Gala BURSA 2018

RMGC concediază încă 35% dintre angajaţi

02 apr. 2015 Companii
C.P.
RMGC concediază încă 35% dintre angajaţi

Compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a anunţat începerea procesului de concediere colectivă pentru aproximativ 35% din angajaţii rămaşi, numărul final urmând să fie determinat după încheierea negocierilor cu sindicatul, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Compania a notificat atât Sindicatul "Viitorul Mineritului", cât şi autorităţile în domeniul muncii asupra procesului de concediere, conform sursei citate.

Comunicatul precizează că, la un an după concedierile colective din martie 2014, când 1.000 de familii rămâneau fără sursă esenţială de venituri în zona Roşia Montană, RMGC este constrânsă să continue disponibilizările din cauza întârzierilor nejustificat de mari, în evaluarea şi avizarea proiectului minier aurifer, în ciuda tuturor eforturilor companiei.

"În acelaşi timp, Roşia Montană Gold Corporation îşi reafirmă disponibilitatea de a dezvolta cea mai modernă mină auriferă din România şi speră ca factorii de decizie să se implice în consultări cât mai curând posibil", conform sursei citate.

În ianuarie, compania canadiană Gabriel Resources (ce deţine 80,69% din acţiunile RMGC), a trimis o notificare oficială către Preşedintele şi Premierul României, prin care a solicitat autorităţilor noastre să iniţieze un dialog pozitiv cu factorii de decizii din Executiv şi cu autorităţile de reglementare competente direct responsabile de evoluţia procesului de avizare şi autorizare a minei de aur şi argint de la Roşia Montană.

Jonathan Henry, preşedintele şi directorul executiv al companiei, spunea că speră într-o rezolvare amiabilă fără nevoia de a escalada această dispută într-un arbitraj.

"Credem cu tărie că modul în care ne-am comportat a demonstrat faptul că principala dorinţă a grupului este de a evita orice dispute prelungite şi de a fi partenerul României în dezvoltarea unui proiect minier sustenabil, de clasă mondială, în beneficiul României şi al tuturor părţilor implicate", potrivit sursei citate.

Oficialii canadieni au arătat că, dacă nu vor obţine o soluţie satisfăcătoare sau dacă ţara noastră nu ia măsuri concrete pentru o înţelegere amiabilă, Gabriel Resources este pregătit să-şi prezinte pretenţiile în cadrul arbitrajului internaţional, pentru a obţine compensări integrale pentru drepturile sale de a dezvolta proiectul, care au fost refuzate prin încălcări ale tratatelor de către ţara noastră.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

PRIMELE 9 LUNI ALE ANULUI 2018:ALRO, avans de 12% al cifrei de afaceri
15 nov. V.D.


Volkswagen mizează pe vehiculele electrice
15 nov. V.D.


PRIMELE 9 LUNI ALE ANULUI 2018:Vânzările Sphera Franchise Group au crescut cu 23,4%
15 nov. V.D.


PRIMELE 9 LUNI:Romgaz, profit net în scădere cu 14%
15 nov. P.E.


ACEA:Vânzările Dacia în Europa au crescut cu aproape 8%
15 nov. E.A.


BMW, Vodafone şi Ericsson cer UE condiţii pentru tehnologia 5G
15 nov. T.T.


PRIMELE 9 LUNI:Electrica, profit net de 315 milioane lei2
15 nov. P.E.


Rompetrol anunţă o creştere a cifrei de afaceri cu 44%
15 nov. E.M.


China dezvoltă o nouă generaţie de metrou inteligent
15 nov. A.V.


Ronaldo "driblează" bine şi în domeniul imobiliar
15 nov. DAN NICOLAIE





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.