sfârşitul anului, conform schemei de privatizare inclusă în cel de-al treilea pachet de asistenţă financiară. Conform acordului, cea mai mare rafinărie din Grecia - Hellenic Petroleum - îşi vinde participaţia de 35% deţinută la DESFA, restul până la 66% fiind vândut de statul elen.

Terenurile agricole din Timiş, cele mai vânate de investitori

Judeţul Timiş continuă să deţină supremaţia şi în acest an în ceea ce priveşte tranzacţiile cu terenuri agricole, după ce în primele 11 luni ale acestui an aici s-au înregistrat nu mai puţin de 7.950 de tranzacţii. În acelaşi timp, numărul exploataţiilor agricole mici şi foarte mici scade, în timp ce fermele mari au ajuns să controleze peste jumătate din suprafaţa agricolă utilizată în România. Potrivit datelor Agenţiei de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în intervalul ianuarie-noiembrie 2017, în judeţul Timiş s-au vândut aproape 7.950 de terenuri, iar pe locurile următoare s-au situat judeţele Arad, cu aproape 7.000 de tranzacţii şi Dolj, cu circa 6.700.

NATIONAL

Bădălău, Duda PSD-ului

Este ultima găselniţa a Partidului Social Democrat: un referendum privind trecerea României la monarhie. Nu s-a stabilit, e doar o idee a unuia care crede că monarhia este un fel de "mă, care vreţi, mă, un rege?". In mintea lui, probabil, regii se fac la comandă, suni la firmă, comanzi unul si, in câteva zile, dacă au produsul pe stoc, ti-l livrează. Partidul care, in 1994, prin vocea lui Eugen Nicolicea, cerea declararea Regelui Mihai persona non grata pe teritoriul României, are acum o întoarcere brusca spre monarhie. Ce iubire, ce mai zbucium! Ce foame aveţi in gat, reformaţilor la democraţia de ocazie. Domnule Bădălău, eşti o Dudă. Duda PSD-ului.

Decembrie '89: revoluţia trucată

Cu frecventa unui Moş Crăciun, Parchetul General iese in fiecare decembrie să ne mai gâdile auzul cu mersul cercetărilor din dosarul privind evenimentele din decembrie "89. Si nu poţi să nu fii impresionat când vezi că procurorii sapă la greu după dovezi pentru a proba o revoluţie, când toata lumea, de 27 de ani, ştie adevărul. N-a fost nicio revoluţie, ci lovitură de stat. Chiar si revoluţie să fi fost, asistăm, neputincioşi, la măsluirea adevărului care ne-a costat peste 1.600 de morţi si câteva mii de râniţi. Despre autori, altădată. Cu ce au ieşit nou procurorii acum? Cu faptul că s-a aflat sursa sunetului care a produs starea de panica din timpul mitingului din 22 decembrie. Extraordinar! Si cu nimic despre autori.

Presa din tara maşinilor fără cusur laudă Dacia Duster

Jurnaliştii de specialitate germani sunt cunoscuţi ca foarte exigenţi când vine vorba despre testările de maşini. De data asta, ce să vezi, Dacia Duster este lăudată de presa tării care deţine supremaţia automobilistică mondială. După ce Dusterul a obţinut numai trei stele NCAP vizavi de securitatea la accidentare, nemţii de la Motor Sport s-au declarat uimiţi de saltul de calitate găsit in interiorul maşinii. Una caldă, una rece, cum s-ar spune. "Interiorul nu mai face deloc o impresie ieftină, mai ales ca plasticul nu mai miroase ca o grămadă de anvelope arse. Inserţiile cromate si dispozitivele de deschidere a uşilor, cu aspect metalic, aduc un plus de atmosferă. Un punct de atracţie sunt butoanele sistemului de climatizare, încadrate in metal, care oferă un feeling foarte plăcut. Parca ar fi Audi! Cine ar fi crezut asta?", scrie publicaţia germană.

PUTEREA

Fostul Principe Nicolae s-a HOTĂRÂT: Vrea să-şi revendice înapoi titlul regal

Tensiunile din interiorul Casei Regale continuă şi după decesul Regelui Mihai. Într-un interviu acordat publicaţiei Taifasuri, avocatul fostului principe Nicolae a declarat că nepotul fostului suveran este hotărât să-şi revendice titlurile de care a fost deposedat în 2015, informează Click. Deşi a afirmat că membrii Casei Regale au dat dovadă de deschidere faţă de fostul principe, avocatul Radu Enache susţine că nu este posibilă o împăcare. Asta în contextul în care Nicolae a primit permisiunea de a participa la funeraliile Regelui Mihai alături de Familia Regală însă nu i s-a permis să fie lângă sicriul Majestăţii Sale în Trenul Regal care a călătorit de la Bucureşti la Curtea de Argeş.

ROMANIA LIBERA

Petre Mihai Băcanu, din nou la România Liberă: "Un REGAL"

Este bine ştiut că românii se emoţionează colectiv destul de repede. În toate episoadele monarhice n-am identificat decât emoţii sincere. Asemenea vizitei pascale din 1992 şi acum, la impresionanta procesiune a trecerii Regelui în nefiinţă, am asistat la manifestaţii sobre. Acum, Mihai I nu va mai fi coşmarul nimănui. Posibilul salavator al României a plecat. Ne-a răsfăţat cu lumina lui, a reuşit să aducă la suprafaţă tot ce e mai frumos, mai bun şi uman din noi. Sub el am fi fost un popor, sub comunişti am deveit o gloată. A avut charisma în viaţă, de aceea nu l-au asasinat comuniştii. Şi o are şi după. Poate o iluminare. Acesta este adevăratul REGAL. A plecat şi ne-a lăsat în ceaţa şi mizeria pe care le-am ales noi.

Noua stategie de securitate a SUA: Coreea de Nord este adversar, Rusia şi China - concurenţi

Preşedintele Donald Trump a prezentat luni o nouă strategie de securitate naţională, în care afirmă că Washingtonul trebuie să se confrunte cu provocarea reprezentată de programul de arme nucleare al Coreii de Nord, informează Reuters citată de Agerpres. Într-un amplu discurs, preşedintele Trump a afirmat că strategia sa de securitate naţională vizează pentru prima dată securitatea economică şi va include o reconstrucţie completă a infrastructurii ţării, inclusiv ridicarea unui zid de-a lungul graniţei sudice a SUA. Strategia de securitate naţională a administraţiei Trump are drept obiective principale securitatea frontierelor şi forţa economică, China şi Rusia urmând să fie indicate drept competitorii care încearcă să conteste puterea Statelor Unite ale Americii şi să le erodeze securitatea şi prosperitatea, notează Reuters, dpa şi AFP.

ZIARUL FINANCIAR

BNR publică pentru prima dată pragul de unde povara dobânzilor începe să conteze

Companiile vor resimţi creşterea ROBOR-ului din ultimele luni ale acestui an în ianuarie 2018, când băncile vor actualiza dobânzile la credite. Companiile locale nu sunt pregătite să facă faţă creşterilor de dobândă, mai mult de jumătate dintre firmele cu credite în lei şi în euro fiind afectate semnificativ de o eventuală majorare cu 3 puncte procentuale a ratei dobânzilor atât la lei, cât şi la euro, potrivit unui sondaj efectuat de BNR în luna septembrie 2017. Trei puncte procentuale în plus peste un nivel al ROBOR-ului de circa 1% (valoarea de la momentul realizării studiului) este limita maximă pe care multe firme locale şi o pot permite. Cu alte cuvinte, un ROBOR de 4% s-ar dovedi catastrofal pentru investiţii şi ar trimite majoritatea companiilor private în incapacitate de plată.

Cum a ajuns Turcia la o creştere economică record de 11%

Pentru preşedintele Recep Tayyip Erdogan, creşterea de 11% din T3 este cea mai grozavă din lumea economiilor mari şi o palmă trasă celor care spun că Turcia este o economie slabă. În viaţa de zi cu zi a turcilor, mai importantă ar fi inflaţia, care este şi mai mare, de13%, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. Preţurile alimentelor au un rol esenţial în formarea presiunilor inflaţioniste. Scumpirea cărnii a încins imaginaţia contrabandiştilor care, în noiembrie, luând ca exemplu faimoasa rochie din carne a Lady Gaga, au încercat să aducă ilegal carne în ţară din Geogia, ţara vecină, lipindu-şi hălci pe corp. Pentru că Turcia este dependentă de importurile de petrol şi gaze naturale, revenirea preţurilor petrolului lărgeşte deficitul de cont curent. Scumpiri repetate ale benzinei au ajutat la umflarea inflaţiei. De asemenea, rata şomajului în rândul tinerilor este de 24%.

În încercarea de a reduce evaziunea, Europa vrea să reglementeze criptomoneda

Germania a aderat la guvernele europene, care impun reglementarea monedei digitale Bitcoin, în ciuda faptului că este folosită pentru spălarea banilor, de către traficanţi de droguri şi terorişti, relatează Bloomberg. Bruno Le Marie, ministrul finanţelor din Franţa, a declarat că îi va cere omologilor săi din Grupul celor 20 de naţiuni să ia în considerare reglementarea comună a mărfurilor. Îngrijorările sale sunt împărtăşite de guvernul Italian, care ar fi deschis discuţiilor de reglementare, potrivit unui oficial din guvernul de la Roma, care a cerut să nu fie numit, deoarece această mişcare nu este încă politică. De asemenea, Uniunea Europeană introduce noi reguli care se vor aplica în acest caz.


Opinia cititorului: 2
1.   "Dosarul Revoluţiei" ?
mesaj trimis de _'C'_ în data de 19.12.2017, 17:35

..Daa ! Comentez !!....Dieci :.._Stati linistiti entuziastilor ! Nu sariti in sus cu una cu doua ce apere pe ecran vreun procuror..E inca devreme sa va bucurati si sa jubilati desi au trecut aproape 30 de ani de atunci !! Inca e prea devreme..Si_NU_va fi judecat sau doamne' fer condamnat atita timp cit va fi printre NOI_adica in viata asta cea paminteasca asa cum ii zicem noi !_..Doar mascarade peste mascarade de anchete si simulacre de pseudo-precese si doar in faza incipienta si bune doar pt. media ce avida de inedit si senzational ! Si atit ! Nimic mai mult..Nu se vor atinge nici macar de 1 fir de par de pe chelia lui__..Acusica se implinesc 30 de ani de la cele vremuri !_..adica de la mineriada in special si partial de la asa zisa revolutie__..Ca-te gindesti si tu ca omul al' fraier si prost..Ba' frate dar sunt unii care stiu ce sa intimplat exact in acele vremuri si cu toate acestea desi stiu ca li se apropie obstescul sfirsit cum a fost si cazul marelui regizor S. Nicolaescu si cu toate asta prefera sa duca cu ei in mormint acele secrete pretioase care ar mai face putina lumina la cele petrecute atunci in anii 90' ! Nu ! Nimeni nu vrea acest lucru iar explicatia logica si plauzibila ar fi aceea ca sunt amenintati daca fac dezvaluiri care incrimineaza in mod direct regimul K-riminal a lui Iliescu din acei ani de inceput si pe el insusi direct, iar faimilile LOR vor avea de suferit dupa moartea celui care da in vileag faptele lui Ilici_Iliescu et acolitii sai LOIALI pe veci__..Din acest motiv nici un procuror civil sau militar sau vreo instanta de pe teritoriul RO' cea democrata_NU are curajul sa il judece ca pe toti ceilalati cetateni ai tari poate cu citeva mici rare exceptii-desigur daca or exista !!...Are oameni loiali dar si santajabili in totalitate in tot sistemul si pe viata asemeni lui A. Hitler cu ai sai loiali pina in moarte_SS-isti..._Ce a zis odata mai demult raposatul dar simapticul si guraliv de felul sau avocat Niculae Cerveni ??...."Ion Iliescu este cel mare BOLSEVIC in viata din toata Europa de Est"...Dar de judeacat va fi asa cum se procedeaza in mod normal abia dupa trecerea sa Nu la Domnul ci la insusi Diavolul cel__........

2.   lovitura de stat
mesaj trimis de emil în data de 20.12.2017, 12:26

Daca si imputernicitii (procurorii) uriasei bande de idioti-nativ, criminala clica securista afirma aceasta…..

Articole din aceeaşi secţiune

Revista Presei

REVISTA PRESEI 23.01.2018
23 ian. Vlad Dobrea


REVISTA PRESEI 22.01.2018
22 ian. V.D


REVISTA PRESEI
20 ian. F.C


REVISTA PRESEI 19.01.2018
19 ian. D.I


REVISTA PRESEI 18.01.2018
18 ian. D.I


REVISTA PRESEI 17.01.2018
17 ian. Vlad Dobrea


REVISTA PRESEI 16.01.20181
16 ian. D.I


REVISTA PRESEI 15.01.2018
15 ian. D.I


REVISTA PRESEI 13.01.20181
13 ian. Vlad Dobrea


REVISTA PRESEI 12.01.2018
12 ian. Andreea Cuzub

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.