Ziarul Bursa pe mobil
 
 
La France est le coeur du monde
24.04.2017 - Editorial
CRISTIAN PÎRVULESCU

Franța este inima lumii: dictonul din titlul acestui articol nu este francez, ci portughez. Și tocmai de aceea este cât se poate de adaptat momentului fără să fie acuzat, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori cu ceea ce este franțuzesc, de vanitate. Căci astăzi Franța este într-un fel sau în altul în inima lumii. După ce Brexitul și alegerea lui Donald Trump au arătat cât de ușor poate să basculeze totul datorită votului negativ, acum Franței i se cere să facă proba cartezianismului său. Dar, dacă Franța, vorba lui Jules Michelet, este "fiica propriei sale libertăți", aceasta înseamnă că ar putea să o ia în orice direcție, inclusiv împotriva propriilor sale interese. Căci a mai făcut-o de atâtea ori în istorie! Și aceasta cu atât mai mult cu cât sunt atât de mulți "binevoitori" care încearcă să o convingă că drumul său trebuie să treacă printr-un fel sau altul de naționalism și suveranism.

La ora la care veți citi aceste rânduri rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale franceze va fi deja cunoscut. Ori, dincolo de mult trâmbițatul populism - pe care inevitabil, chiar dacă în sens diferit, l-au practicat toți candidații - problema centrală a alegerilor franceze, atât a celor prezidențiale, cât și a celor parlamentare ce vor urma într-o lună și jumătate, se învârte în jurul poziției Franței față de Rusia. Rolul Franței în interiorul Uniunii europene precum și viitorul axei Paris-Berlin depinde de modul în care va evolua poziția Franței față de Rusia. Și nu de orice Rusie, ci de Rusia lui Vladimir Putin, o Rusie deschis iliberală, antidemocratică și antieuropeană. În timpul chinchenatului lui François Hollande, așa cum s-a întâmplat și în timpul celor două septenate ale lui François Mitterand, relațiile cu Rusia au stat sub semnul realismului, a rațiunii de stat fiind mai mult decât reci. Dar nu aceasta este poziția tradițională a unei bune părți a dreptei franceze: Moștenită de politica antiamericană a generalului de Gaulle, această direcție își găsește, pe de altă parte, rădăcini adânci în istoria Franței din ultimii 200 de ani. În aceste condiții, departe de a fi un simplu fapt divers faptul că Vladimir Putin s-a întâlnit cu trei din cei patru candidați ce ar fi putut să se califice în al doilea tur al alegerilor prezidențiale exprimă cât se poate de clar mizele Rusiei putiniste. De fapt, doar Emmanuel Macron a manifestat o poziție constant critică la adresa politicii Kremlinului, în vreme ce Marine le Pen, François Fillon și Jean-Luc Melenchon par să se despartă în orice altceva, dar nu în problema relației privilegiate cu Rusia și în chestiunea apartenenței Crimeii și a încetării sancțiunilor economice.

De altfel, în momentul în care François Fillon devenea - după alegerile primare ale centrului și dreptei din 20 și 27 noiembrie 2016 - candidatul Republicanilor, se părea că Rusia a câștigat partida și oricare va fi învingătorul în alegerile prezidențiale, Franța își va schimba politica. Această situație putea fi privită și din unghiul relațiilor mai mult decât "speciale" ale deputatului fillonist Thierry Mariani (cherchez la femme!) cu Rusia. Considerat de unii ca posibil viitor ministru de externe dacă șeful său câștigă alegerile prezidențiale, Mariani a organizat în iulie 2016 o deplasare foarte controversată a mai multor parlamentarilor de dreapta în Crimeea ("Crimeea este rusească, să trecem mai departe" a declarat atunci ca răspuns la critici), a făcut mai multe drumuri în Rusia anul trecut, totul culminând cu o vizită în ianuarie 2017 în Siria, "încununată" cu o conversație cu Assad. Într-o astfel de ipostază, alegațiile unora că obiectivul Rusiei putiniste ar fi blocarea sau chiar destructurarea UE nu mai par atât de conspiraționiste.

Dar, cum "în Franța, orice revers își are medalia sa", (celebra formula a lui Andre Frossard din Memoriile sale), dacă Franța vrea să rămână inima lumii, atunci va trebui să știe să rămână în inima Europei.

inapoi  
 
 
AnunutBursa.ro