Ziarul Bursa pe mobil
 
 
EDUCAȚIE
Fără schimbări majore la principalele examene!
19.01.2017 - Cultură
O.D.

Fără schimbări majore la principalele examene!

Instalarea noului ministrul al Educației a alimentat din plin mașinăria de zvonuri și speculații legate de schimbările care vor avea loc în învățământ. Fiecare ministru are un proiect de reformă, aceasta este tradiția în învățământ, așa că există așteptări ca nici Pavel Năstase să nu facă excepție. Elevii, profesorii și părinții au primit cu destulă emoție informațiile "din surse sigure" potrivit cărora în următoarea perioadă se va decide schimbarea modului în care se va face admiterea la liceu și modificări în ceea ce privește examenul de Bacalaureat. Nu mai este un secret că schimbările miniștrilor, cu tot ceea ce vine după ele, au ajuns motiv de spaimă pentru elevi și profesori.

Modificarea regulilor în "timpul jocului" ar reprezenta un dezastru pentru orice concurent serios, care s-a pregătit ținând seama de metodologia existentă. Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, Liviu Pop a făcut, pentru Agerpres, mai multe precizări în acest sens, insistând asupra faptului că nu se pune problema unor modificări în ceea ce privește principalele examene, Capacitate și Bacalaureat: "Admiterea în liceu este un lucru care nu se poate modifica de azi pe mâine. Prin metodologie, procedura este stabilită cu cel puțin doi ani de zile înainte. O discuție pe tema aceasta se poate face, dar cu siguranță în viitorul apropiat metodologia de admitere la liceu nu poate să fie schimbată, cel puțin pentru anul școlar viitor 2017 - 2018. Este anormal să venim acum cu o propunere de modificare a admiterii la liceu. Numărul mare de liceeni care nu au luat examenul de Bacalaureat, adică undeva la 700.000 de elevi care au terminat clasa a XII-a și nu au luat acest examen, precum și ceea ce se întâmplă cu învățământul liceal astăzi, inclusiv introducerea învățământului dual, creează premisele unui Bacalaureat diferențiat. Lucrul acestea este în dezbatere parlamentară. Sunt două inițiative legislative, care se dezbat în Parlament și acolo cred că se va lua decizia, dacă se va lua o decizie de Bacalaureat diferențiat în Senatul României care este Cameră decizională pe Legea Educației Naționale. (...) O altă formă de Bacalaureat cred că se impune și nu suntem singura țară care am face-o dacă ne uităm în Uniunea Europeană ". Liviu Pop a mai declarat că modificări la Legea Educației Naționale se vor face prin dezbatere parlamentară și nu prin ordonanță de Guvern.

Ultima modificare în ceea ce privește examenele de la finalul ciclului gimnazial s-a făcut în 2014. Începând de atunci, în calcularea notei de admitere la liceu, media de la Evaluarea Națională reprezintă 75 % din pondere (față de 50% cât era până atunci) , 25% fiind media notelor din ciclul gimnazial. Absolvenții de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: au susținut probele de evaluare a competențelor; au susținut toate probele scrise și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea și au obținut cel puțin media 6 la probele scrise.

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro