România invitată la activităţile centrului NATO

14 iun. 2018 Internaţional
Raluca Găină
România invitată la activităţile centrului NATO

Prim-ministrul Viorica Dăncilă, aflată în vizită în Lituania, a vizitat, joi, Centrul de Excelenţă NATO pentru Securitate Energetică de la Vilnius, prilej cu care i-a fost adresată invitaţia privind participarea României la activităţile acestuia.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, şefa Executivului a asistat la prezentarea activităţii Centrului. Cu această ocazie, directorul a adresat premierului invitaţia de participare a României la activităţile Centrului, se arată în comunicat.

"Oficialul român s-a interesat despre proiectele concrete dezvoltate de Centru şi despre modul de implementate a acestora, exprimând interesul prioritar acordat de ţara noastră securităţii energetice".

Totodată, premierul a adresat felicitări conducerii Centrului pentru rolul pe care îl are în sprijinirea proceselor de dezvoltare a capabilităţilor NATO, având în vedere contribuţia tot mai crescută pe care Alianţa Nord-Atlantică o are în domeniul securităţii energetice.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

JENS STOLTENBERG:Contribuţiile României la NATO fac Alianţa mai puternică
23 ian. P.E.


TRATATUL INF:Rusia prezintă public controversata sa rachetă
23 ian. I.M.


VIORICA DĂNCILĂ:România rămâne un aliat de încredere al NATO
23 ian. E.M.


OECD:Franţa rămâne campioană mondială la cheltuielile sociale publice
23 ian. I.M.


RUSIA:Atacurile Israelului asupra Siriei trebuie să înceteze
23 ian. E.A.


Wall Street a deschis în creştere
23 ian. E.A.


ÎN PREMIERĂ ÎN 2022:NASA va încerca să devieze un asteroid de pe orbita sa
23 ian. P.E.


MARIUS BUDĂI:Egalitatea de şanse reprezintă o valoare comună a democraţiei
23 ian. M.I.


THERESA MAY:"Amânarea Brexitului nu va rezolva situaţia"
23 ian. E.A.


Ţara noastră, prezentă la Târgul Internaţional de Turism
23 ian. T.T.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.