Ziarul Bursa pe mobil
 
 
Tragi-comedia din drama erorilor Brexit
21.04.2017 - Editorial
Cornel Codiță

Dacă nu ai altceva mai bun de făcut decît să privești realitatea în față, constați, vrei nu vrei, că nu trăim vremuri pentru comedie! Coloana vertebrală a teatrului de comedie, de la Plaut, la Shakespeare și de la el pînă la teatrul absurdului, de secol XX, s-a frînt. De o parte erorile, de cealaltă rîsul care, în cele mai multe cazuri, stă să dea în plîns.

Cînd încă se mai putea, pentru varianta sa de cuplu eroare-comic, Shakespeare a ales un loc-timp fictiv, atemporalul Ephesus, unde perechile gemene Antipholus-Dromio își încrucișează gesturile și întîmplările, neașteptate, rezultate din confuzia de identitate care stă la baza comediei, spre hazul spectatorului. Unul mulțumit că reprezentația teatrală îi dă prilejul să se bucure de răul altuia, eliberat prin convenția spectacolului de povara unei fapte care, altfel, ar fi trebuit mărturisită, la spovedania următoare.

Evenimentele care se derulează sub ochii noștri, în lipsa vreunui urmaș demn de moștenirea penei shakespeariene, au ca spațiu-decor scena cea mare a teatrului lumii, nu se mai desfășoară în Ephesus, ci pe tărîmul elisabethan, iar în locul mijloacele comediei del arte, actorii se folosesc de mijloacele uneia dintre cele mai performante democrații moderne, întoarsă de politicieni împotriva interesului public. Se poate rîde, dar comicul nu mai pare capabil să răsară din țesătura faptelor; cît despre tragedie ea a fost de mult abolită de modernitate, lăsînd loc doar surogatului numit dramă.

Cel mai recent episod al acestor întîmplări a fost declanșat de anunțul surpriză al Premierului britanic, Theresa May, privind convocarea alegerilor anticipate, la începutul lunii iunie, anul acesta. De unde provine și în ce constă surpriza? Cele două perspective din care pot fi privite lucrurile țin, pe de o parte, de logica acțiunilor guvernamentale, după votul brexit, iar pe de alta, de așteptările publicului britanic, confruntat, încet-încet cu spectrul larg și tot mai negru al consecințelor părăsirii spațiului comunitar european. Așa cum arătau lucrurile și așa cum a dorit să le prezinte guvernul May, cît mai îngroșat, între votul referendumului și ieșirea "eliberator-triumfală" a Marii Britanii din Uniunea Europeană nu ar fi trebuit să se poată așeza nici măcar umbra vreunui obstacol. Calea era trasată clar, neted, și tot ceea ce mai rămînea de făcut era să fie parcursă pînă la capăt. Doar că, de la primii pași, s-au ivit și "gropile". Prima, în care a călcat guvernul May a fost săpată chiar de locatara de la nr. 10, Downing Street. Dornică să încalece politic, cît mai zdravăn, bidiviul nărăvaș al unui succees electoral care arăta mai degrabă a eșec pentru politicienii insulari, domna May a decretat că nu are nevoie de nici o aprobare a Parlamentului pentru a declanșa procedurile legale de eliberare a Marii Britanii din corsetul tratatelor care o leagă de Uniunea Europeană. Eroare! I-a dovedit-o atît dezbaterea parlamentară care a urmat, cît și decizia Înaltei curți chemată să se pronunțe în problema constituțională a modului în care se corelează atributelor guvernamentale și parlamentare în acest caz. După ce, în urma zdruncinăturii a înghițit primul nod, doamna May a mai dat într-o neașteptată groapă: opoziția din Parlament față de soluția unui, așa zis, "brexit tare", venită nu doar de pe băncile opoziției ci, în primul rînd, de pe băncile guvernamentale. Guvernul a trecut în cele din urmă legea care i-a dat mandat să invoce la Bruxelles procedurile articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, nu fără să facă importante concesii privind condițiile de pricipiu ale operațiunii brexit. Dar, de opoziție, cîrcoteli și reacții tot mai clar îndreptate împotriva soluțiilor ei simpliste, privind brexitul, Doamna May nu a scăpat. Dimpotrivă! Din surpriză, în surpriză, a ajuns acolo unde acum nici două luni excludea categoric că va ajunge: la alegeri anticipate!

Din perspectiva cetățeanului britanic erorile au devenit vizibile abia după votul care a dat cîștig de cauză brexitului. Și nu erau erorile sale, ci tot ale politicienilor, ale celor care au împins lucrurile pe acest făgaș, iar pentru a-și atinge scopul au mințit fără rușine, au manipulat opinia publică, au exploatat recțiile iraționale ale publicului, temerile, preconcepțiile, resentimentele sale. Șirul erorilor vizibile a devenit dintr-un firicel de munte, un fluviu în toată puterea: erori de evaluare cu privire la costurile imediate și pe termen lung ale brexitului, erori de evaluare cu privire la dificultățile politice ale ieșirii din sistemul UE, erori de evaluare cu privire la consecințele interne ale opoziției radicale a Scoției față de brexit și ale posibilei sale decuplări din sistemul britanic, erori de evaluare cu privire la reacția Statelor Unite față de o Mare Britanie instabilă și decuplată de Europa; erori de evaluare cu privire la mijloacele și resursele necesare pentru a face față atît primei faze a șocului brexit, cît mai ales ieșirii din fundul depresiunii în care se va găsi societatea britanică, nu acum, nu peste un an sau doi, ci peste zece sau chiar două zeci de ani, după data memorabilă a istoriei, la care politicieii și-au păcălit alegătorii pentru a cîștiga "libertatea" Marii Britanii.

In ce constă tragicul situației? Am putea să reducem totul, simplu, la faptul că cei care greșesc sunt politicienii, iar cei care vor plăti sunt alegătorii. În cazul brexit, discrepanța dintre iresponsabilitatea celor care au greșit și sarcina uriașă a costurilor aruncate în spinarea cetățeanului, individual și colectiv, nu are echivalent decît în situația care a aruncat Europa în brațele primului război mondial. Lucrurile nu se reduc însă doar la acest aspect. Politica și politicianul britanic al zilelor noastre operează una dintre cele mai grave operațiuni distructive pe care le-a suferit vreodată Democrația, decuplînd fără ezitare mecanismele ei decizionale de interesul public, cu consecințe care nu vor putea fi recuperate niciodată. Recent anunțatele alegeri anticipate nu sunt așa cum ar fi logic, din punctul de vedere al democrației, o revenire la sursă a politicii, o recercetare a fundamentelor de reprezentativitate pentru deciziile purtătoare de consecințe generaționale, ci doar un simplu joc de putere al politicienilor, între ei și în interesul lor exclusiv. Doamnei May i s-au arătat sondajele ultimelor luni! Pe fondul slăbiciunii radicale a Laburiștilor, ele arată că Partidul Conservator, dacă alegerile ar avea loc "mîine", ar putea să înlocuiască actuala majoritate slabă de la Westminster, cu una mult mai consistentă. Prilej numai bun pentru "Doamna de Tinichea" a Marii Britanii "să își arate mușchii" și să scape de cîrcotașii de pe băncile propriului partid. Manevra aceasta echivalează cu cea a unui pilot care zboară cu avionul răsturnat și pierînd controlul asupra reperelor jos-sus, turează motoarele și trage de manșă cu convingerea că avionul va lua înălțime, ducîndu-l însă cu toată viteza în pămînt. Categoria estetică a tragediei, a cărei naștere ne-a povestit-o atît de captivant Nietsche, trimite însă, dincolo de reprezentare, la structuri situaționale ale realului. Aici, noțiunea de tragedie trimite la situația arhetipală în care deciziile umane, sub imperiul uneia sau mai multor erori încatenate, retează sistematic fiecare dintre șansele posibile ale unei ieșiri cu bine dintr-un complex de condiții care îi amenință existența, pentru a rămîne și a fi confruntat, în cele din urmă, cu o singură ieșire, de semn negativ absolut: distrugerea omului și a lumii sale.

Pendularea grotească a politici britanice între comic și tragic, iată scena pe care se joacă drama erorilor brexit.

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro