Ziarul Bursa pe mobil
 
 
Măsură antiplagiat: eliminarea lucrării de licență!
23.01.2017 - Cultură
O.D.

Conducerea Facultății de Drept a Univesității București a decis ca, din acest an, să se renunțe la lucrarea de licență, iar la finalul studiilor studenții să dea doar examenul grilă. Prin această măsură, conducerea acestei facultăți consideră că se va face economie în ceea ce privește achiziționarea de softuri antiplagiat, multe din ele ineficiente, și speră că astfel va dispărea și piața neagră a vânzării de lucrări de licență. Sunt și voci, numeroase, care susțin că această decizie va duce la o scădere dramatică a calității învățământului superior.

Decanul Facultății de Drept, Flavius Băiaș a adus, într-o declarație pentru Digi 24, mai multe argumente în favoarea acestei decizii: "Deschideți internetul și veți găsi de vânzare lucrare de diplomă. Nu doar la Drept, la toate facultățile. Un fenomen pe care nu avem cum să îl controlăm. Nu se justifică să achiziționăm un soft pentru lucrările de diplomă care costă câteva zeci de mii de euro și apoi alimentarea lui cu baze de date pentru a verifica daca lucrurile sunt plagiate sau nu. Nu avem cum să controlăm fenomenul scrierii de către altă persoană". Această decizie este posibilă datorită intrării în vigoare a unui ordin al fostului ministru al Educației, Mircea Dumitru, potrivit căruia diploma de licență se poate obține după una sau două probe, la alegerea facultăților. Este posibil ca și alte facultăți din țară să decidă eliminarea lucrării de licență în viitorul apropiat.

Aceasta nu este prima măsură luată împotriva fenomenului "copy-paste", care a devenit o adevărată "materie obligatorie" în mediul universitar, dar este una dintre cele mai drastice, iar efectele pe termen lung sunt greu de bănuit. Nu doar lucrările de licență se copiază. Numărul mare de lucrări de doctorat realizate în "laboratoarele copy - paste" au reușit să bulverseze încrederea în cercetarea științifică. Universitățile și Ministerul Educației au încercat să creeze instrumentele care să depisteze și să penalizeze astfel de derapaje, dar interese politice și influențe de tot felul au dus la situații bizare în care două organisme respectabile au dat verdicte diametral opuse legate de aceeași lucrare. În noiembrie 2016, Ministerul Educației a aprobat regulamentul de funcționare a unui nou consiliu menit să apere cercetarea științifică, anunțul a fost făcut de ministrul de atunci, Mircea Dumitru: "Am semnat ordinul care aprobă regulamentul de funcționare a noului Consiliu Național de Etică (CNECSDTI). Comunitatea științifică are, de acum, un mecanism robust, prin membrii Consiliului și regulamentul acestuia, care va putea să apere cercetarea științifică de eventuale derapaje de la etică. Am organizat selecția membrilor CNECSDTI în oglindă cu modul în care a fost constituit CNATDCU. Cercetători cu reputație vor putea analiza și decide asupra sesizărilor privind abaterile de la buna conduită în cercetare. Mediul academic și cel de cercetare au acum două consilii puternice, profesioniste și independente, a căror funcționare nu trebuie să interfereze cu interesele de grup sau politice. Am deplină încredere în integritatea și probitatea deopotrivă morale și profesionale ale membrilor CNECSDTI și sper ca activitatea lor să însemne un nou început pentru cercetarea românească".

De asemenea s-a propus ca pe viitor, să se creeze pârghiile retragerii calității de conducător de doctorat pentru cei care săvârșesc abateri grave de la etică, tolerând sau încurajând plagiatele. Aceștia sunt considerați principalii vinovați pentru actuala stare de fapt. Pe lista doctoratelor cu semne de întrebare în ceea ce privește corectitudinea realizării lor se află lucrări ale unor politicieni, miniștri, primari sau parlamentari cunoscuți. Renunțarea și la doctorate, poate fi o măsură, temporară, pentru a se descuraja "instituția" plagiatului pe mai multe paliere.

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro